Cu brate incarcate de visare, Tristetea mea, Apropie-te-ncet!
Pe dureroasa clipelor oglinda, Sa-ti profilezi Etericul portret.
Cu diadema visului pe frunte, Cu perlele durerii impodobita,
Te voi primi, tristetea mea,
Asemeni
Cu o regina-n veci nebiruita.
in ochii tai, ce reflecteaza taina
Trecutului
Ce si-a pierdut visarea,
Si-n zimbetul etern
Ca nemurirea,
Presimt ca s-a topit neindurarea
Ti-am impletit cununi din
Desnadejdea,
Ce-n sufletu-mi adesea infloreste ;
Singuratatea mea te impresoara, Cu-aureola visului Ce creste,
Paseste-ncet ! pe tronuri de tacere Sa stapinesti pustiul Renuntarii
Paseste-ncet ! sa nu alungi enigma
Ce picura
Din faldul inserarii
|