Moise
Cand scazu al sau prestigiu, razvratiti cand fura toti,
Vrand sa aiba glas profetic, suflet nalt de patrioti,
Biblic vers pe buze moarte, zeu semet sub tample-nguste,
Moise fata si-o ascunse intre mainile auguste.
Preanteleptul, de trei zile, in extazul lui de sfant
Era stei de nemiscare si cu ochii in pamant...
Credinciosi ii ramasese vre o doi — dar fiecare:
„Oare nu mai esti tu Moise?“ ii striga cu voce tare.
„Marea Rosie nainte-ti zid de apa nu statu?
Faraonul inauntru nu-l facusi de s-abatu?
Oastea lui cea stralucita n-o tarasi sa piara-n valuri
Cat din toata grozavia numai oase zac pe maluri?
Nu facusi din piatra stearpa sa tasneasca alb izvor
Care-a curs ca rau de lapte pe al muschiului covor?
Si-n pustie, pe cand foamea ne-a fost apriga dusmana,
Nu ne-ai dat indestularea cand ne-ai dat cereasca mana?
Scoala — ceasul de restriste nu mai este“... — Dar, tacut,
Se-nalta de jos profetul intre-ai sai neintrecut,
Si urcandu-se in munte sub a serii strasnicie,
Cu nori grosi de ceata alba se-mbraca pe vecinicie.
Autor: Alexandru Macedonski
Poezia Moise de Alexandru Macedonski
|
