Bunica
Bunica sta pe prag si toarce,
Dar, pe cand sfaraie fuior ul,
Cu visul ei care-si ia zborul
Si tineretea i se-ntoarce.
Se vede-n hora leganata
De-al lautarilor suspin,
Cu sanul tare, cald si plin,
Sub camasuta ei de fata.
Si cum se-ncinge o batuta,
O prinde Dinu de mijloc
Si joaca langa ea cu foc,
Apoi din fuga o sar uta.
Tarziu, cand hora s-a sfarsit
Si cerul s-a facut ca plumbul,
S-au dus alaturi si-n por umbul
Din vale tainic s-au oprit.
Dar nunta? Nicidecum pahar ul,
Ci ochii lui au imbatat-o...
O, parca-l vede pe primarul
Si popa care-a cununat-o!
Si cum se toarce-ntruna fir ul
Si-n jur ul fusului se prinde
Nu stiu ce spaima o cuprinde
De-si pierd si visurile sir ul.
Intr-un amurg pe cand apusul
Palea sub norii-nsangerati,
Doi pr unci isi vede ingropati,
Si-o lacrima ii arde fusul.
Si cand, trezindu-se din vise,
Vazu ca-i noapte si tarziu,
La luna care rasarise
Latra un caine a pustiu.
Autor: Cincinat Pavelescu
Poezia Bunica de Cincinat Pavelescu
|
