CU FATA SPRE MUNTI
Daca as inceta sa aud,
Lumea mi s-ar parea deodata ridicola
Ca o emisiune careia i s-a luat sunetul
La televizor?
Un Dumnezeu surd
Peste care apele se fac de lana si cad,
Iar norii se ciocnesc fara tunet
Ca niste ghemotoace de hartie
In cosul de gunoaie al cerului
Ar da semnalul incetarii de sens
Acestui univers ce nu exista
Decat prin scrasnetul produs.
Iar palmele lui mari,
Care-i amplifica uneori
Pavilionul urechii,
Mi s-ar pune pe umeri
Intorcandu-ma incet
Cu fata spre munti.
Autor: Ana Blandiana
Poezia CU FATA SPRE MUNTI de Ana Blandiana
|
