O, mare ! linga tine vesnicia Urzeste-n unde visu-i somptuos, iti infloreste lanuri de lumina, Cu spice grele de argint lucios, incet se-nalta soarele din goluri, Si ride peste noaptea ta adinca. in timp ce museline reci de spuma in largi esarfe despletesti pe stinca.
Presimt cum pe aproape nemurirea Respira taina anilor eterni, Cind in adincuri te-nfratesti cu cerul Din care aur peste unde-asterni. Frenetic il cuprinzi cu mii de brate De-alabastru, de azur si de smarald. Cu mii de buze ii aduni lumina S-o-ngropi in sinul tau fluid si cald.
Cum te rasfeti nervoasa si cocheta Ca-ntr-o imensa mantie de bal ! Pe umeri porti altite de-alabastru, Pe sini enigma fiecarui val. Pe solduri cuirasa de cristale, Pe poale trena lunga de opal, Ce o destrami cu gratie perversa, Desfasurind-o-n hohote pe mal
|