Mesterul Manole
Genunchiul pietrei cand m-a luminat Din umbre lungi, ascunse sub cupole,
Of, nu stiu cum, frumos m-am furisat Si am intrat in mesterul Manole.
Zvon era sub ceruri ori sub ram, Jos detot, ori ca mai sus era?! Stiu, Manole
mi-a fost mare neam, De-a zidit-o-n zid pe sora mea.
Of, dar sora mea a fost fantana, Din samanta ce-o aduse vantul.
Si-a baut-o mesterul cu mana, C-a ramas in palma doar pamantul.
Martori mari la aspre inceputuri, Cand din piatra am iscat ideea,
Noi, barbatii, am cazut in luturi, Ca din noi sa freamate femeia.
Of, si ce frumos era pe lume, — Cerul sus, mai sus, peste cupole... Si-a
batut doar clopotul pe nume: Manole, Manole!
Autor: Anatol Codru
Poezia Mesterul Manole de Anatol Codru
|
