Balada cu Petru Zadnipru
El era copil, poetul,
si, copil, schimba la piata
cartea cea de poezie
pe o mana de verdeata;
el scotea din san caietul
si cu glas de mere coapte
ne citea atat de molcom
rugaciunea lui de noapte.
Semana la chip cu bradul
(verde bradu-ntotdeauna);
ajungea cu mana steaua
si luceafarul, si luna...
Suradea atat de tanar
si atat de omenescu:
inverzea padurea iarna
ca-ntr-un basm de Eminescu...
Tot plugar era poetul!
Si-i sta bine-ntotdeauna
langa cei de la tarane,
langa vorba lor, strabuna;
bucuria sfanta-a vietii
o-mpartea cu ei deplina;
si canta Moldova toata
Struguras de pe colina ...
Cum stia badita Petru
sa-si iubeasca, sfant, pamantul!
Cum stia sa incalzeasca
langa patima cuvantul!
Cum stia sa-si creasca dorul
ca pe-un pom ce da in floare:
langa drum si langa poarta,
langa prag de casa mare...
A cazut la datorie
intr-o toamna cu de toate:
Mai baieti, opriti planeta,
eu va las cu sanatate,
am o inima nebuna,
parca nu-i a mea si gata,
mormantati-ma la Sauca,
langa mama, langa tata!
Era bun ca painea calda,
moldovean cu stea in frunte,
om facut dintr-o bucata,
rasturna cu pumnul munte;
suflet tandru de lumina,
el oricand schimba la piata
cartea cea de poezie
pe o mana de verdeata.
Prea putini si prea devreme
numaratu-i-s-au anii.
A avut dusmani, ca omul,
rai si cranceni ca dusmanii,
dar eu scriu aceste randuri
si din nou ma fura plansul:
a avut si multi prieteni
care-au vrut a fi ca dansul.
Autor: Dumitru Matcovschi
Poezia Balada cu Petru Zadnipru de Dumitru Matcovschi
|
