Noaptea de iulie
A-nceput din nou sa-mi fie dor de dulce fericire...
Vad ca-mi trece tineretea, vad ca anii mi se duc,
Si mi-e sete de placere, si mi-e sete de iubire,
Insa umbrele visate nu se poate sa le-apuc.
Numai aurul, el singur, imi lipseste-n asta lume,
Numai el, dar fara dansul sunt un biet neputincios...
Care suf let de-al meu suflet, care nume de-al meu nume
S-ar lipi sa ia povara unui trai saracacios?
Pica plans al tineretii pe un san ce nu palpita,
Ai avut cu ce sa-l cumperi, e al tau pana in zori...
Vestejeste-te-a mea buza pe o buza vestejita,
Si tu, suflete, viseaza ca aduni ceresti comori.
Insa tu, o! poezie, cu mantaua ta regala,
Iti acopera vederea — fugi in coltu-ntunecos,
Prin fereastra ma fixeaza luna rece si spectrala
Ca un doctor ce se uita la un chip de ofticos.
A! desigur, masca blonda avea altfel de privire
Cand pe tarmurile de-aur ale lacului Leman
Suradea printre fr unzisuri la intaia mea iubire,
Vis mai lung decat un secol in cuprinsul unui an.
A! desigur ca in noaptea ce-n trecutul vietii mele
E-nsemnata cu roseata simtamintelor dintai,
Daca ea privea prin geamuri dintre pulberea de stele,
Nu venea c-un zambet rece langa caldul capatai.
Poezie! Poezie! Ai dreptate totdeauna,
Dar fiindca simt si astazi ca ramas-am tot al tau,
Da, te rog, in jos perdeaua, ca sa nu ma vada luna,
Roag-o calea sa-si urmeze, voi sa scap de ochiul sau.
Zi-i sa mearga pe oriunde e suava fericire,
Sa-si incarce a ei raza cu al florilor arom,
Sa zambeasca voluptatii ce se naste din iubire,
Dar sa uite pe oricine a uitat ca este om.
Autor: Alexandru Macedonski
Poezia Noaptea de iulie de Alexandru Macedonski
|
