Piatra în razboaie
Piatra, nu ma saruta, Ca ti-i ca piatra gura Si ca piatra inima.
Ce-am facut de-ai blestemat, Lacrima ca mi-a secat Si de om m-am strainat? Mi-ai
facut cerul de glod Si drumul ca de prohod, Ca sa-l trec sa nu mai pot. Stiu-te-as,
de nu te-as sti, Cum ai sta si m-ai privi -Cu blestem tot te-as grai, Nici sa
poti a te caina, Cum ti-oi blestema gura. S-o ai ca matraguna! Sa-ti faca si umbra
seaca, Pe piatra sa ti-o rascoaca, Sa-ti fie pusta dadaca. Sa n-ajungi sa mai
ajung, Sa-ti vad fruntea pe genunchi, De urata - ca un trunchi. Cand
mi-a fost dragostea-ntai, Sa mi-o sfasii sub calcai, M-ai lovit
cu batalii, Si-ai ghiontit plumbul sa muste Din ochiul scalamb de pusca.
Sa-mi deie viata de dusca. Si-ai facut sa-mi port pe maini, Pe vreme de
timp hapsan, Mormantul printre straini. Dar de drag ce l-am avut Plaiul,
de frumos si mult, Am aflat piatra de scut!
Si l-am asezat departe, Omu-nvesmantat cu cearta, Avea-o-ar sa n-aiba parte
De paine, nici de cutit, Nici de stropul racorit, Cu piatra ca m-a-nvrajbit.
Nici de umbra lui macar, Sa-i treaca vorba-nzadar, Sa-i faca mersul talhar!
Lua-l-ar negru-n puhoaie, Ca-a bagat piatra-n razboaie!.
Autor: Anatol Codru
Poezia Piatra în razboaie de Anatol Codru
|
