Sonetul puterii
Tarnacopul, pila, mana, musca stanca cu-ndarjire.
Vana de-aur banuita e adanc in munte-ascunsa...
Stralucirea ei curata nicaieri nu e raspunsa,
Ci mereu se departeaza, ca furata de-o vrajire.
Ma cuprinde, cateodata, o-ntristare s-o-ngrijire:
Strabatea-voi, prin vointa, pana-n taina nepatrunsa,
Sau ramane-va s-aceasta vechea Meka neajunsa,
Si platit voi fi de munca fara seaman, c-o ranjire?
Dar desi, dintre unelte, pe granit mi-au fost sfarmate,
Rand pe rand, aproape toate, in asalturi necurmate,
Si cu toate ca, gramada, zac tocite, si chiar rupte,
Nici acum in al meu suflet nu sta-nfipta disperarea.
Simt izbanda-n departare printre truda si noi lupte,
Caci unealta neatinsa ce pastrat-am e: Rabdarea.
Autor: Alexandru Macedonski
Poezia Sonetul puterii de Alexandru Macedonski
|
