Ultima verba
Sub noaptea fara stele, ce trist si-nalta glasul
Acel care fusese Isus... Veniti, veniti!
Toti mortii din morminte sculati-va, e ceasul!
Vin taina s-o dezvalui din moarte va treziti!
Si-atunci, din toata lumea, multimile-adormite,
Sutimi si milioane de morti se desteptau;
Pe cand de sub lintoliu enormele-i orbite,
O tragica durere afara scaparau...
Si el, mai trist ca-n noaptea cand se ruga pe munte,
Sub umbra tremurata a verzilor maslini,
Cand se rosise alba-i sudoare de pe fr unte,
Mai trist ca pe calvar ul insangerat de spini,
Le zise: Biata tur ma in noapte ratacita,
Eu v-am mintit odata cand va spuneam ca sus
V-asteapta dupa moarte o viata fericita,
Caci Tatal nostr u nu e, si serafimii nu-s!
Eu vin din departarea neantului cea sumbra,
De unde larma lumii se pierde-n infinit,
Si viu ca sa adaug o pagina de umbra
La cartea de lumina ce-n vis am plasmuit.
Sa n-asteptati zadarnic fanfara-nvietoare,
Caci cer ul plin de ingeri e-o panza de tablou...
Eu ratacesc de veacuri prin golul fara soare,
Si chem si-a mea chemare e-n veci fara ecou!
Dar mortii inaltara obrajii lor de ceara,
Spre sfanta lui fantoma ce-atat au adorat,
Si lacrimi de iubire picandu-le, strigara:
Isuse bland, stapane, fii binecuvantat!
Asa-i cantau in noapte virginile-n uimire;
Soptea si Magdalena: Fii binecuvantat!
Caci moartea ne-a fost dulce in visul de iubire
Pe care a ta vorba in noi l-a semanat!
Martirii chiar in circuri zambeau cu nepasare,
Sub gura sangerata a leilor flamanzi,
Si moartea fioroasa li se parea scapare
Cand se gandeau la glasul si ochii lui cei blanzi.
Si toti ingenuncheara: apostolul si magul,
Si regele si sclavul, cel bun ca si cel rau,
Si toti strigau: O, Doamne! pe cand sporea siragul,
Marire tie, vesnic slavim numele tau!
Prin cerul gol trec albe divinele-ti himere,
Si cr ucea ta e farul in haosul perfid.
Marire tie! pentr u sublima mangaiere,
C-ai fulgerat nadejdea in ochii ce se-nchid!
Si daca azi vro lume, in negurile mute,
Lipsita de credinta spre moarte se inclina,
Ar unca-ti de pe fr unte lintoliul, si du-te
Sa-i porti spre mantuire minciuna ta divina!
Sinaia. 9 septembrie 1910
Autor: Cincinat Pavelescu
Poezia Ultima verba de Cincinat Pavelescu
|
