Ierbare nu cu iarba
Durerea mea sunt caii. Nici o goana
De vremi sa nu mi-i uite, nicicand sa mi-i sfarseasca,
In fiece ograda statuia lor sa pasca
Si-o claie de memorii sa le stea pururi hrana.
Ei, naclaiti cu arme si cu raniti pe coame, Trag timpul cu otgoane de moarte mai
departe, O stea ii cheama-ntruna, si-un plug le tine parte Pe steaguri nearate,
in drumul lor spre vama.
E-atat de mare crugul vitezei, ca-i pravale De catre om cu harul maicuta
lor cu-o floare, Si parguit e orzul pe goana lor calare, Si ei — latrati
de pesteri si fulgerati de-o vale.
Ierbare nu cu ierbi ne fac duiosi la speta
Si la raspunderi cheama, sa-avem o coasa treaza.
Iarba cosita-i ochiul galopului. Necheaza
In mana noastra fraul scapat de-o frumusete.
... Cand peste plai cenusa motoarelor va cerne, S-o asezati in urne
si-n dealul cu lucerna...
Autor: Anatol Codru
Poezia Ierbare nu cu iarba de Anatol Codru
|
