Muncitorul

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

(Povestire)
Un biet crestin, ce ziua toata,
Ba uneori si noaptea inca,
Muncea ca sa-si castige paine,
Taind la piatra dintr-o stanca,
Odata, ostenit de munca,
A lepadat ciocanul jos
S-a indreptat spre cer privirea
S-un lung oftat din piept a scos:
*
„O, Dumnezeule Preasfinte,
De ce Tu oare m-ai lasat
Sa duc atata greu pe lume?
De ce nu sunt si eu bogat,
Sa am slugi multe, casa larga,
De toate cate-mi trebuiesc,
Si-n loc de-a ma trudi cu munca,
Sa stau si sa ma hodinesc?“...
De sus din cer atunci un inger
S-a coborat la dansul: „Fie,
Precum doresti...“ Si muncitorul

Din cea mai neagra saracie
S-a pomenit ca-n vis deodata
Bogat, avand tot ce dorea,
Si-n loc de-a se trudi cu munca,
El tot sedea, se hodinea...
*
Dar intr-o zi a mers pe acolo
Stapanul tarii, -ncununat,
Cum umbla craii: in trasura
De patru cai frumosi purtat,
C-un rand de calareti ’nainte
Si calareti a vand in ur ma.
Bogatul de depar te-l vede
Si fericirea i se curma:
— „Ce stralucire! Cata fala!
Asa viata-as intelege!
Eu nici pe-un sfert nu sunt ca dansul.
Pe mine crai de m-ar alege!“
— „Sa fie iar pe-a ta dorinta“,
Ii zice iar cel inger bland
Cu aripi albe, lucitoare,
Spre el din cer uri coborand.
*
Si iata-l crai de-acu bogatul,
El umbla prin supusii sai
Intr-o trasura de-aur, trasa
De patru cai ca niste zmei,
C-un rand de calareti ’nainte,

Si-avea si-n urma calareti...
Dar iata soarele rasare
’Naltandu-se pe cer maret.
*
S-a lui lumina — foc ce arde,
Ii pentr u tot ce-i pamantesc,
De sete iarba se usuca
Si florile se vestezesc.
Sarmanul crai! El nu mai poate
De nadusala arzatoare.
— „Oh, Doamne! se gandeste-n sine,
Ce mult as vrea sa fiu eu soare!“
*
— „Prea bine“, inger ul graieste,
Spre el din nou venind in zbor...
Si craiul intr-o clipa iata-l
Schimbat in soare lucitor.
Si de pe cer cu cata fala
Isi arunca a sa privire
In jos spre lumea fermecata
De-a lui frumoasa stralucire!
*
Un nour iata dar se ’nalta
Pe cer si tot se mai lateste;
Sa scalde-n raze-acum pamantul
Degeaba soarele voieste:
L-a invelit in umbra nor ul...

— „Vai! se plange soarele cu foc:
Un nouras ma biruieste,
In ceruri prinde al meu loc!
*
De ce, Stapanule al lumii,
Asa un nor nu sunt si eu?“
Cel inger se coboara iarasi:
— „Sa se-mplineasca dorul tau!“ —
In nor pe soare si-l preface.
Si nor ul varsa mari de apa
Potop ingrozitor, de care
Intreg nimica nu mai scapa.
*
Flori, grauri, case, oameni, turme
Se pleaca-n apa, pier de-a randul:
O stanca nu mai sta tareata
In fata nourul privindu-l.
— „Poftim!... Of, Doamne!... Stanca asta
Mai tare este decat mine.
De ce, de ce nu sunt eu stanca?“
Si bunul inger iarasi vine
Si nor u-n stanca si-l preschimba...
Iar stanca arsa ii de soare,
De ploi, de vanturi ii batuta;
Dar sta pe loc nepasatoare.
Deodata dar un om soseste
Avand pe umar o cazma,
Izbeste cu cazmaua-n stanca
Si stanca-nce pe-a se sfarma.

*
— „Vai mie! Muncitoru-acesta
Ma prapadeste! Ma doboara!...
De ce nu-s muncitor ca dansul?“
Si iar cel inger se coboara...
— „Prea bine, cu blandete-i zice,
Va fi precum ai cuvantat...“
Si bietul om din stanca iata-l
In muncitor din nou schimbat.
*
Fusese-avut si crai puternic,
Iar astazi? Taie ostenit
La piatra, cum taia ’nainte
Si traiul nu i-a mai ticnit.
De soar ta dar nu se mai plange,
Caci a-ncercat pe lume toate:
Si trai far’ de necaz el stie
Ca-n lumea asta nu se poate.
August