AVUSI TU ZILE MÂNDRE

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

Avusi tu zile mandre cand fruntea ta curata De laurii mariei lucit-a-ncununata. A bucuriei raza pe fata ta nastea Si spada de batelii in mana-ti stralucea, Iar harpele poetici, prin sarbatori voioase, Spuneau a ta marire si fapte glorioase. Copiii tai, o, tara, cu drag te dezmierdau. De dulcea-ti amicie strainii s-onorau. Atunci si fiii nobili erau stimati in lume, Iar fiicele-ti frumoase purtau mai dulce nume, Caci intr-acele timpuri, o, tara mea, la noi Femeile romane nasteau, cresteau eroi!
II
Dar bratul tau azi cade si corpul tau slabeste. Azi inima supusa, de tine se-ndoieste, Iar zilele-ti voioase d-acuma s-au umbrit. E moarta bucuria pe sanul tau zdrobit! Plangi, patrie romana, cu lacrime de sange, Cu sufletul in moarte, suspina si te plange, Caci floarea vietii tele de doruri s-a fanat, Sub umbra cea de lacrimi ce-n lume-ai revarsat! Tacerea de morminte zdrobitul san cuprinde. Pe numele tau splendid uitarea se intinde. Copiii tai cei vitregi se-mbata toti d-amor, Cand lacrimile tele ca rauri se strecor, Cand sub loviri cumplite tot corpul tau tresare Cand... te farama sub cruda-i apasare, Cand umilinta cruda coboara capul tau,

Cand visele frumoase se schimba toate-n rau! Pe fata ta cea verde, multi oameni ratacesc, Dar inimile-s moarte: nimica nu doresc, Nimica decat umbra sub care se strecoara, Ca pasarile noptii ce-n noapte vor sa moara... Plangi, patrie de doruri, cu lacrime de sange! Cu sufletul in moarte, suspina si te plange!
III
Dar, prin aceste lacrimi durerile imbuni! Nui! lacrimile-s date plapandei slabiciuni. Aceste mandre lacrimi, o, patrie dorita, Sunt viata ta ce fuge, sunt inima zdrobita! Complangerile tele rasun ca la mormant Si fruntea ta se-ndoaie ca crinul dulce-n vant. Speranta nu mai luce prin lacrimile tele. Durerea te hraneste din crudele-ndoiele. Dar floarea de speranta ce stinge crudu-ti dor Rasare poate dulce departe-n viitor? Ce muritor cunoaste misterele divine Si fericiri ce soarta pastreaza pentru tine! Toti fiii Romaniei nu sunt ai vietii sclavi. Pamantul barbatiei mai poate naste bravi. Deci cugetele-ti toate ce te-narmara, foarte, Nu s-ar cadea sa fie de doliu si de moarte. Oh! nimeni n-are dreptul nicicum a-ti disputa Pe viitor cea parte din fericirea ta!

LA DANUBIU
O, rau de timpuri mandre, Danubiu maiestos! Tu ne rechemi cu fala trecutul glorios Cum un batran ce timpul il uita sa rapeasca Recheama celor tineri marirea stramoseasca! Dar rechemand virtutea strabunilor eroi, in timpuri de cadere, cat dor destepti in noi!
II
in aurora timpului, in zile mai senine, Nu cunoscusesi fiarele Popoarelor straine.
Pe malurile fragede Cresteau flori parfumate, Eroi si blande vergine, De gratii cununate.
Iar undele cu vasele Se-ncununau voioase Ca valurile campului Cu flori primavaroase.
Cand armele strainilor Tunau p-a ta campie, in vijelia luptelor Tu tresareai c-urgie.
Sub undele salbatice Sorbeai tu hoarde rele;

Cu sange, cu cadavere Curau undele tele.
Atunci si fiii patriei Strigau cu flacarare: "A noastra-i vechea Dunare Si dalba-i aparare!"
III
P-ale tele valuri azi ca altadata, Cresc flacai, fecioare, flori frumoase cresc, Dar flacaii pleaca fruntea durerata, Verginele varsa lacrima-nfocata, Florile nascute se si vestejesc.
Vasele se leagan peste valuri, line. Dar cu fericire nu le pot vedea, Caci aceste vase toate sunt straine Si tot pare-n lacrimi la vederea mea!
Astazi ca-n vechime, cand p-aceste maluri Armele straine tuna cand si cand, Tu tresari pe patu-ti, volvori spumegand, Sange si cadaveri rauri printre valuri.
Dar prin toate-aceste feluri de popoare Ce pe lata-ti fata cand si cand combat, Fiii Romaniei in desert ii cat, in desert ii cheama vocea cea d-onoare.

LA UN NOR
Nor ce treci far de tintire! Eu ca tine sunt strain; Tu versi ploaie si mugire, Eu vars lacrimi si suspin.
Tu doresti intinsa mare Dintru care te-ai nascut: Eu suspin cu nerabdare Dupa tara ce-am pierdut.
Prin eterul cu flori d-aur Tu ferice ratacesti, Poti sa versi al tau tezaur Pe taramul ce doresti.
Eu in locuri tot straine Numar anii ce grabesc; Nu pot face nici un bine, Tarii mele ce doresc.
De vei merge colo-n tara, Spune celor ce-i vedea Ca-n durere crud,-amara Se consuma viata mea.
Iar nu spune trista stire Dragei mele, fraged crin, Ei sa-i spui ca-n fericire Viata-mi fuge, dulce, lin!