Spaima de grâu, 1947
Graul acesta imi pare-un Dumnezeu
Cu barba razvratita in tot cuprinsul tarii,
Sau poate-n spaima noastra se zvarcoleste-un leu
Al foametei, ce tine-n coama o avere?!
Pari incercat de-o coasa la glezne, sa admiri Sorocu-ntemeierii painilor
cu gura. Pari liberat la ora culesului din miri, La nunta lor sa-ti fie mireasa-mbucatura.
Atat de multa-i teama in noi, ca e mult grau, Ca-o sa ne mance
graul, ca-o sa ne dea la moara, Ca n-o sa-aflam scapare de grau, ca
de un fiu Ce vine-n viata noastra, zvarlindu-ne afara.
O, leul, Dumnezeul, Tu, graul, insusi eul.
Cosim iarba pe morminte. Iarba lacrima cuvinte.
Strangem frunza de pe cruci. Lacrima n-o mai usuci.
Gropile racnesc fantani. Apa-i lacrima pe maini.
Ciutura ajunge-o stea.
Ciutura
E lacrima
Plansa si de maica-mea.
Ne spalam fata cu roua, Roua-i cantec de necaz, Roua e cu luna-n doua Fulgerata
pe obraz.
Trupul ni-l imbraca frunza, Si-l dezbraca toamna iar. Mi se leagana pe buze
Un blestem de fruct amar:
Cucusor cu pana sura, Pune-ti-as pelin pe gura Si orbalt pe catatura.
Face-ti-as zborul urat C-un lantug legat de gat, Ca tare m-ai chinuit.
Din sfintit mi-ai aratat
Ca vin fiii la arat
De-unde moartea i-a-ngropat.
Face-s-ar razboiul scrum
Si tu - pulbere si fum,
Sa n-astept plangand in drum.
Semanatul e tarziu, Dar si-n Nistru creste grau. Ca Nistru-i de lacrima,
Grau-n val se clatina. Daca mi-i batrana coasa, Creste graul
si pe casa.
Unde a cazut un fiu, Totdeauna creste grau. Chiar si lacrima din ochi E
de grau si e de foc...
Autor: Anatol Codru
Poezia Spaima de grâu, 1947 de Anatol Codru
|
