Crestina

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

De S. Nadson
„Ispravi din vremi de mult trecute,
Predanii din vechime-adanca“.
A. Puskin, Ruslan si Ludmila
I
Mareata Roma doarme-n pace,
Umbrita de livezi tacute,
Si-o liniste adanca zace
In randul curtilor ei mute.
O noapte blanda-a primaverii
Domneste-n uliti somnoroase,
Iar luna focul tremurarii
Il scalda-n ape scanteioase,
Si Tibru* — dunga lucitoare —
Curgand in negrele lui maluri
Cu-o mur murare ganditoare,
Isi mana apele in valuri...
Cu capu-n piept, cu cr ucea-n mana,
Sub a-nchisorii negre paza,
O blanda tanara crestina
Pe pietre aspre dormiteaza.
Zadarnic pus-au staruinte
Chinuitorii ei cei rai,
Fagaduieli si suferinte
N-au sfaramat credinta ei...
* Tibru — raul pe malurile caruia este asezata Roma.

Neomenoasa judecata
A osandit-o ieri la moar te,
Dar maine-n cer uri ridicata,
Primi-va scrisul altei soarte...
Si iata, c-o dorinta sfanta
Pe sine-n jertfa a s-aduce,
Ea-si merge calea de osanda,
Isi merge drumul cel de cruce.
Prin vis a patriei campie
O vede, de stejari umbrita,
Si raul — dunga albastrie —
Si casa draga si iubita,
Si iarasi pasnica viata,
Ce-a petrecut-o, o petrece.
Dar de-a trecutului dulceata
Nu-i pare rau: ramane rece.
N-o tulbura mai mult pamantul
Si bucuriile lui sterpe;
Dupa norocul lui nici gandul,
Nici inima ei nu mai fierbe.
Nadajduirea ei cereasca,
Fara de lacrimi si jelire,
Surpat-a pofta pamanteasca
Si pieritoarea tanguire.
Si traiul cel mai drag, fr umos,
Si tot ce-n trai i-a luminat,
In jer tfa Domnului Hristos
La crucea Lui a inaltat...

II
Deasupra Tibrului, mareata,
Sta curtea lui Neron dormind,
Iar primprejur cu-a lor verdeata
In randuri plopii o cuprind.
In intuneric cufundata,
Miros gradina raspandeste,
Si in umbrirea ei bogata
Multimea apelor graieste.
Batranii munti in depar tare
’Si-ridica culmile spre cer
Si intr-a lor albastra zare
Paduri intunecoase pier.
Dorm toate. Singur privegheaza
Albin, adanc ingandurat...
Si gandurile-l ingreleaza
Si suf letul i-i tulburat!
Breslas slavit, ostas puternic,
Vrajmas crestinilor fierbinte,
El umbla ca un rob nemernic —
De dor ul mucenitei sfinte.
Sub valul mut al noptii line,
Uitand de lumea zgomotoasa,
El dragul tinerei crestine
Hraneste-n mintea tanguioasa.
Inchipuirea atatata
Pe el la desfatari il cheama,
Si-i naste mintea imbatata
Vederi placute fara seama.

Albastra noapte-a primaverii
I-arata insa chipul drag
Si-n ochi nadejdile-nvierii,
Ce chipul luminos il fac!...
III
De-atunci, cand tanara fecioara
La judecata a venit,
De-atuncea lui a prins sa-i para
Ca el din moar te s-a trezit.
In piept a curtii desfranare
Dorinti curate-i ucisese
Dar a iubirii infocare
Tot greul pacatos fransese
Si, hotarandu-i pedepsire
Mariei, el, vestit breslas,
In inima lui fara stire
Era al lui Hristos ostas,
S-a sfintei tinere cuvinte
El cu-nsetare le prindea,
Si flacara credintei sfinte
In suflet i se aprindea.
Credinta, dragoatea — unite
Din rataciri adanci l-au scos
Si-n vasul inimii smintite
Suflat-au duhul luminos.
IV
Stralucitoarea revarsare
Din zori in cer uri s-a aprins

Si a luminii infocare
Imprejurimea a cuprins.
Si in cununa stralucirii
Maretul soare se iveste,
Si-n Tibr u focul oglindirii
Luciri de aur risipeste.
Se scoala Roma zgomotoasa...
Ca moartea tinerei sa vada,
Multimea ei galagioasa
Ticseste circul* tulburata.
In haina sa imparateasca
Cu aur numai si argint,
In gloata lui prieteneasca,
Neron s-a asezat. Privind
In negura ingandurarii,
Albin s-aseaza printre ei.
Si noaptea neagra-a intristarii
Se oglindeste-n ochii sai.
Vuieste zgomotoasa gloata,
Cu nerabdare asteptand.
Dar iata semnul! Si de-odata
Se casca usa, scartaind,
Si-n tarc tigroaica-nainteaza
Cu pasi usori, voioasa.
In urma ei, cu crucea-n mana,
Cu haine albe, fara teama,
Iesit-a tanara crestina,
* Circul la romani era un loc de perteceri; tot aici se aruncau mucenicii
fiarelor.

Impaciuita fara seama.
De-odata via tulburare
Se sc himba in adanca pace.
Albin uimit, fara miscare,
Sta ca o umbra, groaznic, tace...
. . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . .
Si glasul sfintei in tacere
De-odata-n circ a rasunat:
V
— „Eu gura mea tremuratoare
N-oi mai deschide-o-n viitor:
Iertati crestina, caci ea moare
Pentru al sau Mantuitor;
Si intr-acesta ceas de moarte,
Iertand chinuitorii mei
Eu r ugaciunea mea, ce arde,
O duc in cer uri pentr u ei...
Sa-i ierte dar Mantuitorul
Pentr u sfarsitul sangeros,
Primeasca-i Rascumparatorul
In marea tur ma-a lui Hristos!
Lumina-nvataturii sfinte
Ce focul dragostei aprinde
Si-a pacii lasa urmi nesterse,
In inimi reci sa se reverse!“
Tacut-a sfanta... In uimire
Tacea si adunarea toata;

Scanteia de milostivire
Parca-a atins cumplita gloata.
. . . . . . . . . . . . . . . . .
Dar iata, pe neasteptate,
A coborat in circ Albin,
Si a strigat: „Si eu vreau moarte...
Si eu, o, Roma, sunt crestin“...
Si in furtuna tulburarii
Norodul tot a tresarit
Si cu fioru-nspaimantarii
Tigroaica-n laturi a sarit.
Dar iat-o cum din nou pandeste,
Ca sarpele, incet mergand...
O clipa... Sangele tasneste,
Pamantul galben inrosind...
Dar Roma rade, face glume,
A mortii taina nici ca-i pasa,
Si la a sfintei rugaciune
Din palme bate zgomotoasa.
Aceasta mandra povestire
Traieste din adanc trecut,
Vorbind far’ nici o partinire
De cele ce s-au petrecut.
Din ea popoarele crestine
Cu mult folos azi pot citi
Cum oamenii, candva,-n vechime,
Stiau a crede si-a iubi.
Decembrie