| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Mod de Ion Barbu Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
O mila salbatica
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Adrian Popescu
|
|||
|
|
|||
| O mila salbatica, aspra, urca in piept, "in Valea Kazanlacului a inceput culesul trandafirilor", privindu-ti micul adapost napadit de inflorescenta alba a matragunei, " tone de petale fragede abia daca dau o cupa de ulei eteric" trei albine sau trei femei de la tara, in negru dungat cu galben au rostit fara ezitare numele acelei flori proscrise. Am vazut candva "Mandragola" intr-un teatru de provincie, intr-o tara straina, priveam absent spectacolul aproape absurd; friza - randunica, ar fi trebuit sa recunosc eu singur intrusa safir - suras, logodna ciudata, inexplicabila, de sunete strigandu-se deasupra abisului Sau e poate numai recurenta in memorie a unui vers de Durrell? Ai venit in iulie, atunci trandafirii sunt deja trecuti, un degetar de ulei eteric abia daca mai poti stoarce din pielita lor arsa prea tare de soarele verii. Iradiat, palid, nedormit, ce mai avea de facut "fratele meu bland" C. P. in saloanele de sera ale Onco-Logicului? sa te plimbi pe lungi coridoare aseptice, prin tunelul unde urca vajaind liftul, ca o randunica nimerita din greseala acolo, plina de smoala si funingine pe aripi, inspaimantata, ametita de mirosul medicamentelor Scari rulante in halele unui metrou, safir - suras, friza - randunica, uneori cel care urca (tu cobori) anonim, trecut prin flame purificatoare, mai pur decat tine, chiar iti intoarce zambetul timid, dar zorind spre lumina de deasupra ce creste in mijlocul unei cete murmurand un imn neauzit, cu fruntea insemnata de o vaga aureola palida, asemeni tie, dar mai presus de tine, cum trece un sir de soldati ce vor pleca la vatra pe langa un grup de recruti stangaci, mirati si tunsi. Sau e poate numai recurenta unui Cant din Florentin? Demult priveam impreuna, pierduto, un tablou sters, unde culorile se-amestecau spalate de vreme, era priponit in balconul unui apartament pasnic, de la etajul cinci al Spitalului se desluseau bine. Oameni locuiau acolo, nu pasari, ca in preajma unor cuptoare funeste; dansul pagan al celulelor dezlantuite nu-i atingea Gradina Botanica, la doi pasi, absorbea toate ritmurile nefiresti; proliferarea unei flori carnivore, miasmele sale otravite; o mila salbatica, aspra, ma gatuia, citeam cu tine, greu, tabloul de dincolo, departandu-se, inaintarea lenta a verde-albastrului spre negru cu el, cu CP., n-as mai fi avut putere s-o fac. Raspunsul era dat dinainte, asteptam numai clipa si locul pentru a se implini, dar erau si ceasuri ale ragazului aproape celeste, asa cum intr-un bazin de ciment, la caderea iernii, apa verzuie sta incremenita in razele muribunde, iar un brat de inotator se mai misca lenes; dar el face gesturile stiute parca altundeva, cu degetele rasfirate, respirand ritmic, abstras, aproape in vis, in nestire, deasupra vartejului o clipa, se scufunda iar, bolborosind in ziua de maine, intr-un suvoi de zile feerice, neincepute, mai reci, mai imprevizibile; o mila salbatica si aspra imi inchidea buzele, suflam apoi ca intr-o lumanare in valul piezis, tinandu-ma cu efort deasupra cascadei. Chitantele pentru lapte, lumina si foc sosesc tot pe numele tau, vor fi incercat sa te uzurpe, dar numele nu ti l-au putut sterge, usor schimbat mai palpaie ca un vers latin scandat cu stangacie si deformat de barbari, dar recunosti lesne izvorul si patria lui, ceara sigiliului imparatesc arsura semnelor familiale pe fruntea unei turme furate. Semnul incert de raspuns de la o fereastra, el (ea) ce mai putea face, se stramutasera in cotloanele Gradinii Botanice, multi o facusera inaintea lor, altii asteptau semnalul pornirii intr-acolo, in cete, sau singuri de tot, plecau; unii cu stranii urme pe maini, altii pe tample, sub axila, pe piept, ori, rar, pe genunchi; negri de arsurile cobaltului ori stravezii. O mila salbatica, aspra, urca din adancuri in marul lui Adam, imi inrosea pometii, cum s-o inchid, cum s-o fi pastrat neatinsa, mai nebun inca decat cei doi magi-calatori de prin Antile, in trecere prin orasul nostru si care vazand intaia data stralucind zapada pe dealuri, s-au gandit, copilareste, s-o ferece in cutia de tabla unde-si tineau tigarile. Voci deasupra abisului, coruri astrale, corale chemandu-se, dandu-si raspuns, umbre ce nu fac umbra pamantului radacinile subterane inaintand, murmurul coroanelor in vazduh. Cartela perforata pe care-o intinzi celui de la intrare ti-e inapoiata, fara un cuvant de Ordinator, mai departe, n-ai nici o teama, vei fi plantat fara gres, printre straturi si arbori-cantatori. |
|||
Pune poezia O mila salbatica pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |