GANDUL
Stau, ma uit la ceruri, in a lor senin
Trista mea vedere uimit rataceste.
Ma uit si la soare: de lumina plin
El incalzind lumea pururea luceste.
Dar soarele, cerul nu sunt departate,
Iar legea naturii pe om au oprit
Cu tarna-mpreuna sa poata strabate
Mai sus decat este el inmarginit.
Privesc mandrul vultur cum se-naripeaza,
Cum falfaie-n aer zburand peste nori;
Cum falnic raspica a soarelui raza,
Se urca, se pierde din ochi muritori.
O! Atunci mahnirea sufletu-mi apasa,
Atunci imi plec capul si adanc oftez:
Omule! fiinta slaba, ticaloasa,
De ce dupa vultur nu poti sa urmezi!
Dar de-odata gandul in mine rasare
Ca un fulger iute, ce e plin de foc,
Se-nalta la ceruri, trece peste soare,
Si cu neastampar cata in alt loc.
Toate le cuprinde, toate le masoara,
Afla a lor timpuri, regule si curs,
Plin de nemurire mai departe zboara
La poarta veciei, la cel nepatruns!
Autor: Alecu Donici
Poezia GANDUL de Alecu Donici
|
