Destinul
Se zice ca Destinul sta-n mana omeneasca...
Astearna-si fiecare de vrea sa s-odihneasca...
Medaliile, insa, au vers, ca si revers...
Muncesti si mori de foame... Stai trantor, faci palate...
Numeasca-l muritorii, Noroc, Fatalitate,
Cu talpile-i gigantici apasa-n Univers!
In cale ne sta vecinic privind la orisicare...
Si-n clipa, de voieste, te face mic sau mare...
Puternic fii ca Cezar, ca el te face mic;
Fii mic, ca te ridica sa fii atotputernic;
El singur este mare, iar omul e nemernic,
Nemernic si nimic!
Precum se duce fulgul oriunde vantu-l duce,
Oriunde hotaraste, — acolo ne conduce!...
Sa radem sau sa plangem ramane neschimbat,
E surd si nu ne-aude; e orb si merge-orbeste,
Zburand pe dibuite, inalta, fericeste,
Coboara nencetat!
Asteapta-l cu rabdare sau tremura de frica,
De vrea, el te scufunda, de vrea, el te ridica!
Vartej fatal, te baga in cercu-i de otel,
Si, faca-ti fericirea, sau chiar sa ti-o sugr ume,
Pe fata puie-ti rasul, sau dor ul s-o consume,
Te tine-nchis in el!
Intemeiaza tronuri si pe-altele sfarama:
Un fulg e omenirea in mainile-i de-arama!
Cu regi si cu popoare se joaca nemilos!
Adeseori ridica la culmile de stima
Un suflet fara aripi, un corp manjit de crima,
Si-adeseori Virtutea ramane trista jos!
In cartea sa fatala pe toti inscrisi ne are:
Pe cersetorul garbov si pe-mparatul mare!
Si toti deopotriva in fata lui raman!
Dar el, de sapa-adesea si dreptilor mor mantul,
Incai au si monarhii ce stapanesc pamantul,
Intr-insul un stapan!
Autor: Alexandru Macedonski
Poezia Destinul de Alexandru Macedonski
|
