de goeteri
Stau mult cu mine insumi de un timp,
ma caut
și incerc sa ma gasesc,
ca nu m-aveam pana acum
-uitat, de cand eram copil de anotimp-
in veșnic cautari de drum.
Ma raspandesc
sunet-cuvinte, cum susurul curgand de-un flaut.
Ma redescopar
cum n-am fost vreodata,
ca peștele ce-l cautam sub lespedea de piatra
și-am bucuria sa ma-nșirui
pe-un papirus,
-necenzurat de niciun virus-
și s-acopar
din golurile ce-am sa nu ma narui.
Ce interlocutor;
ma minunez pe zi ce trece
cum pot altul sa fiu,
sa ma transpir sudoare-n pergament,
sa-ncerc un nou, la Nou și Vechiul Testament,
tulburator,
convins ca fiecaruia-i dator sa-ncerce
și n-am intenția sa demonstrez ca-s unicul și cel mai viu.
Ma-ncerc in pilde
adunate -dup-un crez de-al meu-
ce-s poate expirate,
caci pare-se nu am citit de-ajuns
sa am raspuns
Ma vizualizez un Prometeu,
sa redescopar Maupassant printre Mathilde
macar o parte, nu pe toate.
Și nici pretenții n-am
-ca nu-mi servesc-
in fond doar mie-mi scriu
sa ma incit,
cu sufletul ce-n trup am rastignit
și-acum il regasesc
fara tam-tam,
și pe tacute cum se bea un rachiu
Și ma extaziez la faptul ca nu-i prea tarziu
și ca ma spovedesc la mine insumi, cat ma știu
ca-s inca viu Reinviu!
17.02.2011
|