IN ZILE GRELE
Ne-a risipit furtuna pe drumul pribegiei,
Si nu mai =tim de-ai no=tri, nici ei de noi nu =tiu...
Cu g`ndul doar, pe negre intinderi de pustiu,
Ne cautam, ca orbii, in volbura urgiei.
Citeam, =i-mi pareau basme, cum se lasau pe ara
Intunecate oarde, ca norii de lacuste.
Vuia-n vazduh navala puhoaielor din puste,
Cum rapaie pam`ntul sub ploile de vara.
Citeam de lanuri arse, de sate pustiite,
Femei, cu prunci in bra e, prin codri ratacind,
C`te-un batr`n ce cata, din v`rful unui grind,
Cum trec, m`na i in c`rduri, ca turmele de vite,
Cum trec, du=i in robie, subt bici, feciori =i fete,
Si carele-ncarcate cu boga ia arii,
Si-n urma, c`t bat ochii, in limpezi=ul zarii,
Gramezi de scrum din toata str`nsura pe-ndelete...
Citeam =i-mi pareau basme. Si iata ca destinul
Vru sa traiesc aievea acele zile grele;
Si vad cum calca lifta pam`ntul arii mele,
Cum tot avutul nostru ni-l b`ntuie strainul:
Sa nu mai =tiu nimica de cei rama=i acasa,
Dec`t ca e vrajma=ul stap`n pe soarta lor...
G`ndindu-ma la d`n=ii, muncit de griji, de dor,
Stau in ad`ncul nop ii, cu coatele pe masa,
Si-i vad sap`nd la =an uri, batu i, bolnavi, sub zloata
Mo=negi cazu i pe drumuri, femei batjocurite
In jurul lor, copiii cu bra ele ciuntite
Infa i=eaza jertfa =i jalea arii toata.
Si-atunci tresar sub g`ndul ca prea am trait bine;
Prea mult am r`s; prea-n toate vedeam numai un joc...
Si trebuia sa vie acest naprasnic foc,
In larg sa ne deschida drum nou, printre ruine.
Fii binecuv`ntata, fecunda suferin a,
Tu ce ne e=ti trimeasa de ve=nica dreptate
Sa cura i neamul nostru de vechile pacate,
Sa faci din el o-ntreaga =i singura fiin a!
M-ai inva at, durere, ce e sa ai o ara.
Si-n inima-mi ranita ad`nc i-ai scris cuv`ntul:
Cu s`nge =i cu lacrimi va sa fram`n i pam`ntul
Din care-a=tep i via a cea noua sa rasara.
Autor: Alexandru Vlahuta
Poezia IN ZILE GRELE de Alexandru Vlahuta
|
