| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Femeia in Negru de Nicolai Costenco Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Terase albe
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Agatha Bacovia
|
|||
| Colocviu cu poetul (1938) | |||
|
|
|||
| Miezul unei nopti de iulie, in asteptarea trenului de Bazargic. ingenunchiata sub intunericul prelungit pe sinele de otel, gara sclipeste sub patinari de roua. Calatorii, cu umbre stranii pe figuri, si nocturne deformari in gesturi, se imbulzesc spre unicul vagon direct de clasa doua, care dupa citeva minute e supraincarcat. Miros greu de lemnarie si stofe arse sub caldura zilei. Arsita caniculara se prelungeste pina in acest miez de noapte, cind si stelele abia mai tremura sclipiri Un zgomot, ca o urnire de cazane grele si dogite, vesteste plecarea. Fierariile uruitoare impreuna cu tacanitul rotilor, asasineaza brutal, discordant, linistea noptii. Bucurestii, cu asfalturile semitopite de luna lui cuptor, cu uriasele bogatii si mizerii, se mistuie in noaptea iertatoare si blinda Bucurestii ramin in urma Tot ceea ce sint un an intreg : ceea ce nu a taiat radacinile din mediu ; tot ceea ce transformismul culturii si al anilor, au facut din mine, ramine simpla punte intre ieri si miine Mic ragaz pentru mimetismul situatiilor in care viata te arunca atit de capricios ! Spre zari de azur spre intinderi de ape contopite cu nesfirsirile de stepa, si nesfirsirile de gind spre acel "dolce farniente", dupa care tinjesc. Iulie infloreste bujori de aurora peste chipurile desfigurate La noua dimineata am ajuns in gara Bazargic inca un drum de trei ore cu masina, dupa citeva pene ce ne-au prelungit calea cu o ora si jumatate Oboseala ajunsa la punctul maxim, se preface intr-o acalmie, ce retine gindul sa se afirme, iar vointa capata molesiri de cirpa in asemenea stare sufleteasca ne apropiem de Balcic. Ripi prapastioase, din lut galben ; maluri canceroase, cu pete de rugina sub cer searbad ; peisaj prea sarac pentru nimbul ce imaginatia mea creiase anticipat Balci-cului inca doi kilometri si incep sa se zareasca cladiri cu aspect neimbietor Dar, cind dezolarea pare ca te-a cuprins, atunci ca dintr-o cupa fermecata se descopera vederii o priveliste uluitoare Albastrul marii se arata pentru citeva clipe ca sa se ascunda capricios printre ripi si dealuri albe, plimbin-du-si lenes curbele de safir, ca intr-un joc de nabab * De aci intri in Balcic. Drumurile nu dau siguranta pasilor ; mersul pare o alunecare prin pulberi de crida Soarele se ascunde sub un nor diafan. O voalare on-dulanta arunca intre tarmuri si mare, ceata stinjenie, dogoritoare Printre piramidele trunchiate ale dealurilor, marea arata frinturi decolorate si imobile Nici o incretire de unde, nici o tremurare de nouri, nici un murmur. incremenirea Firii cuprinde simturile si impresiile se invalmasesc confuze, haotice, provocin-du-ne o vaga deceptie Dar, cind in aceasta uniformitate de alb si albastru nu mai deslusesti ce e cu tine, atunci te napadesc, te cuprind vapai de lumina sonora si zglobie ; in ele freamata seninul cerului imbratisat cu al valurilor si simti ca te cobori pe strazi ca pe trepte de vis, ca intri intr-un oras ireal de alb Descoperi atita risipa de var, ce se macina in pudra fina de pe crestele de fildes ale dealurilor in amfiteatru, atit de senina curba cerului si a marii, incit te crezi intr-un tinut de fildes Pe o cararuie dintre smochini te intimpina o tata-roaica in costum negru cu falduri bogate ; mers sprinten, ochii oblici - doi simburi de masline, - sclipind sub gene lungi, matasoase. Pe o alta cararuie, serpuita si nesigura, un turc singuratec, cu turbanul decolorat, batrin ca si pletele ce-i incadreaza figura prelunga si aramie, tiraste pasul, sprijinit de un bat noduros, iar intr-o mina framinta indolent un sirulet de margele murdare Odihnindu-se pe un bolovan sub un prun cu trunchiul aplecat spre o prapastie, alt turc mai batrin, pe genunchi cu o tava cu "bizilii" 1, fixeaza ochii decolorati spre zare Ochii mici, vineti, par fara priviri Sfirsesti o terasa, incepe alta : fundaluri albe, dealurile strajuiesc strazi albe, pe marginile carora rasar coroanele gratioase si indantelate ale migdalilor, sau tufe palmate de smochini Din curtile casutelor vechi, peste gardurile miniaturale, smochinii mai rasariti inalta buchete de un verde emailat. in tot acest parcurs te insoteste linia serpuitoare a marii, aci dezvaluita in toata magnifica ei splendoare, aci pitulata dupa urcusul unui deal Nu departe, intilnesti un cringusor de salcimi, gazduind mii de vrabii ce fac o galagie obositoare Poposim * in fund, orizontul se inchide ca o urisa cupa de safir sprijinindu-se pe o alta cupa : safirul marii si al cerului intre aceste imensitati albastre, terasele Balcicului ra-min mici puncte albe topite sub nepasarea fortelor de apa si azur Oboseala imi flageleaza nervii pina la istovire Trebuie sa ajungem mai repede "intre Vii". Acolo e vila unde voi fi gazduita. Mai este inca de mers pe jos, ne-fiind posibila circulatia vreunui vehicul. inaintea ochilor truditi, orizontul marin ruleaza spirale obositoare Pleoapele refuza privirea si inaintez ca sub o hipnoza albastra ce-mi lichefieaza orice vointa Vila "SLON" e situata pe tarmul marii. Are o monumentala imprejmuire de piatra, inchizind o serie de terase, plantate cu flori multicolore, ornate cu nenumarate coloane de marmora si vase mari de piatra lucrate artistic Aspectul vilei principale este un cub cu parter si etaj Etajul e alcatuit dintr-o vasta "loggia" construita din minunate arcade E adt de aproape de mare, incit din orice colt al vilei, esti insotit de perspectiva ei albastra O auzi pe fiece culoar, o zaresti prin fiecare fereastra Sint gazduita in "Atelierul" prietenei mele, dupa al carui plan a fost construit acest refugiu de arta si reculegere. Privirea mingiie : tablouri, vase maiestrit sculptate, covoare, bolti de piatra, scari, terase, trepte spre mare, dar nu se opreste pe nimic si strabate caile de apa ale marii ce intra sub priviri prin ferestre si usi deschise, prin portiere grele de plus trase pe verigi aurite. Traiesc dublu. Jumatate din eul meu, pluteste peste imensitati de ceruri plecate spre imensitati de valuri cu straluciri de brocart, cu falduri albastre de matasuri ce curg ondulat, ce curg nestavilit Cealalta jumatate, raspunde monosilabic invitatiei de a lua masa, de a se odihni sau de a gusta aromele cafelei servita cu toata pompa turceasca Efortul de a nu trada aceasta dedublare e singurul ce mai pot sustine Nu vin la mare prima oara de aceea mi se pare ciudata starea aceasta Ce vraji lucreaza asupra ochilor ? Ce betie, aluneca prin simturi, ce neastampar crispeaza gindurile ? Alunecarea din ape pare insasi curgerea eului meu prim straturile marine ametite de imensitatile sonore * Divanul moale si ospitalier primeste oboseala trupului, cu moliciuni imbietoare Peste bolta in care e asezat divanul, se lasa draperiile albastre de matase veche Se trag storuri ! umbre diafane se alunga de pe statui, din micile bolti, "Cristii Bretoni" privesc uimiti vechiul tablou de Titian Din orice colt te imbie linistea. Miresmele florilor, din vasele mari, saruta umbrele. Dar odihna nu ma alinta in marile oboseli. Dincolo de aceasta liniste inmiresmata creierul nu-si gaseste pacea, iar ochii, cari nu s-au inchis de douazeci si patru de ore, par a nu-si mai putea relua miscarea alternativa a pleoapelor. Trebuie sa fie foarte tirziu. Din catuile de parfum, cele citeva petale si-au sfirsit fumul aromitor Cu sonoritati obosite, valurile stau tot mai aproape de odihna care nu vrea sa vina Se topesc gindurile Totul e o curgere, o cadere ametitoare in gol. Cocosii vestesc zorile. Pleoapele cad, in sfirsit, ca o greutate de plumb strivind doua fragilitati cu franjuri inghimpate de veghere * O zi intreaga de somnolenta oboseala ma retine incapabila de orice miscare. Dimineata. Vapai de lumina aer sarat Un talger urias de foc si incandescenta lui se impresoara cu evantaie aprinse, de-colorind seninurile Somnoroasa inca, marea si-a pierdut culoarea cautin-du-si-o in inflorirea de valuri. Seninul se accentueaza cu incetul fara sa stii de unde incepe Din ceata dealurilor zbor pulberi viorii, trezite in dimineata uimita de tacere. Poveri de soare pe crestele albe, pe terasele de ivoriu, pe flori, pe odihna atitor suflete. Singele se infioara sub miile de ace solare si in carnea trandafirie, vinele sculpteaza sinuozitati mai intense. Calm de secole pe suflet inceput de zi pe gindul care nu mai urmareste sirul de clipe Movilite de alge verzi isi incurca serpentinele gumate cu miros puternic de iod si gutaperca Si ce de scoici ! Delicate semicercuri roz, viorii, sidefuri din destramate curcubeie, emailuri cioplite de iscusinta valurilor si pictate de zeitati marine, cu reflexe de soare, cu pudra de stinjenei a zorilor, sau praful de aur al stelelor ras-frinte in adincimi, cind vazduhul pare un palat rotund de cristal ; cind vrajile noptilor cu luna torc fuioare lungi de raze, si cind cite o perla scheletizata, plinge poate pe tovarasele ei, cari stralucesc pe sinuri de curtezane, sau fragede decolteuri de domnite O, aceste mici si minunate invelisuri de perle, ce glasuri au, ce taine spun, cind cu degete nepasatoare le ravasim fara mila, "sa le alegem pe cele mai frumoase !" Cine sa raspunda ? Sub un sir de alge o surpriza. Un grup de oase albe ca de var. Sunt falangele unei miini. Cu cit le privesc mai atent si mai nedumerita, cu atit ma conving ca sunt miinile unei fiinte delicate. Un fior imi increteste fruntea si-mi crispeaza sufletul Aci, pe marginea albastra si seinteietoare a marii, in dimineata cu profunzime de roze si viorele macinate, acest pumn de oase mici ! Din ce naufragiu le-a salvat marea ? Din ce alcatuire de trup, supravietuiesc, ca sa tradeze perfidia impunatoarei frumuseti ! in dimineata purpurie, cu atita risipa de lumina, asemenea vestigii amintesc o sfidare de cavou. Peste ele zorile revarsa stinjenei, iar trandafirii de aurora marina pudreaza spumele albe ale valurilor, cari le-au sterilizat cu atita arta in triumful rasaritului complet, din larguri se trezesc lanuri miscatoare de seintei, ce cresc intr-o serpuire nepotolita La tarm sporesc brazdele lungi ale algelor. De sub verde gumat, cu miros de iod, micile falange umane, stau mereu marturie a unei dimineti de zimbet si uimire Pe tarm nimeni Un hohot de bucurie izbucneste din intreaga mea faptura imbatata de singuratate Comorile furate prin toate fibrele fiintei mele le inchid cu lacatele tainei, sub vraja orgolioaselor zori marine ingenunchiez si ma surprind rugindu-ma. * Aici, la Balcic cerul e mai mult senin Tine tovarasie marii, si rareori se posomoraste, desi marea nu-i este tot atit de credincioasa. La amiaza luam masa in sufragerie, caldura e atit de torida ! Prin fereastra semicirculara privim cum marea isi desfasoara nesfirsirea E ora cind pescarusii isi executa zborul, brazdind spatiul cu liniile albe, cu zveltele aripi perfect intinse Pe scara ce duce la apartamentul de sus o marmora de Brincusi, reprezinta acel imaterial, dar vibrant "Sarut", care face dintr-o simpla daltuire un adevarat poem de vibratii statuare. Toti sintem vrajiti de splendoarea pe care marea ne-o trimite din belsug, de pretutindeni. Masa trece intr-o adevarata reculegere, fiecare ascultind orchestratia valurilor, ce impun o cucernica tacere Cafeaua o luam pe prima terasa. Pe scaunele lungi, sorbim - o data cu aromele negre - licoarea albastra a zarilor iar ochii aluneca nestaviliti peste profunzimea de cristaluri plutitoare Ne respectam tacerea. Ne ascultam numai gindurile. Si zarile ne fura. . Curtea vilei e vasta si foarte variata. in dreapta e plantata cu vita de vie ; in fata ei brazde de flori si tufe de smochini alcatuiesc adevarate boschete : printre ele banci de piatra te poftesc sa meditezi La marginea razorului de vie, o prapastie, o ripa infioratoare ; poarta in adincuri serpuirea unui izvor ce se varsa in mare Pe muchea ei, migdalii formeaza un tiv de buchete verde catifelat De pe marginea ripei zaresti marea printre butucii de vie si tufele de smochini. Flora si atmosfera mediteraniana de aci, au ceva din vraja frumoaselor tinuturi italienesti. Pierd legatura, cu cadrul geografic, si versul lui Goethe imi suna in auz : "Cunosti tu tara unde infloresc naramzii }" intreaga mea viata am dorit un singur lux : Voiajul. Sa mergi oriunde, in necunoscut; sa duci pretutindeni visul si neastimparul gindurilor, sa plutesti printre imensitati de cer si ape tu, giza de lut, mare doar prin gindul cel cutezator, si bun numai prin resemnarea de a suferi mereu. Smochinii par a ma privi ironic, iar de pe jiltul de piatra, filele ce vreau sa-ti scriu rid de reveriile mele Tu stii, fireste, ce minunate calatorii se pot intreprinde cu mintea. Dar cit de indraznet ne-ar purta prin imparatiile inchipuirii, natura cu vrajile si perfectiunile ei ride sfidator si sarcastic de toate fauririle mintii omenesti De ce nu esti aci, sa simti cum iti filtreaza in suflet magnificul fluid de incintari ? Ai fi de acord, ca numai Firea ramine cel mai genial artist. Biata noastra poezie, biata noastra muzica, biata noastra arta, ce palide, ce mici devin in aceasta nesfirsire de ritmuri si sonoritati ! imi amintesc minunata carte a lui Guy de Maupassant, SUR L'EAU, creata in acele torturante momente de febra, ce cauta sa le alunge prin nostalgicele peregrinari pe ape Ma gindesc la atitea creatii de geniu in care marea isi are contributia, si nu stiu de ce cind o ascult prin fosnetul frunzelor de migdali mi se pare atit de noua, atir de inedita, in cintecul si neastimparul sau ! Mii de flaute cu rasunet de veacuri destrama in surdina matasoase chemari Si aceasta impresie imi aminteste versurile tale "Din flaute de stinci de mare." Fara sa fi vazut inca marea ! O, numai voi poetii, marii intuitivi, sunteti singurii cari la rindul vostru puteti smulge frumuseti din suveranitatea creatoare a Firii * E spre seara Smochinii isi rotesc umbrele peste largile lespezi albe. Pe una din terase, prietena mea lucreaza. Sevaletul, penelul, culorile, toate vibreaza sub mina marei artiste. Cu ce pasiune picteaza ! E atit de transfigurata ! Atit de absenta ! Absorbita de orgia de nuante ale acestui ceas, nici nu ma aude, desi m-am apropiat la doi pasi. Mustrarea ma retine sa inaintez mi se pare impietate sa o stingheresc. Ramin tupilata dupa o brazda de flori si o contemplu. Fara sa fie frumoasa, figura ei arata toata nobletea geniului. Fruntea inalta prezinta acele proeminente loburi ale creatiunilor superioare. Arcuirea nobila a fruntii se inalta deasupra unor ochi mici, vii, scaparatori, neastimparati ; vioiciunea lor neobisnuita tradeaza o lume de iradiatiuni launtrice. Un zimbet de nespusa bucurie flutura pe figura sobra. Lumina inspiratiei nimbeaza cu o strafulgerare de triumf expresia grava. Pensula alearga febril pe pinza care devine culoare, ritm, viata. Cu ce sfintenie isi exercita arta !, cu cit neastimpar se daruieste ei ! Ai crede ca e o preoteasa a antichitatii slujind unui cult sacru. Verific pentru a nu stiu cita oara eternul adevar, ca intr-un mediu de arta, artistul se intrece pe sine * Seara de inceput de august linistita si atit de blinda ! Atit de catifelate sunt zarile incit mi se pleaca pe umeri ca o mantie in falduri voluptoase. Pe buze simt saruturi de azur, si pe pleoape irizari de nectar. Ambrozia inserarii se revarsa din mii de cupe mici. Singele zarilor se pulverizeaza peste punti de extaz. Marea respira din miliarde de sini mici ale caror vir-furi par degetare de margean Din ele ingerii serii sug infioratoarea vraja pentru stelele ce vor rasari . intunericul creste vertiginos din fundurile perspectivei si linia marii se pierde in noapte. Luam masa pe terasa dinspre mare. Doua faclii isi tin dreapta lumina, nici o briza nu le abate flacara. Desi abia se simte, marea, e tot mai aproape de sufletul nostru. Nu mai vedem decit un luciu innoptat si imens. Nu mai auzim decit un clipocit vag. Stelele se aprind timide. Noaptea vine cu pasi negri si marunti. Aerul e umed si sarat. Facliile ne pun pe figuri umbre fugare iar noi tacem, caci marea clipoceste lenes o alta melodie Ascultam un alt diapazon cu care reinnoieste sunetele ca sa vorbeasca sufletului pe alte game de neostenire. Vraja ei o sorbim asemenea unei bauturi de pret, turnata din paharele vazduhului in cupa reveriilor noastre. Cred ca mai mult contemplam decit mincam. Nici nu stiu ce ni se serveste. Mi se pare atit de prozaic a te ospata in fata unor asemenea frumuseti. Sufletul are toata setea si foamea nemarginirii ce palpita in jurul nostru. Fosnetul smochinilor ne face sa tresarim. Stam asa, ore intregi invaluiti de intuneric, de fosnet de frunze, de cintec de ape si de o dulce si aromitoare moleseala. Asta seara am spus prietenei mele din versurile tale. Mi se parea ca ma ascult cu alte urechi. Versurile tale aci pe tarmul cald, infiorat de taine, sub cerul de catifea innoptata, au avut o stranie rezonanta "in oglinda larg ovala incadrata in argint." Marea parea si ea o oglinda incadrata in argintul cerului cu crai nou Cele doua picaturi de mare din privirile tale, luau chip aievea, privindu-ma de dincolo de zari intunericul torturat al valurilor accentua melancolia si geniala tortura a cantilenelor tale Un rastimp ai plutit in preajma noastra, si prietena mea ma ruga sa-i mai spun. Are atita afinitate pentru poezie ! "in oglinda larg ovala incadrata in argint.'1 repeta sub ecou ostenit de ape, cineva, de undeva, de departe. Cine stie daca spiritul tau nu insotea ecoul ! Restul serii am trait cu amintirile. Ziua de iulie din preajma razboiului.., intilnirea neasteptata spre Parc. Timida invitatie de a vizita impreuna Parcul. Cita sfiala in ochii blinzi cita teama ca te voi refuza invinsa de timiditatea si stingacia ta, nu am cutezat sa ma impotrivesc. Am strabatut intreaga alee, cu pasii mici si sfiosi, pina la Palatul Artelor ! Ne-am oprit acolo unde astazi este "Mormantul Eroului Necunoscut" am privit inapoi si ai spus atunci cu un tremolo patrunzator acel minunat "Amurg antic", ce mi s^a infipt in auz sa nu-l mai pot uita "Havuzul din dosul palatului mort, Mai arunca, mai ploua, mai plinge." Nu stiu pentru cine spuneai cu atita patos Pier-dusesi legatura cu lumea, pluteai cu privirea in spatiile peste care amurgul lasa culori : "De sineala, de aur, de singe." Am avut stringerea de inima a unui presentiment ce-mi vorbea de un destin care ne va urmari, si din calea caruia nu ne vom putea abate. Razboiul boala departarea. Si anii au trecut "tot mai brutal". * Au inceput plimbarile cu barca. Din largul marii, coasta Balcicului, cu dealurile retezate, cu vilele cochete ascunse in verdeata, pare o gradina ce tiveste un amfiteatru legendar. Colorit balcanic, muiat in lumina cu tonuri calde, se desprinde de seninul marii intr-o perspectiva pura si eleganta. Pozitia de golf, ingaduie sa contemplezi din belsug, variata coasta de ivoriu. Barca porneste sprinten, pentru ca in larg sa pluteasca lenesa in salturi vagi. Lopetile deschid cai, despicind valurile cu mici si tainice cochetarii. Mindre de admiratia ce ne surprinde, valurile poarta inseninari cu perfida multumire, ca ne-ar putea inghiti in orice clipa. Soarele tese spornic naframe de scintei si ne anina pe chipuri bucuria feeriilor de vis. * Ne apropiem de magaziile din Port. Vechiul port. Sure si posomorite cladiri de piatra, spun ca au strajuit cindva un golf activ, imbelsugat, din care plecau corabii incarcate ou grinele de aur. Azi, stau incremenite sub nepasarea vremelniciilor economice, in apropierea puntii de la debarcader e ancorat un vapor in trecere. Valurile ii dau clatinari de adevarate saluturi. Pe tarmul din spatele portului, se vad umile locuinte ; ne aflam in fata cartierului turcesc. Un fost harem primitiv si numai ruine, isi arata daramaturile ; usi dublate cu fier ruginit, incuietori grele ; chei mari si strimbe, urme de lanturi, intuneric, umezeala, umilinta si mustrare. Toate vorbesc de o civilizatie salbaticita, de un trecut de sclavie si rusine sub seninul nepasator. Unde sunt faimoasele haremuri ale lui Pierre Loti ? unde sunt acele cadane din sclavia lanturilor de margaritare, sub orbitoarele valuri de aur, ce trebuiau sa le ascunda ochii prea mari de cearcanele fardurilor si voluptatii ? "Fantomes d'Orient", fantome, fantome, poate acele fantome, care inecate in aur singeriu, vin in amurguri irizate, sa freamate pe scama nourilor si a valurilor. Semiluna Moscheiei principale din port, isi rasfringe arcul indoit in valurile verzui, pe cind minaretul alb asteapta o nadejde de renastere ce o presimte dinspre "Cornul de Aur" * Nu departe de aici, e cartierul tataresc Adaggio de umilinta si primitivism vadind sfortarea apriga de a ramine in urma oricarui progres Saracia cartierului impune, totusi, prin contrast, o poezie arhaica si turburatoare ; poezia veacurilor carora natura refuza altceva decit majestatea ei. Viata pare absenta in aceste cenusii, strimbe si miniaturale cuburi de piatra bolovanoasa. Totusi, in atare latenta, pulseaza o nota melancolica si obsedanta, ce se acorda armonios la poalele acestui imens albastru de ceruri si ape. La citeva sute de metri, vilele cochete surid luminoase Sub umbrele mari, mukicolore, pe terase ornate cu uriase vase de lut, floriile inalta miresme Femei elegante in eponjuri strident nuantate, sau in sumare costume de plaja, trimit marii rafinamentul si confortul unui prezent cosmopolit Dar suprema frumusete a Balcicului ramine, pentru artist, tupilata tot in umilinta cartierelor cu strazi rele si strimbe, cu fintini bizare, cu vestigii istorice, consfin-tindu-i albul de sarbatoare ce-i straluceste pe creste. in aceste arhaice asezari omenesti, marea si cerul au miruit veacuri de poezie. Atare ungere nu poate fi atinsa de grabita, frivola, artificiala interventie a confortului si modei. * Dupa o plutire de doua ore, barca ne lasa la tarm Ochii sunt obositi de scinteierea miliardelor de cristale aprinse pe unde, sub soarele prinzului de foc. Plimbarea aceasta a fost o lunga tacere. Ne adunam in priviri jerbele de scintei, si in suflete mirajele de raze, de irizari arteziene, de clipe in care tacerea graieste mai solemn decit un psalm. Am adunat avid miscatoarele curcubee de ape si de soare. Simteam prea grea povara atitor frumuseti. Prietena mea schita peisajul. Eu ascultam prin unde freamatul poeziei si al gindu-rilor intr-aripate. Si ma inaltam spre Dumnezeul sublimului, ce ni se releva din eternul si supremul frumos. Cind am debarcat, am urcat treptele vilei cu impresia ca pasii pierdusera contactul cu uscatul de cine stie cind. De pe ultima terasa, marea innebunita de lumina ne lua privirile. Briza marii incepuse mai sensibil, si ne smulgea valurile de pe umeri, iar noi ne priveam ca doua necunoscute pe o punte de mister. * Miez de august, si caldura este inabusitoare. Nici o briza. Nu e cu putinta sa stai pe afara. Dupa masa fiecare se ascunde pentru odihna Pot sa-mi contemplez din nou coltul de repaos. Draperiile sint trase. Umbra si mireasma de nard. Tacere cu umbre de lucruri fermecate de liniste. Pe divanul drapat cu stofa veche de Damasc, stau ascunsa in perinele de brocart inflorite cu lalele de argint, asteptind somnul ce nu vine. in fata divanului este o bolta cu polite, inchisa cu doua usi vechi de altar, aduse de la un schit parasit, si uitat prin cine stie ce codru stravechi. in dulap, o multime de obiecte. imi atrage luarea-aminte un crucifix de lemn de trandafir ! O evanghelie mica, decolorata. Un crucifix de lemn cariat si altul de argint vechi. Pe ambele staruie urma unui Crist bizantin, incrustat in mozaic marunt si multe alte obiecte bisericesti, purtind stralucirea moarta a trecutului. O invaluire mistica de ginduri pare ca emana din toate aceste sfinte nimicuri. Binecuvintarile, rugile, cuminecaturile altarelor au lasat grai tacutelor enigme. Ele vorbesc despre tihna unei vecinicii calme, inerte, pe cind marea sub arcadele ferestrelor hohoteste triumful unei eternitati de neastimpar. Acelasi Dumnezeu al nesfirsirilor vorbind pe doua game diferite. in aceasta nedumerire, un Sfint Sebastian, adus de prin raspintiile Bretaniei, rastignit pe lemn vechi si putred, porunceste o cuminte si divina impacare. "Toate fortele, sunt ale aceluiasi Dumnezeu !" - pare ca zice Sfintul tintuit in piroane pe rug. in biblioteca, rafturile sunt pline de carti vechi. Un volum din "Dialogurile" lui Platon, deschis la pagina cincizeci, a ramas pe masa lunga si ingusta din lemn negru de abanos, stil florentin. invelita cu resturile unui patrafir de aur mort, are in mijloc un lampadar cu sapte faclii, in bratele frumos ajurate pe argintul aproape negru. Mai la o parte un ceaslov. Deasupra Bibliotecii, un Rubens autentic cu o rama de lemn negru cariat. Atita povara de trecut, pe umerii sufletului apasat de prezent ! O, dar e pierdere de timp sa astepti odihna, cind nu vrea sa vina. Ridic storurile, si navala de lumina, urmata de freamatul valurilor, patrunde in camera exuberant. in larguri, pe stinci, ma cheama marea cu frenezie. * Scriu pe un colt de stinca netezita si lustruita de valuri. Vreau sa-ti impartasesc ceva din perfidia capriciilor marine. Ascunsa dupa stanca, valurile imi lovesc trupul, lasin-du-mi pe costum o voalare de nisip. Singuratatea este absoluta. in orele de arsita, nimeni nu infrunta orasul pe strazi, sau la mare. Bucuria singuratatii clocoteste pina in lungi si departate involburari de unde. Cu bratele cuprind spuma alba a unui val din ce in ce mai zgomotos si mai infuriat. El isi sfarima zapada de pieptul meu. Sarut netezisul unei unde si-mi plec obrajii pe coama valurilor in neastirnpar. in aceasta terapeutica este o amagire plina de delicii. Legaturile cu uscatul sunt rupte. Vointa se nimiceste ; devii jucaria valurilor ; ele te duc, te rostogolesc, intr-o alunecare irezistibila. Uiti de tine, de cer, de ape si te cuprinde o liniste de milenii. Alteori valurile ma fura ; abia pot sa-mi dau seama, ca risc sa ma inec. Nu stiu sa inot si nici nu ma tenteaza acest util sport. Ce ametitoare tacere in ginduri ! Ce impresie de infinit! Simt cum din departarile de spuma, neantul din valuri vorbeste neantului din noi. * Pe tarmuri se revarsa cascade de dantele, ce curg, se sfarima, se invalmasesc, ca iara sa inceapa jocul efemer si neobosit. in zvircoliri de unde, se retrag cu ecou de tunet; ai crede ca in adiocuri un trasnet necurmat, rascoleste maruntaiele marii. O diadema de nouri, topeste aur rosu pe cerul ce se intuneca. Amurgul sfisie in zdrente mantia-i de rubin arun-cind-o peste spumele albe Zarile se incrunta subit. Curcubeie palide framinta lumina bolnava. Tarmul pare un potop de spuma si aur topit, ce curge pe o geana de albastru decolorat. Giulgiu vinat acopera dealurile albe. Din stinca in stinca pasesc nedumeriri. Se innopteaza. in apropiere, pe ripi caramizii, cimitirele se reculeg. in aer zaboveste o teama. Din fundul apelor, vecinicia intreaba : "Cine indrazneste sa ma infrunte ?" * inceput de furtuna Deasupra coastelor de fildes amorf, in seara aceasta, mu mai rasare cornul lunei incetul cu incetul, ca si cind cineva abia ar cuteza sa priveasca o carte la un joc de noroc, asa se arata avar o mica dira de aur, pe zari. Din larguri zvonul se apropie mai molcomit. Un nour gros se destrama vertiginos. O veriga de aur se descatuseaza din lanturi de intuneric. Tipsia subtire, ce creste, se aprinde, rumeneste marginea unui nour, si deodata luna cu fata intreaga, cu ochii stinsi, livida, priveste undele in plina nebunie, si le pudreaza cu o dira de scintei. Capul de monstru al unui nour o ascunde imediat in timp ce eu mi-am regasit calea. De pe ultima terasa admir salbaticul decor de tragedie cosmica si "tremur, tremur, tremur". Neastimparul marii imi curge prin toate arterele. Tabloul de carbune si aur indoliat, picura mari petale de scrum poleit in zari, cazind peste uriasa, convulsionata oglinda a apelor furioase. Lavele nourilor acoper din nou cerul, care fumega scrum si cerne vijelii. * Cum am regasit divanul primitor ? Cuibarita in mole-seala lui nu sunt inca sigura ca am scapat de cataclismul de intuneric si zbucium nebun de valuri. Intunericul in care incremenisem atitea ceasuri mi-a patruns atit de adinc pe retina, incit nu-l mai pot alunga nici cu cele sapte luminari din bratele de argint ale lampadarului, ce pare ca ar vrea sa ma adinte prin dese jocuri de lumina. Voi adormi cu facliile aprinse. Am puternica impresie ca in noaptea aceasta m-am imbolnavit de intuneric. * Nu stiu cite ceasuri am stat azi pe tarmul fierbinte. Nici o urma din furtuna de ieri. Margele de spuma imi stropeau rochi, cartile, florile de pe ultima terasa, apoi se topeau sub sarutul de foc al soarelui, care, in carnea mea, infigea brutal ace fierbinti. "Oh, puncteaza, cu al tau foc soare, soare, Trupul care-ntreg ma doare. Sub al vremurilor joc" Citiva pescarusi roteau molatice viraje. Pare ca sunt prin aceste locuri de totdeauna. Cine am fost ieri, cine voi fi miine, nu ma mai intereseaza Sunt azi, sunt clipa sunt secunda de vraja, de sunete, de azur punte vremelnica peste neanturi de trecut si viitor. Scinteie de mister indumnezeit mi-e gindul, si ma avint eu el, si plutesc pe nemarginirea spatiilor si a apelor, si nimic nu ma mai leaga de huma. Sufletul prinde aripele vazduhului si pluteste pe unde, cum trebuie sa fi plutit Spiritul cel Sfint pe ape, cind lumile erau informe in haos, cind Dumnezeu poate plutea peste curgerea initiala a Universului Si cinta gindurile purificate, si inalta imnuri de slava atitor sublime infaptuiri. Mi-e inima usoara ca o spuma de val ; pe ea visurile perleaza viziuni, si supreme impacari cu severitatile vietii. Flautele cerului, se infratesc cu ale undelor, intr-o ossana divina, iar prin straveziul zarilor se deschid raiuri cu comori de serafimi ; ingeri cu goarne de aur instruneaza imnuri paradisiace E raiul basmelor din copilarie, ce nu credeam ca voi avea puritatea de suflet si clipe spre a-l mai putea intrezari E raiul de pe marea cupola a bisericii natale, cind pe bolta altarului, priveam pe Maria Fecioara, plutind pe zari ceresti, in albastru de stele, si coruri de ingeri cu crini imaculati si pulbere de luceferi pe ari-pele-n zbor Mi-e inima usoara ca un cintec de harfa. Ea cinta pe strune de azur, si ii raspund ecouri din veacurile de credinta, cu cavalerii ce mureau pentru cruce ; cu domnitele cari cu margaritarele sufletului si ale visteriilor domnesti, infloreau in broderii migaloase chipuri de Cristi pentru Sfintele Aere, sau scumpe odoare pentru cucernice iconostase de manastire Cint pe struna tuturor lacrimilor ce au trebuit sa curga din belsug, sa simt ce mult pretuieste un efeimer colan de bucurii, in larga, generoasa si sublima purificare a Firii Cint pe struna tuturor infringerilor, tuturor deznadejdilor, ce am cunoscut, sa pot masura si pretui mai mult, inaltarea, ce poate ajunge suflerul cuminicat cu sfinta impartasanie a linistii si impacarii cu sine. Cint, cint insotita de orga suprema a valurilor, si nu stiu cine din preajma mea, cu "mini de vis alunga fermecate clape" in aceasta simfonie a marii si a sufletului, clipele torc divine talmaciri. * Privita de pe tarm, marea, apare in profil, ca o hlamida tesuta din safire, festonata cu diamante ; pe poale cu lotusi de soare ; pe umeri cu luceferi de aur si spice de briliant. Mii de curcubeie incing mijlocul ei, pasind spre tarm ca o imparateasa din povestile celor o mie si una de nopti Ochii ramin aninati de scinteietoarea-i priveliste. Pe soldurile de safir palit, amiaza pune ritmuri de foc. Minaretele strapung zarile intre visul de safir al marii si al cerului, gindurile infloresc imagini si cheltuiesc comori. Binecuvantari nerostke plutesc in larguri graind despre o dumnezeire mereu prezenta, mereu imbietoare. Tablourile sfinte se arata imaginatiei si gindului intr-o coplesitoare ingindurare. * Sunt pe o banca de piatra la capatul unei terase. Vas? mari cu flori portocalii si violete stau in apropierea unui smochin. Halatul de culoarea smeurei, si umbrela cu flori mari albastre si rosii ma feresc de arsita prea puternica - A ! ce aparitie minunata pentru completarea peisajului, imi zise rizind, prietena mea. Tocmai aveam nevoie de o pata de culoare in atita alb de lumina si piatra Dupa putin timp, silueta mea luase pe pinza contururile si miscarea ce lipseau peisajului Cit am pozat, prietena era complet absorbita de subiect Ochii ei priveau avid, fixau cu ajutorul penelului inspiratia spontana, fredonind fericita Palaria de plaja ii cazuse pe ceafa, vintul ii smulgea halatul cu indrazneala ; i-l luase de pe o mineca ; il arunca cu totul si picta numai in tricou uitand ca era ora cind lumea se intorcea de la plaja Jos, la poalele vilei, citiva cunoscuti o priveau. Nu auzea, nu zarea nimic. Nu se opri din lucru pina ce tabloul nu fu schitat. Pozasem cu incordare, incit nu mai putui tine umbreluta deschisa Fu singurul prilej de pauza. Un hohot puternic de ris, un "Vai, in ce hal sunt", rasuna si marea artista foarte jenata, disparu, aminind sedinta pentru dupa amiaza. * Coborim pe alt drum. Urcam printre bolovanii de pe tarm, urcam grabite spre vilele elegante si pretentioase ale orasului cel nou, cel modern, cel incorsetat in metereze de ziduri pietruite, sa poata rezista, dealurile albe si friabile miliardarilor ce au infipt pe coasta cu aspect oriental, orgoliul burghez si civilizatia de imprumut Ca un sfisietor regret, geamiile isi intuneca semilunele sub inserarea cu orgii de rubin, si stridente de jazz. Prin ceata de violete, un cintec subtire dintr-un instrument turcesc, lupta cu ecouri ostenite, sa evoce o poezie moarta cu incetul pe unele locuri, sau sugrumata brutal de cei cu prea multi bani. La Geamia cea mare din Port, citiva turci mesteca saciz Un hoge, cu turban multicolor, cu privirile pierdute, si un rictus dureros in coltul buzelor, sta impietrit spre marea de o liniste sfidatoare. Un cintaret celebru, de origine turc, cinta dintr-o drimba ; mimeaza si schiteaza dansuri orientale, pentru curiozitatea sau indiferenta celor de la mesele pline cu siropuri, cafele, bizilii si table Urmeaza cheta in care se arunca banii cu nepasarea celor ce nu se ostenesc prea mult sa-i cistige O turcoaica ofera bratari, siruri de scoici in chip de margele, bratari vechi de arama ; cu ele elegantele isi impodobesc bratele si gleznele Tesaturi vaporoase cusute cu margelute in diverse culori, broderii, si alte multe nimicuri, sau vestigii de Orient insultat de moda impertinenta a ultimilor noutati. Vilegiaturisti isi poarta cu orgoliu nuditatea in costumele de la plaja devenind si la masa tot atit de indecent sfidatoare. Am perspectiva orasului din profilul sting. Linga banca de piatra, unde de atitea ori am insemnat scrisorile acestea, o coloana de marmora alba, inalta in inserare silueta ei cilindrica Pe mare cresc si se imtuneca miliarde de solzi plutitori. Pe tarmul din dreapta, moscheia castelului sageteaza spatiul poleindu-si semiluna, cu aurul innoptat ai zarilor. Sunete stridente, in subtiri si tanguitoare modulari, datorita unor ciudate si primitive instrumente turcesti, se aud cu ecouri ce vin de departe. Citeva barci cu turcoaice se intorc de la nunta, se apropie si cu ele cintecul subtire toarce un sir de note bizare, intr-o tihnita moicomire. Orientul tresare de pe clina unui deal. Dintr-o coloreta de nouri vaporosi luna isi arata chipul mihnit. Capul unui Pierrot de aur pe perna de safir a cerului. Borangicuri vaporoase se tes intre mare si cer. Raze de safir topite, tremura sub fiori de safir lenes. Luceafarul - micul si eternul paj al lunei - clipeste cochet. O stea pica si un fir lung de raze cade in neantul apelor. Altele ii urmeaza. Sintem in plina epoca a Per-seidelor. O broasca testoasa abia isi poarta carapacea. Un ochi i-a incremenit spre luna ; celalalt pare a cauta nedumerit catre mine. Picioarele viscoase par de metal, iar carapacea luceste ca un smarald mort si patinat de vreme. Tovarasa neasteptata, observa poate ca si mine ca luna este in mijlocul cerului, orbita de pulberea de aur ce se topeste necontenit in spatii. * E noapte cu umezeala si miros de iod. Numai susurul marii ingina lin o melopee neinteleasa. Totul este incremenit sub hipnoza lunara, cind un joc innebunit de ape se stirneste din strafundurile de argint topit. Vazduhul e o curgere de valuri metalice, in dans de spirite ciudate si ametitoare. Un chip, blind si fin, razele lungi, ale parului auriu cad bogat, sau se inalta din unde ? Chip diafan cu ochi negri, adinciti in orbite Aura din jurul capului frumos intuneca trasaturile. Un trup fraged estompat in matasuri de raze argintie. Totul e eteric, fara contur. Dar stiu a cui e viziunea. A ta, maicuta, din cadra veche, cu crinolina eleganta, strinsa in noduri de panglici si flori Tu, imi apari aici, in linistea mingiiata de taine, sa-mi spui cit sunt de efemere toate pe aceasta lume indurerata si totusi plina de vraji. Ma aflu pe ultima stanca - evocarea de dincolo de lumea noastra, aparitia sfinta de acum citeva clipe ma cheama din dreapta, din stinga, din pietre, din flori, din valuri, ma cheama "Cineva" intind bratele, si cuprind goluri din cercuri de argint. Aplec auzul pe spuma valurilor si surprind cum zvoneste tacerea din inima planetei, si cum noaptea dormiteaza pe diamantul fluid al apelor. Mirese in lungi beteli de raze pornesc intr-o procesiune de vis. Printre ele, luna arunca eterice ondulari. Dansuri de raze si suflete in extaz, dansuri in care fluidul vietii umane se incorporeaza fara grai, fara talmacire Numai Spiritul Divin le binecuvinteaza bucuria de a-l slavi Striga cineva din maruntaiele marii ? Striga miliarde de ecouri ale miliardelor de vieti cari au mai fost, si vor mai fi in curgerea nestavilita a veacurilor. Cine vorbeste din sfarimarea argintie a valurilor, cine imi spune ca sufletul viu nu este decit ecoul sufletelor care nu mai sint ? Cine glasuieste dincolo de tipsiile tale de aur, mare, a toate talmacitoare in aceste clipe ? O flamura usor indoliata, un nour, altul, iar altul, clipe de intuneric trecator. Un salt al broastei testoase peste picioarele mele. Un fior insutit trezeste apele din aromire ; stancile tresar. Zarile clipesc. Nouri repezi. Vint. Maree. Simti o impingere stranie a valurilor. Refluxul. Fiorul prelungit al apelor ma strapunge, ma zguduie, si ma inspaimint subit de aceste capricii si cochetarii marine din noptile cu luna. * Calea Laptelui se desfasoara intr-un val tintuit in aur si din adincul zarilor se cerne pe mare o trena vaporoasa si vibranta. Noaptea e plina de stele : nedumerim in nemarginire, suflete ce reintra in neanturi siderale. Unele cad ca niste artificii subtiri si timide Din departari, marea inalta noptii simfonia neastamparului si nelinistei vesnice Ma aflu pe una dintre cele mai inalte terase. La capetele ei, vase mari de flori cu miresme tari. E prima data cind nu am dorinta de a cobori la mare. De pe malul bulgaresc, doua reflectoare isi ascut observatiile spre tarmul nostru. Brusc isi intrerup luminile. Desi foarte multe stele pe cer, totusi e o noapte de spaima peste morrnintul clocotitor al marii. Imi revine in minte cartierul turcesc vizitat astazi. Umil, umil ca si prezentul falnicei imparatii de odinioara. Totusi, linga Moscheia cea mare am vazut case interesante. In coltul unei strazi inguste, strimba si plina de praf, supravietuieste o cladire ce se zice ca numara doua sute de ani - fosta harem. Parterul e construit din scinduri. Primul etaj din piatra colturoasa si innegrita de ani. Ferestre mici, cu gratii de lemn impletite in cercuri dublate cu un alt sir de gratii de fier ruginit, par desfundate, asemeni unor hrube afumate si pliine de mucegai. Toate zidurile in darimare. Prin macinisul tencuielilor cresc buruieni. La doua din ferestrele de sus se vede ca locuieste cineva. O bolta neagra, afumata, pe jumatate darimata tine loc de intrare. Inauntru privelistea e si mai dezolanta : darimaturi informe, murdare ; in fundul curtii pivniti adinci, fioroase, cu ecouri de crime mistuite intre gratiile grele si pline de rugina. Din al lor intuneric umed si plin de stafii, se inalta blestemul trecutului de sclavie. Aci, un Hoge ar fi omorit citeva cadine, spinzurin-du-le, pe motiv ca nu le mai credea vrednice de el. Uneia i-ar fi scos ochii; indraznise sa iasa noaptea dupa slujba muezinului, ascunsa in cearceaful nu indestul de bine tras pe ochii ispititi de cine stie ce priviri vinovate. Daca am crede legendele, cite cadine nu vor fi fost pedepsite in aceste pivnite numite pe vremuri de inflo-ritoarea stapinire turceasca, locul de osinda al frumoaselor, vinovate pentru orice nimic. Cite torturi petrecute in dosul gratiilor Azi nu mai vorbesc decit despre fiorii unui trecut crunt, al unei taceri vinovate. Sclavie, intuneric, umilinte, toate supravietuiesc in mucedele ziduri. Suflete si trupuri ucise in adancimi de hrube infernale ; torturi, disperari, ambitii si orgii bestiale, mistuite in zidurile fara grai Dincolo de lumina, dincolo de soarele si vraja marii, femei palind sub arme ucigase, martire ale unui profet singeros. Si cita poezie a pus Pierre Lotti in zugravirea vietii de harem ! Ce fermecatoare pagini in faimoasa lui scriere : "Les Desenchantees" Marea pairea ca evoca dinspre Stambul murmurul salbaticiei si omorurilor mahomedane Am stat mult printre ruinile cartierului turcesc. Peste umilinta lui impietrita, marea punea aureola unui amurg feeric, impaciuitor, iar peste bolovanii colturosi negri si murdari, filoane de aur nestatornic si o poezie aproape dureroasa. Muezinul din virful minaretului trimitea o binecuvintare pe ruinele unui trecut atit de obscur si crud. Cintecul liturgic, subtiat, taraganat si incolor, picura notele cu aceeasi tortura cu care invoca Divinitatea. Nicaieri marea nu se furiseaza mai poetic printre stincile cele mai colturoase si primitive, cum sint cele din acest cartier. Bogatia peisajului rascumpara si imblanzeste saracia locuitorilor. Dar nicaieri n-am vazut chipuri mai chinuite si botite, de lipsa, ca aici De pe tidurile unei casute turcesti, ceva mai bunisoara, citeva turcoaice ma priveau insistent Nu intelegeam necontenita lor indiscretie. Una se apropie de mine si-mi puse intrebari ce nu le pricepeam. ii aratai prin semne ca nu inteleg. Paru foarte incurcata. Disparu intorcin-du-se cu o tovarasa ; aceasta stia putin romaneste ; imi talmaci, ca ele au crezut ca si eu sint turcoaica, jude-cindu-ma dupa ochii mari si negri. Am suris, fireste, de aceasta descoperire Turcoaica parea destul de inteligenta ; ii dadui in parte dreptate, daca ar fi sa tin seama de oarecare atavism din familia mea (despre aceasta poate iti voi vorbi cindva). Talmacea insa, imi atrase atentiunea, prin figura ei distinsa Avea miinile fine, cu degete lungi si subtiri, iar ochii, desi mici, foarte vii. Ai fi zis doua margele de onix viu, si o inchidere a pleoapelor cum nu am mai vazut la alta femeie ; cu atit de dulce lene le inchide cind vorbeste si atit de voluptuos clipeste cind ride, incit ramii surprins. La un moment dat i s-a desfacut legatura barisului negru de sub barbia tinara, si pe gitul subtire si inalt aparu un sirag de nenumarate rinduri de margaritare cu o stralucire neobisnuita Reflexele puternice, fosforescente, din siragurile minuscule stirnira admiratia mea spre placuta si gratioasa magulire a tinerei femei - A ! Da ! Da ! e adevarat perle da mult mult vezi tu, de la bunica mea fost la noi sapte d-astea, cit sore era. - De la Abdul Hamid ? Ma erezui in prada unei mistificari hazlii. Ce rost avea Abdul Hamid cu margaritarele ei ? Dar alta tovarasa care stia mai bine romaneste imi explica cum in adevar bunica acesteia fusese una din favoritele sultanului. Cu ea avusese multi copii si din aceasta cauza gratiile imparatului au fost mai statornice decit pentru alte cadine Alungata totusi din harem, n-am prea inteles de ce, la plecare, sultanul i-a daruit o perna plina cu margaritare. Din ele isi inzestrase mai multe fiice. Era perna pe care cunoscuse mai indelung voluptatile sultanului. O mindrie ciudata, straluci in ochii nepoatei. Ea insarcina pe interpreta sa-mi spuna, ca, daca sint amatoare, are de vinzare papucii brodati cu margaritare si fir de aur, precum si un val de argint si niste salvari de matase roz, brodati cu sori si semilune de aur si argint tot de la ilustra bunica. * Stelele cad des o adevarata ploaie de fire aurite. E cerul ingreunat de noapte si creierul de ginduri Marea loveste in stinci si vorbeste valurilor cu fosnet de matase Sufletul si gindul plutesc lin spre imparatii aeriene cu procesiuni insorite de basmele si vrajile Orientului * Azi am vizitat cimitirele Balcicului. Miine e Sfinta Maria, de aceea candelele sint aprinse luminari ard pe morminte Desi devreme, o dira de intuneric strabate cararile cimitirului si ma trezesc printre mormintele cu flori proaspete Crestinii nu-si uita mortii Mormintele sint mai toate modeste, insa ingrijite. Se vede ca miini pioase le seamana cu flori, cu iarba, le uda, le tarniiaza, le impodobesc cu icoane, fotografii si candele, unele chiar foarte frumoase in ansamblu, modestie si liniste curmata numai de susurul marii imi atrage luarea-aminte mormintul unei tinere fete. Pe crucea ei in contururi de trifoi, e scris : "Aici odihneste Fericirea, care s-a stins la douazeci de ani." Privesc fotogafia de marmora. Un chip delicat cu ochi mari, tristi, gura senzuala si micuta, sprincene bogate, arcuite puternic. Pe decolteul modest o brosa scrisa cu un nume nedeslusit. La toate colturile crucii, trandafiri de marmora alba in iarba ingrijita citiva trandafiri proaspeti Poposesc pe banca de piatra din marginea mormintului cu trandafirii suspendati pe muchiile crucii, si incerc sa-mi explic inscriptia "Fericirea care s-a stins la douazeci de ani." O cucoana in virsta, cu rochie si umbrela neagra de matase, se apropie de mormint. in brate aduce un buchet de trandafiri albi Se uita la mine ; eu la dinsa - Vedeti ce frumoasa era Fericirea ? Merita sa va opriti la mormintul ei - Dar cine era Fericirea ? - Fata mea ! raspunse cu un oftat dureros, asezin-du-se linga mine. Dintr^o geanta mare de piele scoase tamiie, o cutie cu chibrituri Aprinse o luminare de ceara alba, tamiiaza cu nespusa cucernicie mormintul, sopteste o rugaciune ingenuncheaza linga cruce, saruta cu devotiune fotografia. Ramase citeva clipe, indurerata ca o a doua "Mater Dolorosa". De ce am stat locului cu atita indiscretie n-as putea spune Am facut si eu, involuntar semnul crucii rugin-du-ma - poate pentru mortii mei - sau cei de acolo, nici acestea n-as putea spune M-am trezit cu Doamna necunoscuta 'linga mine luin-du-mi mina cu recunostinta si povestindu-mi : - Fetita mea s--a nascut intr-o zi de primavara cu ghiocei si soare mult. Camera era impodobita cu aceste plapinde solii ale primaverii ; ele trebuiau sa-i dezmierde primul plins si primul zimbet. intr-o colivie citeva pasarele cintau bucuria nasterii ei, rodul dragostei parintesti. Caisii erau infloriti sub ferestrele din apropierea leaganului micut si-i sarutau cu florile albe petaJele obrajeilor. Se nascuse gingurind : din primele zile avu un zimbet ce nu pierea nici cind plingea, ceea ce era foarte rar De mica ochii ii erau atit de stralucitori. in ei era atita lumina si atita zimbet, incit noi o botezaram Fericirea. Am crescut-o cu tot ce aveam mai bun, cu tot ce averea noastra ingaduia sa o crestem. Matasuri, juvaeruri, plimbari, tot ce dorea, tot ce ne inchipuiam ca ii face placere La cincisprezece ani era atit de minunata ? ! Cine o vedea in trasura cu atlaz si cei doi cai albi raminea uimit. Atit de frumos ii cadeau pe umeri pletele aurii, atit de ptuernic ii straluceau ochii negri peste rozul delicat al obrajilor Cand aparea alba si gratioasa ca lujerul unui crin lumea zicea : "Este in adevar Fericirea, foarte fericita". Era insa tacuta si ginditoare, spre marea noastra deznadejde, in notele de cristal ale glasului, muzica cuvintelor ei te fermeca, dar ce rar o auzeai ! Au cerut-o multi tineri Citi au adorat-o ! Si-ar fi dat viata, averea toata, sa o poata dobindi ca sotie Ea raminea indiferenta intr-una din zile, spuse tatalui si mie, ca nu vrea sa se casatoreasca, ci sa plece intr-un lung voiaj Vin-duram doua rinduri de case, o mosie si cu toate bijuteriile la noi, porniram in Grecia, - patria barbatului meu. Am calatorit vreo doi ani, trecind, prin Italia, apoi spre Egipt. La o mare receptie, ce s-a dat pe vaporul cu care mergeam la Cairo, a luat si ea parte intr-un splendid costum etiopian. A fost proclamata regina acelei seri. Era in adevar uimitor de frumoasa, in faldurile de matase alba ale tunkei de la briul careia curgeau riuri de perle, iar in parul auriu torsada de margaritare peste valul brodat in argint, ii dadea infatisare de basm. Ne-am ruinat in calatorii. Tatal se imbolnavi in insula. Kios si muri. Ne-am intors aci unde mai aveam putina avere. Ea palea din zi in zi incepui sa o cred bolnava. Nici un doctor nu putea afla cauza raului ce o mina. Fericirea mea se stingea. La douazeci de ani, in costumul de mireasa, cu floarea de mirt pe fruntea de inger o coboram in groapa aceasta De cincisprezece ani nu mai cunosc decit multumirea de a-i presara groapa cu tradafiri albi, - florile ce iubea mai mult. Nu mai traiesc decit pentru mormin-tul ei. Cind eu nu voi mai fi, Fericirea mea nu va avea decit trandafirii de pe cruce Trecui in cimitirul otoman. Nici o floare, nici o buruiana. Pietre informe pe locuri in care banuiesti ca e ingropat cineva. Pe o piatra mai inalta rotunjita la capatii, se afla un colac rasucit din piatra ; pe alta un turban, sau lespezi cioplite neinteles si primitiv, cite una avind semiluna in virf, ori inscriptii arabe. Altele, adevarate pietroaie fara inscriptii, fara ciopliri, stau ca un butuc infipt deasupra unei fete de mormint, sa indice ca acolo e un trup dat putreziciunii. Uitare si umilinta. Marea se zareste direct, ici, colo, printre muchi: de dealuri macinate, instrunindu-si litania si pentru cei ce odihnesc pe clina cimitirului. Luna a rasarit mai devreme, poleind mormintele cu lumina palida. Le vegheaza si le tine loc de candela M-am reintors in cimitirul musulman, cu citeva flori din parcul vilei. Este atit de aproape ! Ici, am pus o petunie, dincolo o muscata, dincolo iar o verbina Pe cine stie ce schelet am presarat citiva boboci de trandafiri. Traiesc oare sufletele ? Poate petunia am infipt-o pe mormintul unei tinere, iar micsunelele pe cine stie ce trupsor de copil. Cred ca mortii de pretutindeni sunt ai nostri prin ceea ce au imaterial. in marele haos, moartea alatura tot ce este fluid, uman, pentru noile plasmuiri, pentru viitoarele vieti. Dincolo de lanturile lutului, marele, unicul si imuabilul suflet cosmic. Ce minunat loc de meditatie pe colturile de lut ars ale acestui cimitir ! Marea se vede cu scinteieri ce se intuneca ; razele lunii lumineaza tot mai vag semilunele razlete din cimitirul fara plantatie, fara candele si fara Dumnezeu * Puterea atavismului intra in magia decorului Printre sute si zeci de ani in urma genealogia mea inregistreaza o strabunica otomana. Pe curba azurie a marii, dinspre "Cornul de Aur", presimt umbra ei plutind in vioriul de amurg semioriental Dupa cum o stiu, dintr-o foarte veche fotografie, era subtire, svelta, cu ochii negri foarte pasionati Auzisem ca strabunicul tatei o rapise din Constantino-pol, unde fusese cu treburi de ale cirmuirii. Mai stiam ca avea mladieri de serpoaica si patima de dans. Eram foarte copil, cind am cunoscut un frate de al strabunicului, mort si el la virsta de 95 ani. Pare ca-l vad. Sprincenele albe si stufoase ii acopera ochii vineti. Mi-l amintesc cu figura roscovana, cu pletele albe, cu caciula de astrahan trasa bine pe frunte, cu un sir de matanii, ce spunea ca le are de la Sfintul Munte. Le depana pe degetele ingalbenite de tabac prizind dintr-o frumoasa tabachere de abanos cu sidefuri mici, in litere cirilice Era ultimul Fendulescu, nume derivat din Efendi, ce-l purta inca de la stapinirea turceasca sub care taica-su fusese zapciu ; apoi intitulat ca "boier de neam", titlu ce s-a pastrat la unele rude. El ne povestea cele ce stiu despre posnasa aventura a strabunicului. intr-o toamna, strabunicul a trebuit sa se duca cu treburi la Stambul. A stat acolo aproape toata iarna. Cind fu sa porneasca cu vaporul spre tara, ii veni in minte sa fure o turcoaica, - fie ce o fi. Urita, frumoasa, cum i-o fi norocul, si-a zis omul, caci prea il ispiteau ochii lor mari si negri, ascunsi sub valurile lungi. Cind a pornit vaporul, a si insfacat una, din apropierea debarcaderului - se vede care i s-a parut mai chipese, - si o ascunse in cabina printre bagaje. Fiind slujbas, nu i-a fost tocmai greu sa o aduca in tara, dupa ce o travestise in flacau, azvirlindu-i peste bord hainele turcesti Norocul il slujise, caoi se pomenise furind o tanara, frumoasa, patimasa si nebuna. Deseori il privea cu ura dar incepea sa-i si placa, fiindca si el era chipes, frumos si tinar, desi mai in virsta decit ea cu vreo douazeci de ani. S-a jucat cu focul, si s-a pomenit strabunicul iubind pe frumoasa fiica a Cornului de Aur, cu toata patima si nebunia. Ros de gelozie pentru tineretea si frumusetea ei senzuala, o tinea ascunsa ca pe o ibovnica, cu toate ca-i devenise sotie, in lege, crestinind-o. ii trecu prin minte sa o tie departe, la o vie mare, tainuita, intre niste ripi prapastioase. Din fioroasele coclauri rar o mai aducea in oras. Alese drept cerber, tocmai pe turcul care-i pazea via, tanar, frumos, si cel mai de credinta, dintre oamenii lui. Fosta cadina avea nostalgii. Singele si tineretea ei fierbinte, cautau aiurea decit la strabunul tot mai orbit de gelozie si mai innebunit dupa ochii fosforescenti si trupul de serpoaica Cum putea sa-l iubeasca dintre prapastioasele coclauri, frageda fiica a Stambulului cu atita mister in trecutul ei tinar, cu atita pacat in singele aprins ! I-a fost sotie rodnica, darusindu-i un fecior cu aceeasi ochi de patima. De aici incolo incepe tragedia Turcul cel tinar ii cazu drag. il voi. Singele lor aprig se intilnise cu aceleasi zvicniri de patima, in singuratatea stincilor si a dealurilor cu nopti lungi si pustii, pe cind sotul era retinut cu saptaminile de treburile stapinirii imtr-o inserare viorie de toamna, barbatul a surprins - in foisorul din fundul viei, pe vinovata in bratele con-sanguinului. Dar si acesta o iubea cu salbatica nestavilire, mai crunta decit sotul A inselat stapinul dar nu voia sa-l si minta. Tinind-o strins, inclestata in bratele vinjoase ca sa nu fuga, ingenunche cu ea in fata stapinului, plecindu-si grumazurile. Smulgindu-i jungherul de la briu, stapinul orbit de furie i-l infipse in spinare. in acelasi singe trebuie sa piara si adultera. Cu iataganul inmanusat in pielea de capra voi sa o loveasca prabusita cum era sub trupul iubitului, care se stingea. Razbunatorul necinstei o mai privi .ca un taur intaritat. Cit de frumoasa trebuie sa fi fost in acele clipe de voluptate si groaza a mortii, incit sotul ei plingind ca si cind el ar fi fost vinovat, o lua binisor pe brate, si asa pe miini ca pe o jucarie o duse in iatac, crezind-o aproape moarta. Dar ea, pe nesimtite, smulse iataganul din trupul iubitului si il ascunse in faldurile rochiei. Cind reveni - sa o stropeasca cu otet de trandafir, ca sa o trezeasca din lesin, zari prin tesatura camasii de borangic un fir de rubin fierbinte, topindu-se pe linga jungherul infipt in inima Inima care mintise pe sot, nu voia sa minta si pe cel ucis. A plins-o mult. N-a putut sa o uite. Si-a trait restul zilelor in vaduvie. A inchinat o bisericuta, in numele ei, daruind-o ou o icoana mare de argint a Sfintei Ana, caci asa se numea eroina. Voia sa rascumpere crima prin pocainta, si s-a stins batrin de tot, cu durerea nevindecata. Mica si indaratnica strabuna a murit pentru iubire, credincioasa singelui si rasei sale. in amintirea ei, poate, am presarat azi flori pe mormintele turcesti Aci pe coasta marii, cu forte ce te coplesesc de amintiri si poezie, ce straniu te apasa trecutul ! E tirziu Cind au tacut amintirile incep sa vorbeasca mormintele Si ce de glasuri nedeslusite ! Sunt pe tarmul cel mai primejdios. Un deal gata sa se prabuseasca deasupra unei prapastii impinsa ca o punte spre apele adinci. O toropeala grea imi apasa umerii. Ochii imi ard ca si pleoapele. De pretutindeni se inalta o licoare albastra, ce depersonalizeaza si moleseste ca o evaporare de par-fumuri tari. Patrunde in singe si tresari. O simti in creieri si te rhfiori. Strabate in suflet, si aromirea cade pe simturi frenetic, chinuitor. inchipuie-ti un sarpe alunecindu-ti in singe, in muschi si mai ales pe sira spinarii. Apoi o caldura vaga, din ce in ce mai intensa urcind turburatoare pina in miezul ochilor, silind privirea sa strabata ca prin ceata. Ajunge in urechi, si auzul surprinde si talmaceste ecou! tacerii. Se filtreaza prin brate, si miinile surprind goluri in palpari ireale. Coboara in picioare, si lutul te tintueste, magnetic, obositor. Fluidul acesta din nari, din singe, din creier, atita, exalteaza simturile intr-o nebanuita acuitate, si deodata marea aduce evocari de Orient cu miresme arse in catuile Siriei, lotusi fumegind sub arsitele Nilului, sau roze calcinate in vaile persane Eoouri de voluptati barbare, obosite sonoritati de silfe hieratice in filfiiri de gratii efemere. Nourii diafani iau forme de bachante de giganti, sau zeitati pagine, de fauni, de naiade. Pe ecranul de sidef al zarii, toate par albastre, toate se desfasoara intr-o ondulatie lenesa, intr-un ritm atavic si perfid Toate musca din suflet ca milioane de serpi mici, se agata de creier ca niste liane, infig in minte ginduri, ucigind vointa si nimicind orice control. Fantezia alearga nebuna pe unde, pe spume. Arunca dantele si museline, pe dansurile de violete si rubine macinate in spatii, de morile brizelor auria. Roti de clipe duc pe ceruri reflexe de reverii intr-aripate ; peste ele, nourii sidefii, si curcubeele visului plutesc pe valuri unindu-se cu feeria amurgului stins. Asemeni unui Narcis stravechi, - cerul limpezit ca prin farmec, - isi admira cupola senina, botind-o la infinit in cristalurile curgatoare. Iar din inima marii a irizare albastra, urca lenes spre ceruri, revarsindu-se din slavi intr-o betie albastra, mo-lesitoare si aromata. Ce stranie, ce sfinta, si totusi ce nebuna este betia acestor imensitati marine. Azi vreau sa-ti vorbesc ceva despre camera mea Pe fereastra mare, semicirculara, cu vederea spre parc, - intre doua bolti, sta scris : "inalta-te si da durerii tale noapte buna !" - Linga aceasta fereastra se afla un divan. Peste el se trag doua rinduri de draperii din brocart albastru : unele acopar geamurile, altele divanul. Cind ma culc, uneori le trag pe amindoua, si ma simt asa de bine in izolarea aceasta impodobita cu florile de argint de pe vechea tesatura a draperiilor ! Deasupra divanului un cerc de argint vechi; de el sunt prinse numeroase candele rare, colectionate din vechi bisericute sau indepartate schituri. Bolta din dreapta divanului are acele doua usi vechi de altar despre care ti-am mai vorbit. Deseori, deschid micile usi sa-mi odihnesc, pe vechile obiecte, ochii obositi de neastamparul marii. Cita rugina si majestate au daruit anii, crucilor, lanturilor, cheilor acestora ! Peste ele se vor fi purtat atitea miini si se vor fi imprimat trecerea atitor pulsatii cari nu mai sint Trag al doilea rind de draperii numai pina in dreptul candelelor si stau pe marginea de piatra a caminului. Ce draga imi este si vatra asta afumata, acoperita cu citcva ramuri gata sa fie aprinse. O icoana de lemn, cu aproape doua sute de ani vechime, sta rezemata de un colt al vetrii : e innegrita ca si fumul de pe hornul larg si are atita grandoare mistica, alaturi de sfesnicul bisericesc cu luminarea de ceara alba, incit Arhanghelul zugravit pe icoana, pare ca vorbeste luminind penumbrele cu spada lui de aur stins. Pe un scaunel se afla un evanghelier slovenesc : de-desupmil lui un rest de patrafir brodat cu matase violet si aur mort. Atita mister in fiecare colt, atita glas de vremuri apuse, atita lumina de credinta moarta ca sa reinvieze numai ca decor ! Atita pulbere de clipe si inchinare pe Cristii bretoni ce spinzura deasupra caminului, pe statuile si basoreliefurile artistic daltuite de talentatul amfitrion ! Atita umbra prin colturile cu usi de altar, ce stau si asculta, cum din vale, de la poalele teraselor marea in-struneaza o vecinicie de freamat si neastampar, nu de lemn mort si putred Atat trecut in fiecare lucru spinzura peste aceasta natura moarta in cadrul careia marea mea prietena, va fi gasit de atitea ori motive pentru maiastra ei arta Ginduri ma indeamna sa inalt divinitatii nelinistile ce imi clocotesc in suflet; marea urla prin intuneric cu zgomot de stanca lovita. Gindul de ce va mai fi ma infioara. Biata mea fiinta se simte adt de plapinda intre mare si cer. * Se aude urlind geamandura Alt inceput de furtuna. Sint singura fiinta treaza in toata vila. Terasele Balcicu-lui se cutremura. Mi-e frica in noaptea asta nu mai scriu, ascult. Au inceput sa graiasca tainele. Sub tumult de valuri, insomnie. Deschid cartea lui Nietzsche Nimeresc tocmai la capitolul : "Cintecul Mormintelor". "Acolo undeva unde este insula mormintelor, insula cea grava si tacuta, acolo se afla si mormintele tineretii mele" "Acolo, deci as voi sa depun si eu o cununa din imortelele vietii" "Cu aceasta hotarire trecui marea" . Sfirsesc emotionantul poem, cind zorile au luminat mormintele apelor Stau pe marginea ferestrei deschisa larg, sarutind minunea de purpura a zarilor Cintecul apelor "Cintecul Mormintelor", mi-au alinat insomnia clipelor de obositoare singuratate. "Numai unde sint morminte este si reinviere" par a sopti si valurile sub fermecatoarele vestminte ale rasaritului de cutremuratoare maretie Pe unde aurora a presarat uriase petale de bujori, nenumarate harfe de aur sclipesc din soarele rasarit in miezul marii. Fundul zarilor este numai singe poleit si pe dealurile albe, picura dimineata nestemate de roua |
|||
Pune poezia Terase albe pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |