Catre viitorime
Voi, care va veti naste de-aci-intr-un veac sau doi,
Voind s-aveti stiinta de cine-am fost si noi,
Luand spre deslusire istoria, — indata
Simtirea noastra-ntreaga, de fala imbatata,
Striga-va: „Ca strabunii sa fim de gloriosi,
Pe cand am fost cu totii misei sau ticalosi.“
Mai mult decat minciuna nimica nu rapune...
E aspru adevarul, dar trebuie a-l spune:
Da, tara noastra toata, din cap pan’ la sfarsit
In zilele de astazi e starvul otravit,
Din care santu soare cu flacara-i suava
Nu poate sa mai scoata nimic decat otrava.
Si misuie asupra-i un sir de viermi gretosi
Ce-l sug pana la oase satui dar lipiciosi,
Blestem care desigur isi are inceputul,
Isi are si prezentul, isi are si trecutul,
Pe cand sfarsitul, — zilnic chemat si nesosit,
Se pierde printre veacuri, ramane neghicit.
Dar cum? Din timpul nostru nimic nu va ramane
Ca moaste respectate a zilelor batrane?
Ce? Zidurile Plevnei de sine au cazut
Si moar ta ne-a fost tara soldati cand am avut?
Ce? Poate sa existe mai mare barbatie
Decat sa-ti dai sfarsitul pe camp de batalie?
Ei! Da. Prin vant, pe zloata, f lamanzi si dezbracati,
Martirii ce avuram raman necontestati...
Zburara, se luptara, murira; foarte bine:
E drept ca au fost ieftini cu sangele din vine,
E drept ca fiecare a fost un semizeu,
Dar pentru ce, si cine, nu stiu nici ei, nici eu.
Urmasi, oricat de mare veti crede-a noastra fala,
Feriti-va de-a trece sub poarta triumfala
Prin care-aceasta tara de-un veac a defilat,
Caci daca avem astazi si rege si regat,
Putem de azi pe maine s-avem si-mparatie,
Dar fara libertate si fara Romanie.
Autor: Alexandru Macedonski
Poezia Catre viitorime de Alexandru Macedonski
|
