Cantecul si poetul
Cand se naste intr-o tara mica, — cine e poet,
Daca simte-a lui faptura ca e roasa de-un regret,
E desigur de regretul c-a nascut. — El canta, scrie,
Si abia in cate-un suflet, afla cate-o simpatie.
Incolo, cine-l citeste, sau de pizma e cuprins,
Sau cu inima inchisa si-n citire nedeprins
Cartea i-o silabiseste.
Dar de ce de insomnie doborat, — poetul canta,
S-avand toate impotriva inima si-o mai framanta
Sa mai lase pe har tie ca sa treaca-al sau condei,
Ce fixeaza note de-aur pe al foilor temei
Pentru ce mai impleteste cu argint si cu matase
Stofele predestinate ur me multe sa nu lase.
Visul ce ne tot sopteste?
Liliacul alb si rosu harpa sa o coroneaza,
Al sau cantec, ca sideful straluceste, — si vibreaza
Mai curat decat un sunet de cristal. — Ar monios
Ca un tipat de vioara sub arcusul mladios,
Smulge lacrimi. — Bland si dulce se inalta; — cateodata,
De se-ncarca cu manie vanata si nenfranata
Este pentru vinovati.
Iata cantecul. — Poetul pentru ce-l vibreaza insa?
Pentr u cine e parfumul sau durerea lui cea plansa?...
Tot ce stiu e ca natura stralucindu-i in priviri
Ceru-n sufletu-i coboara cu supreme-ademeniri,
Ingeri dulci pe buze-i canta... — Daca vreti sa stiti mister ul
Pentr u ce si pentr u cine?... Intrebati natura, — cerul,
Sau pe ingeri intrebati.
Autor: Alexandru Macedonski
Poezia Cantecul si poetul de Alexandru Macedonski
|
