Mamei
Dulce mama, luminoasa vietii mele calauza,
Tu, a carei umbra sfanta o evoc la orice pas,
Dac-as sti ca al tau suflet ar putea sa ma auza
Plangerilor mele toate intr-un tipat le-as da glas.
Imi spuneai odinioara, mangaindu-ma pe fr unte:
E frumoasa poezia, dar te lasa nemancat.
N-ascultai a ta povata, fiindca poate si-un graunte
De mandrie inmuiase glasul tau cand m-a certat.
Si cu inima de mama iubitoare, care stie
Sa-ntrevada viitorul, iti placea sa ma privesti
Stand pe ganduri noaptea-ntreaga, sa cioplesc o poezie
Faurita spre marirea limbii noastre romanesti.
Pentr u mine pastrai toate mangaierile de mama.
Cand eram copil, la patu-mi vegheai noptile tarziu,
Uitai boala, somnul, toata dureroasa vietii drama,
Ca sa spui povesti cu zmeii rasfatatului tau fiu.
Socoteai c-o sa m-astepte toate gloriile-n lume,
Nu era ca mine altul. O fecioara de-mparat
Trebuia sa ma iubeasca. Si-auzind doar al meu nume,
Chipul tau cel trist d-odata s-arata mai luminat.
Si-am crescut, ca si toti fratii, in iubire si credinta.
Pr unc, hranitu-m-ai cu lapte de la sanul tau cel sfant.
Tanar, ai sadit in gandu-mi a virtutii constiinta
Si, poet, mi-ai pus in suflet inspirare si avant.
Tu, ce-n visul tau de mama, ma vedeai atat de mare!
Dac-ar fi din cer asupra-mi ochii blanzi sa ti-i cobori
Si-ai vedea cat plang si sufar si ce sunt, ai fi in stare
De durere si de mila inc-o data sa mai mori...
Te-ascultai, si fruntea mandra mi-o naltai intotdeauna,
Nici prostiei, nici maririi nevoind sa mi-o-ncovoi.
C-un sarcasm si cu un zambet de-am stiut sa-nfrunt furtuna,
Iata-ma cu ghete r upte prin zapada si noroi.
De-am iubit, la pieptu-mi dansa n-a vrut capul sa si-l culce,
Dar nici eu n-am plans cersindu-i mana alba de copil,
Ci, privind-o cu durere, intr-un cantec trist si dulce
Am inchis pentru vecie nestatornicu-i profil.
Peste fata mea lasat-au anii ur ma lor adanca.
Am iubit macar? Sau poate avui timpul sa traiesc?
Totusi pe mireasa alba o astept si astazi inca
Si, vazand ca prea-ntarzie, plang, simtind ca-mbatranesc.
Unde-i, mama, -nvingatorul ce vedeai cu drag in mine?
Poate dulcea ta iubire m-a-nvatat sa fiu copil,
Si-am ramas copil si astazi, pe cand corpul e in mine
Ca palatul unui rege mort de veacuri in exil.
Dar pe pragul cartii-n care vin de scriu a vietii drama
Amintirea ta pioasa ma-ngenunche si-o slavesc;
Si rupand din al meu suflet acest planset il urzesc
Ca sa poarte al tau nume, printre veacuri, scumpa mama!
1904, noiembrie, Piatra N.
Autor: Cincinat Pavelescu
Poezia Mamei de Cincinat Pavelescu
|
