| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Haosul insusi de Elena Stefoi Trece latul prin ultimul anotimp. Aceasta fiara a vorbit, ucide-o sau zboara mai iute. Haosul insusi imi cauta bratele. Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Maratonul - Cartea intaia
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Cristian Simionescu
|
|||
|
|
|||
| Mimul: Orice Vorba poate sa fie o frunza neutra, un nimic, dar poate deveni o ofensa, - depinde cine adera si la ce adera. Ce-i lupul de dupa gratii? O javra de care ti-i mila. Gandeste-te ca nu ar exista gratiile! Pana si oxigenul poate deveni o conventie, o Vorba care tine locul. Un gand, un canin e altceva de-l muti in alta parte. Trucaje, aparente, compensatii, voi tutelati! Unicatele sunt iluzii, sunt diavoli: Minciuna unora e adevarul altora. Pana si pater: un viu mi-a fost pater, un mort mi-i pater acum. Cat provizorat conduce trupul si spiritul, te pomenesti un altul peste noapte! Cata distanta intre luciditate si dementa, nu-i nevoie decat de un pas care sa le impreuneze. Smocuri de par imprastiate, ati fost puberi! Ca timpul trece e o idee desueta, dar ce a marcat si ce a injosit acel timp! Manevrele mortalitatii sfidand imortalitatea. Provizorat, tu esti briza humana eterna. Nu sopti la urechea femeilor insarcinate aceasta briza. Pazeste-le pe ele de erorile coloanei de mercur. La patul suferindului, seninatatea olimpiana mascata in zdrente da spectacole histrionesti. Arhitectul: Trubaduri, menestreli, ceea ce voi scrieti pe poarta abatorului - cugetarile lui Giacomo - eu, Charles Rennie Mackintosh, arhitectul, am scris demult in salonul de ceai Cranston din Ingramstreet. in tatonarile din adagio pentru coarde de Samuel Barber se aud loviturile ciocanelor si catelor de lovit in moalele capului. Si in sala transarilor, saxofoanele lui Charles Pasker. A, da, arta care acopera tipatul casapirilor. Surdinele. Si biata faptura flamanda care n-a cunoscut a noastra arta, cand a auzit de suferintele si ultragiile artei si-a cerut scuze! Sarutam pe cei casapiti si pe casapitori, pe cei care pipaie glanda moale a intunericului. Cu aceleasi maini ciupesc fundul madonelor. Din macelarie dai in salon, din salon in crasma, din crasma in sala de rugaciuni, de aici in dormitor, din culcus in sala de operatii. Cum sa-l iubesti pe arhitectul care ne facu acest hotel in batjocura? Cu fiecare pasa fata ta se schimba: pieton cand mergi, cumparator cand intri in shop, enorias, duminica, pater cand povatuiesti, sot cand insotesti, vanzator cand vinzi, vandut cand esti inselat, barfitor cand pe semeni ii pizmuiesti pacient cand bolesti, inotator cand te scalzi, codos cand barfesti, botezator cand botezi. Profesiuni de o clipa, cat hartuiti frunza asta umana! Doar cand dormi adanc esti tu al tau pentru tine. Zorile iti trag trupul din pat, pe rand esti cand una cand alta: moneda sociala. Credeam ca arta te idolatrizeaza si cand colo isi arata bojocii freudieni, sacaindu-te. Lasa ca va veni si arta beatitudinii, mangaindu-ti trupul hartuit, spiritul neconsolat! Lasa ca vei cunoaste compensatiile! Bufonul: Haa! Ma fac sa vars iluziile bigotilor. Pana si borfetul urbei, in Ioc de a-si trata plamanii cu injectii, face pe lumea buna, dand bani pe parfum si pe vesminte care joaca roluri. Cretina si frumoasa Palavra spala mortul fredonand: Nu-i de-ajuns o moarte, sa mai mori o data. Bani falsi coclind, balerine bete, aratati-va cu orice risc, halul putintei si neputintei. Se cumpara si fericirea, dar cu ce pret! Nu inseli cu un buchet de flori (chiar imortele fiind) inima batranei fiinte! Batrana fiinta, lasa-te de giumbuslucuri si de binefacerile aparentelor, esti bufonica si apta sa-ti aperi corpul, simtind ce cugeti, cugetand ce simti. Blasfem: Biciclete in viteza, raspandind banuiala de cursa a mortii, primejdioase roti mascate in senzatii de placere. Cu indiferenta, cu plictiseala acoperiti trupul bolnav al maratonistului. Solutii de o clipa, ametind narile candorii, ah, dusii de nas, plecaciosii cum isi vand cate un organ pe banii corpolenti. Negustori de cotete si gunoi, in gaoacele disperarii mele. Va inmultiti! Drogurile oceanului ajung pana in coastele mele. Ventricole, atat de hartuite, ma mir de siguranta pompelor voastre! Ati fi meritat un cat de cat cobort - si, voi, stati ingramadite intre organele muschiuloase, captivelor! Teoria compensatiei nu este vocatia mea. Sa nu ma faci sa cred ca atunci cand femela paraseste patul la miezul noptii s-a dus sa asculte Terasa Audientelor de Debussy. Freaca bine cu whisky mizeriile marunte! Iata un colac de salvare, n-a salvat de la moarte macar un inecat si nu avea alta menire! Menire tradata, esti saliva in gura prudentei; esti mai putina chiar decat micile insule de verdeata descoperite prin scrisorile idiotilor. Urbea in care vietuiesc seamana leit cu cetatea dantesca si pe poarta ei e scris: "ingaima o vorba omeneasca de nu poti tamadui cu medicamente ipnotice, culegand boala, ciugulindu-i boabele. Oricum, sanatatea perfecta era dubioasa. Sunteti consolat, stimata cazatura? Servanta, usoara cum camforul, freaca iute cu glaspapir sangele de pe mansete si de pe scari. Agoniseste carne pentru bufoni pana vine iarna cu dramele ei nemasurate. Crezi ca-i vei duce in eroare pe Ochii-de-peste, pe Ochii-de-varza? In sala de asteptare a abatoarelor hainele de piele si caltabosii prosperitatii graiesc: "Vom lichida noi dramele iernii, vom lichida noi dramele iernii!" Tomurile erudite ale Bufonologiei sunt in patul pe care dorm. Masina de tocat carne ca o pantera pazeste burta Urbei dantesti. Noapte de noapte pantera prin urbe inspecteaza somnul si sforaitul tracasatilor. Frunzele se roaga in captivitatea intunericului, in gura motoarelor - e iarna, iarna, iarna. Marele Prudent merge pe varfuri pe langa spital pandind ceremonia ultimelor Verbe ale Binelui cel din urma. Striax: Bolgii de verdeata imi fusera lacas, trupul pachidermic mi-l hodinesc din mers. Ce-i mare devine mic langa pulpele mele. S-a pariat daca sunt femeie sau barbat. in batjocura biata Miss tipa in sala de ruleta ca sunt nascuta dintr-un barbat din Cummington, nu din femeie! in casele din wolfram i-am dibuit pe comersanti la ospatul de fudulii. Deliciile acestor papile mi-au facut mila. Mila pierde spiritul critic, mamelele milei alapteaza puii sacalilor (orice fiara in pruncie intinde botul cu inocenta). in menajeria urbei, dl. Darwin asista la imperecherea neinruditelor fiare. Noi atipeam in suficienta si toropeala legilor fixe. Nu au lipsit voci care au spus ca vina este un document mostenit. Painea prajita si marmelada ignora ! Panda, masticatia nu tin cont! in pielea goala si cu papion diavolul apare in urbe cu trasura si cu bocceaua gravida. Geniu matinal: cat e de bine e bine! Taietorii de porci spinteca haiduma calda, iarasi Craciunul ni-l va aduce pe Christos printre blide. Meniu tara paine neagra si biscuiti de razboi, zile de pomina ale Saturatului, nu-i trebuie mult omului sa faca apologia Umanului! Candidul: Jumuleala, la spectacolele tale, din randul intai, am vazut cum se smulg penele corbului, dezgolit de mantaua-i neagra. Pene si fracuri, aluatul de sub voi a stat ascuns de rusine. Piei goale, sa vad in goliciune cum va vin membrele, capul care sfida deasupra toalelor, el singur neinvesmantat, acum privindu-si corpul gol: Huse ale noptii, asterneti provizoriu mila peste carnea expusa vederii unanime, in rasul bufonilor, in blasfemia limitelor! Exista o parte a spetei care o duce bine la umbra limitelor, pentru aceste persoane depasirea limitelor este un esec. Si firescul devenit profesie. "Binele suprem - spun ei - nu este nici prea-binele nici prea-raul, ci mijlocul, maduva spinarii. Gustoase maruntaie ale divinelor animale, unii doar pe voi mizeaza: Savorile papilelor opresc gandirea la sferturile ei, spirit cantarit, pachete de spirit. Pe mesele abatorului, citeste tomurile scrise cu sange printre buturile memoriei, printre antricoatele erorii. intre cele doua mese, ale ospatului, un dumnezeu descumpanit nu-si recunoaste creaturile, spre a lui melancolie, spre a noastra compatimire. Si ramasitele sunt ravnite. Si ramasitele ramasitelor satura. Pe resturile care ard, mustele cu trompele aspira, nervoase pe micul lor pantec, geloase pe cainii ce pot inghiti dintr-odata o inima, un bojoc. Hapuri, hapuri, voi sunteti starea supravietuirii. Frica vietuirii, pe langa care frica mortii e o Conventie din bocceaua poetului. Te obisnuiesti cu pulberea mortii mai usor decat cu masinile vietii. Comedia pricinuicste raul mai batjocoritor decat Marele Ciocan avertjzator. Cina a tainei, dupa cortina ta nu-i nimeni care scrie memorii! Nu-i timp si nici forta sa spui cum a fost: marturisirea vinei ar depasi cu mult limita vie ii tale, spre paguba limitatului si nelimitatului. Pedanterie a explicatiilor, ramai totusi in preajma ranilor! Consolare, atotcuprinzatoare, esti cantaretul de propria-i voce umilit, geniu instalat in mica faptura. Jumuleala, la spectacolele tale am vazut cum se smulg penele corbului, dezgolit de mantaua neagra. Pene si fracuri, aluatul de sub voi scos la iveala vamuie argoul vanitatii. Nu negati marele rost al vesmintelor, ele dezvaluie, nu goliciunea! Sa te nasti cu incaltari si toale, gata imbracat, punciurile batjocurii si hazului sa mascheze umilinta ta. Masca, esti mai umana si mai adevarata decat ti s-a harazit printr-o inocenta inertie! Nu-i nevoie sa-ti intinzi corpul si spiritul pe mesele cinei, travestirea ti-i mult mai fireasca, joci un rol provizoriu! Nu cumva geniul acceptarii este tocmai valoarea ta fara seaman? Consolati-ma, consoleaza-te, consolati-va. Si nu am prezentat inca scena mesei, doar pregatirea si vanzoleala de dinaintea ei. Cu zgarcenie doar am pandit frecusurile din culise, salivarea. Arhitectul: Esti primul din familie nascut batran, luand calea inversa spre pantecul matern si mai incolo. Pana sa alegi cine pe cine naste, sufland inainte de a prinde suflare, priveste in ascunsele case ale trupului unde prevesteste viata inchisa in viata ce ar putea sa dispara chiar in locul intemeierii sale, precum un poftitor ar inghiti oul cuprins in fragila coaja unde-i tiparul de pene si cioc. O, gura a scenei, oricand din culisele tale putem auzi fasaitul mantalei geniului venind sa ne lecuiasca de culpe, de mizerii si de galmele suficientului intins pe painea noastra cea de toate zilele! Strangeti-l pe dumnezeu de pulpele de pe pamant, vai cu seninatatea lui olimpica ne harcuie! Ne mai si pune sa-i spalam piciorul imens. Blasfem: Numai traind excitatii straine tie, le vei insamanta in tine bulbii straini. E clipa sa faci un gest, sa dai o dovada ca vinile tale sunt manusa pe dos a unei intentii initial huinana si binefacatoare. Sa te dezvinovatesti ca un corb nevinovat in inconstienta lui foame prin desertul aerului, unde nu-i fir de iarba si picatura de crapet. Consoleaza-te cu justificarea elementarelor si maruntelor culpe, convinge ca nu tot ce faci mizerabil ti se datoreaza, sunt mici lasitati in care ai fost dus fara de voie. Lasa-te de lamentari, fiinta batrana, apuca-te de plans ca lumea. Daca tot stai pe marginea oceanului viclean, nu-l mai hrani cu metafore, dezbraca-te si intra gol in el! Si el in goliciunea-i enorma te vroieste. In lumina acida a absolutului, forta noastra de impingere devenea comica. Urmele hamului si sudoarea tractiunii, nerasplatite pe masura, par, nu de putine ori, caraghioase. O, farse ale crapelnitei cu boabe de sticla si caltabosi de piatra si pesti artificiali, de cate ori ati spart maselele atator inocenti dusi de nas, trasi cu presul prin bolgii travestite unde Domenico Veneziano picteaza limba viperei palpaind spre ranza puberului. Candidul: Vom cantari camforul, vom cantari umbra! Paduchele si elefantul, mana care scrie, maratonistul si orbul, speranta si cazna. Scaiul si compresorul, hamacul si navodul paingilor, muscatura viperei. Motanul torcand cu capul in fund: si asta-i viata! Spre ironia sortii, vietatile rad satiric de dupa boschetii lor de creaturile humane: "Ponoase ale inteligentei, cu bulbii vostri ne-am hranit! Noi, efemeridele, putem rupe piciorul cailor de curse!" Bufonul: Of, reintoarceri, spalati voi cu soda carnea patata? inadusi cu boarfe ciocul rapitoarei? Din gratarele cinei graieste o fiara batrana: "prajiti-ma, hraniti-va!" In umbra lumanarilor, smirna si tamaia din trupul maratonistului se ridica in slava palpaind. Sub ramurile nalte, joasele pitice strang la piept tristanii lor pitici. Goya se hraneste cu privelistea asta, el nu mai are nevoie de o crapelnita gustoasa: Satura-te cu acest crapet edgarallanpoesc! La Richmond, la Richmond, toata lumea e beata! E atata viciu in inocenta. Arhitectul: Sa fi ajuns puful Pompeiului pana pe buzele tale? Ceaiul cald, godinul, vaca olandeza si, gata, ai uitat prima calamitate! Gata, ai si numit-o calamitate naturala! Afla-se-vor multe tainuiri de sub velur, in cutiile arheologilor breakfasturile si cinele finale. in dupa amiaza aceasta ti se va (text ros, indescifrabil, file lipsa). Juriile care decid reputatiile trebuie sa stie ca exista jurii care decid coborarea in tenebre. Din aortele bisericii se prelinge un sange al vietatilor humane. Consoleaza-ma. Consoleaza-te. Consolati-va. |
|||
Pune poezia Maratonul - Cartea intaia pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |