| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Mod de Ion Barbu Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Desertul
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Dimitrie Bolintineanu
|
|||
|
|
|||
|
Primeste-ma in sanu-ti, natura, buna muma, Auzi cum al meu suflet suspina-n doru-i greu! Eu tie iti voi zice ce dor adanc consuma Acum sufletul meu. Ast suflet inflorise in vise de junete. Asa in primavara un camp a inflorat. Dar visele cazura sub vantul de tristete, Sub plansu-mi infocat. Asa un arbor pare in toamna ce soseste: El poate sa-nfrunzeasca in timpul de placeri; Dar inima-mi zdrobita ce viata paraseste, Nu are primaveri. Ea nu mai are viata, nu are nici iubire. S-a stins a sa lumina d-al chinurilor vant. Din valul intristarii se-mbata cu rapire Ca si un trist mormant. Nu! Focul nu aprinde cenusa ce se stinge Pe care el a ars-o c-un suflu furios. Tot astfel p-acest suflet d-acum nu-l mai atinge Elanul generos. A inimii junete s-adapa de credinta: Dar inima-mi nu crede d-acum in viitor. Din dimineata lumii traim noi cu dorinta Si tot gemem in dor! Frumoase zile, noua, de soarta ne-au fost date! O singura dorinta macar nu s-a-mplinit! Nici sa vedem in lume o oara de dreptate ? Vai! Raul crud domneste oriunde ai privit. Neamicul cel mai mare al omului e omul. Voi, stanci pe care iarna isi face-al ei locas, Colnice, unghiuri sterpe din care creste pomul, Tu, vulture trufas, in sanul vostru aspru primiti a mea fiinta Ce-a faramat-o lumea in tot ce are sfant, Voi nu-mi puteti intoarce junete si credinta; Dar dati-mi un mormant! MORTII N-o sa mai vie ziua cand am sa las ast soare Ce nu imi dete viata decat sa patimesc ? Sub o durere cruda, vai! inima mea moare! Si eu tot mai traiesc! Nu esti satula, soarta, acum d-atata fiere, D-atata apasare sub care m-ai zdrobit ? D-atata suferinta, tu, palida durere, Ce, nu ai obosit? Durerea vrea o prada si prada-i muritorul! Dar e nascut el oare aici a suferi? Aceasta-i este viata ce-o risipeste dorul ? Cuvantul lui d-a fi? Placerile plapande si-atata de dorite Ce intr-a vietii umbra pe suflete se-nclin, Au fost dar ca sa faca mai vii si mai simtite Durerile ce vin? Asa cand cerul noptii in negura dispare, Prin umbra vijeliei s-arata dragi luimini; Dar ele fac mai aspre, mai negre, mai amare Acele-ntunecimi. Caci ce sunteti voi, oare, o, fericiri frumoase, Mai mult ca niste flacari in nopti de mare dor? Voi ati lucit pe viata-mi ca raze mangaioase, P-abisuri ce-nfior, Si cand lasarati ochii sa vaza-aici in viata Tot ce ne inspaimanta, tot ce e dureros, Luarati iute zborul, va stinserati in ceata, Cantand melodios. Vazui-naintea serii pierind de langa mine Fiintele plapande ce-n viata ma iubeau! O, Doamne! daca astfel cata ca sa decline, De ce se mai nasteau? Ferice cel ce poate ferice sa-mplineasca Desertul trist ce moartea alaturi i-a facut, Prin vise ca in ceruri odata-o sa-ntalneasca Pe cei ce a pierdut! Aceasta mangaiere nu este data mie! Pe cei pierduti odata, noi n-o sa-i mai vedem! Sunt morti sa nu mai nasca, sunt dusi sa nu mai vie, Sa nu-i mai revedem! |
|||
Pune poezia Desertul pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |