PETRU SCHIOPUL

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

Petre strange capii cei mai renumiti Si cu dor le zice: — "Fratii mei doriti! Alte dari straine Poarta-mi cere mie; Calca dreptul tarii si ne da-n robie. Noi n-avem putere sa ne-mpotrivim, inarmati cu chipul dupa cum dorim, Caci e stinsa tara, cetele-s pierite Prin atatea lupte lungi si stralucite. Dar eu nu voi inca tara-mi sa robesc Si d-acum nainte tronul parasesc!" Au raspuns boierii: — "Domnul ce-a sa vie. Asculta-va turcii, macar cine fie. Noi vom pune banii pentru tara ta, Numai de la tronu-ti nu te departa!" Petre le raspunde: — "Multi au ca sa fie, Cu-njosite datini, demni fii de sclavie, Pentru care fala si-al tarii amor

Nu le mai inalta sufletele lor, Care-nclina capul numai sa traiasca, Care-si vand chiar tara numai sa domneasca, insa pe domnie tara nu-mi vand eu, Nu ucid eu pacea sufletului meu!" Astfel zice domnul. Toti se intristara. Petru lasa tronul, avutie, tara.
GHERGHITA
Pe o vale-ntinsa, luna de prin nori Varsa valuri d-aur peste luptatori. Unii-n somnul dulce sufletele lasa, Altii-nseala timpul band voiosi la masa, Altii-nfrana caii, spal armele lor Sau revarsa-n noapte doine dulci de dor.
Dar Vladuta-voda sta sub cort si spune Vorbe de mirare doamnei sale june: — "Fiecine cata tronul domnitor Si strainu-i face mana d-ajutor. Poate ca sa-nvingem armia maghiara, insa vom aduce pacea dulce-n tara ? Noi neavand putere, turcii-ntaratam Si cu chipu-acesta tara o tradam!"
Zice... Cum un sarpe ce, calcat, se-nalta, Doamna, turburoasa, capul sau realta. Arde-n frumusete, viata si manie, Ca un arc in ceruri printre vijelie!... Ochii-i plini de lacrimi si langor ceresc, intr-un rau de patimi se re-nvietuiesc:

— "Cand al nostru suflet inrobit se-nchina, Orice cuget nobil ni se pare crima. Forta sufleteasca, foc dumnezeiesc, Sa nu se masoare pe lut omenesc! Vulturii ce-ataca tauri cu turbare Masura curajul cu-a lor turma mare? Tu-ti ascunzi cu-aceasta slabiciunea ta; Moartea nu se cade spaima tie a-ti da! Cela ce de moarte se codeste foarte, Poarta-n al sau suflet semn amar de moarte. Astfel muritorul ce-anii grei insult, La numirea mortii tremura mai mult. Sa doreasca viata robul ce roseste, Cand sa fie liber inima-i gandeste! Cei bravi nu vor viata cand pe muritori Ea nu varsa dulce dragalase zori! Fenixul, se zice, cand imbatraneste, Se-nconjoara-n flacari si se-ntinereste. Astfel nasc romanii chiar prin moartea lor, Caci ei sunt din neamul celor ce nu mor."
Zice. Cerul noptii luce sub lumina. De discursul doamnei, domnul se-ndivina. Da semnal de lupta... bate pe maghiar Si cu moarte-l sparge pana la hotar.