CODRUL COSMINULUI
I
Vanturile negre, intr-a lor turbare, Nu bat fata marii fara incetare;
Iar tu, draga tara, pace nu mai ai! Nu se sterse bine sangele pe plai Si
alt rau de sange maine o sa-l ude! Maine, alte lupte!
Alte doruri crude!
Fiii tai trec viata sub armele lor; Pruncii lor ii uita, parasiti in
dor! Iata, vantul luptei geme cu turbare! Un minut, o, tara, cata
dezmierdare! Crude au sa fie luptele ce vin! Dar nepieritoare fi-vor cel putin;
Ale tale lupte, splendide, sublime, Te-or scapa de moarte pe viitorime!
II
— "Nu a geme numai si-a varsa suspine E lasat la inimi nobile, sublime!
Plangerea purcede din suflet robit Unei vieti trandave ce l-a umilit!
Cel brav nu s-abate cand cel rau il frange, Ci cu arma-n mana
se imbata-n sange." Astfel striga Stefan si cu bravii sai Pleaca
cu urgie la Cosmin in vai. Au intrat polonii pe vai la Cosmin; intre
doua maguri ei coboara lin. Soarele rasare; focul splendid luce, P-armele lor
mandre cade si straluce. Libera de grija, moarte sau robie, Inima lor zboara
catre bucurie. Gandul lor intrece pasurile lor, Catre dulcea tara
alergand cu dor.
Dar mai sus de maguri cei din tara vin, Herastrez stejarii cati pe rapi
se-nclin; P-ale lor tulpine aninati ii lasa; Iar mai jos de dansii
armiile pasa. Un semnal, si-aceste cete vor pieri.
Soarele dispare... Ceru-ngalbeni!...
Muntii-nalti, vechi, scutur coama lor virgina,
Arburii se misca, se-nvartesc, se-nclina.
Umbra se mareste... Aerul taiat,
Strans, s-arunca-n valuri, vajaie turbat.
Muntele tresare! Trasnete, mugiri,
Suierari bizare, vaiete, racniri
Se ridic in aer, cresc, se variaza,
Si, din munte-n munte, trec, se repeteaza,
Brazii vechi ca lumea peste tot s-abat,
Cad din rapa-n rapa; orisiunde bat,
Stancile, pe cale, gem, trasnesc si salta,
Se sfarama, pleaca, bubuiesc, tresalta...
Cerul si pamantul parca se lovesc,
Parca se confunda si se nimicesc.
Si-unde se revarsa pe vaile-adanci,
Alti munti se formeaza din copaci si stanci.
Muntele ramane negru dezvelit;
Raul schimba cursu-i, geme nabusit;
Caii, cavalerii, cetele faloase,
Armele iau forme crude si hidoase,
Rauri largi de sange din pamant tasnesc,
Codri-n fum si-n umbra salta, clocotesc!...
Stefan insa vine cu a lui armie. Ce mai e cu viata, sfarama c-urgie.
Autor: Dimitrie Bolintineanu
Poezia CODRUL COSMINULUI de Dimitrie Bolintineanu
|
