Villon
de Carare Petru
I
Iertata-mi fie indrazneala,
De nu iti va parea prea mare:
Imi scutur de pe strai spoiala
Si simplu ma prezint: Carare.
Muncesc si eu la poezie,
Sunt inarmat cu un creion.
Binevenita vreau sa-ti fie
Venirea ta la noi, Villon.
II
Sa-ntram la seful cel mai mare.
Mai mare doar intr-o privinta;
De nu-i plecat peste hotare,
Acusi veti face cunostinta.
Dar nu-i! Sa stiti ca asta-i buna.
Alt sef atunci vom astepta,
El bancuri noi o sa ne spuna,
Ramase de pe vremea ta.
III
Cu straja noastra parca-i bine:
Militienii nu sunt monstri,
Nu bat, nu striga, dar, in fine,
E bine ca-s baieti de-ai nostri.
Cand vinu-ti sta in gat o galca,
Te iau frumos de subtiori,
Mi te infunda la trezilca
Si treaz te libereaza-n zori.
IV
De cel de sus avem scuteala:
Sa crezi in el de ai putinta
Astazi e mare indrazneala,
Decat sa n-ai in el credinta.
Pe calea noastra, poate, scurta,
Pe unde-ar fi sa o apuci,
Vom intalni popi fara burta,
Ca si biserici fara cruci.
V
Te-as duce-n beciuri cricovene,
Dar sta o straja la intrare.
Deci, hai sa ne miscam alene
Spre hanul ce ne sta-n carare.
Priveste-n zarea sinilie,
Sa te convingi de multe ori
Ca n-ai sa vezi vreo puscarie,
Cu-atat mai mult spanzuratori.
VI
Avem faptasi de lucruri rele,
Dar nu-s in temniti, unde ploua,
Ci stau la aer sus pe schele,
Zidind cladiri de viata noua,
Caci ne-am raspuns la intrebare:
Pe micii hoti si pe boseci,
Cand poti sa-i vlaguiesti la soare,
De ce sa-i chinuiesti in beci?
VII
Avui si eu o mandra dulce
Ce ma tinea tot in tortura
Si altul cand dadu s-o culce,
I-am zis: adio, paciaura!
La noi iubirea-i fara plata
Si, uite-asa cum sunt sarac,
Mi-am si gasit o alta fata
Si ne suntem in doi pe plac.
VIII
Eu ti-am tradus o-ntreaga carte:
Balade, versuri, testamente;
Musiu Gheorghiu a fost, aparte,
Cam contra noastra-n trei momente.
Dar cartea a iesit frumoasa,
Si versu-ti suna, unii spun,
Primit la noi in orice casa
Vei fi cu paine, cu vin bun.
IX
Cu lira mea cea saltareata
Adesea imi starnesc conflicte:
Imi spun de sus ca-i prea isteata
Si-n fapte-mi se gasesc delicte.
Dar, aparandu-mi poezia,
Aduc dovezi ca-s optimist,
Imi scriu din nou biografia,
Sunt criticat si iar exist.
X
Am un redactor o cenzura,
Din timpuri vechi ramas sub soare;
Ma ia din scurt sa tac din gura,
Chiar si atuncea cand ma doare.
Si daca spun cuvinte grele
Si fapte ce nu-s de tacut,
El mi le ia in ghilimele
Si zice ca-s despre trecut.
XI
Soborul nostru, alb ca bruma,
E fara clopot n-o sa bata,
Iar crucea scosu-i-a Hanuma
In schimb pe o mizera plata.
Dar ora despartirii noastre
O bat arami cu zvon divin
In vesniciile-ti albastre
Candva, odata, am sa-ti vin.
XII
Sfarsita-i mica intalnire
Precum eterul de usoara,
Dar am o certa presimtire:
Ne vom vedea si-a doua oara.
Si-atunci ne va-ndemna destinul
Sa mergi la mine in raion,
La oameni ce is dati cu vinul,
Dar si cu lira lui Villon.
Autor: Carare Petru
Poezia Villon de Carare Petru
|
