Noaptea de august
Atata stiu, ca era noapte, dar nu si veacul cand era...
Terasa de granit inalta parea-n lumina ca pluteste
Si pe un cantec de teorba ca urca si se-nsufleteste,
Pe cand mai jos nedeslusirea unui oras se resfira —
Treptat mai stearsa si mai stinsa, pe cand, in sus,
fara-ncetare
Curgea o-ntreaga adancime si se largea o-ntinsa mare,
O mare ce, netar murita, se tot ducea cu gand cu tot,
Sub inserarea viorie si instelarea-nfloritoare,
Cand spre-o planeta, cand spre alta, si dintr-un soare
spre alt soare...
S-atata stiu: ca era noapte, si ca sa stiu mai mult nu pot,
Decat c-acea terasa alba si largul cantec de teorba
Erau si zbor nebun de aripi, erau si zbor de-nalta vorba,
Dar spre-a cuprinde clipa de-aur n-a fost Parnas si nici Olimp,
Si de-a fost ieri, sau cine stie in ce trecut de loc si timp,
Se desprindeau din armonia ce departa de ea pamantul,
Priceperi ce-n eternitate isi impingeau mereu avantul,
Si ce spirale nesfarsite, naltimea nu-si mai masurau
Nepravalindu-si-o vreodata nici chiar atunci cand coborau.
Si hotarand ca-n tot ce este nu e nimic decat cuvantul,
Caci singur el miscare sfanta, in orice par te sa-l trimeti
Fiinta da oricand vointei, schimband-o-n sori si in planeti;
Sau pestetot fluidizand-o in proteismul cugetarii,
Ce poarta timpul, ca si locul in revarsarile miscarii,
Si ce din ea destainuieste colori si forme si simtiri,
Alcatuind chiar vecinicia prin nencetatele-i cladiri —
Caci vecinicia ce nu-ncepe si nu sfarseste niciodata
Se zamisleste-n toata clipa printr-o zidire nencetata.
Dar punti de stele peste-abisuri muiau adancu-n stralucire
Si se simtea ca-n orice parte e Dumnezeu, ca-n orice parte
Aceeasi viata neinvinsa isi duce valul mai departe.
Ca sori ce n-ar fi din lumina pentru privirile-omenesti
Mai sus azvarl-aceasta viata ce-n veci de-a noastra se
desparte,
Ca forme care n-ar fi forme traiesc sub alte bolti ceresti,
Ca ochi pri vesc din orice goluri, dar ca nu-ncap in orice minte
Pe cand nemarginirea-ntreaga e o-ncalcire de cuvinte
Cu talcu-n repedea schimbare a trecatoarelor clipiri
Si ca e-ntotdeauna altul ce minte-n veci si-n veci nu minte,
Ca-si potriveste intelesul pe-orice vartej de-nsufletiri —
Si fie ca priveam abisul, si fie ca priveam pamantul,
Rapit de-aceeasi adancime, sporit simteam ca mi-e avantul.
Urcam spre culmea Prea Tariei — eram pe sanul Prea Tariei
Si noaptea se urca cu mine spre culmea vecinicei lumini.
Cu chei de aur deschisesem porti ce pe veci pareau inchise,
Pe Isis nuda o scosesem din cupa florilor de crini —
Din taina sfanta a miscarii intelegeam pe Dumnezeu,
Caci o traiam in intregime traind pe-a suf letului meu,
Ghiceam in pulberea de astri nenumarate osti de ingeri,
Iar bucurii ce au sa vie se desprindeau din orice plangeri,
Stiam ca Dumnezeu e vecinic si vecinic ma simteam si eu.
Autor: Alexandru Macedonski
Poezia Noaptea de august de Alexandru Macedonski
|
