Batranul tei
Din veac trecut, din stramosesti tarane,
din zbor fulgerator de meteor
spre zi de astazi si spre zi de maine
razbate glas adanc rascolitor:
la ora de Luceafar, smuls din soarte,
om intre oameni, tanar ca un zeu,
poetul canta viata fara moarte
in graiul meu, pentru poporul meu.
Cu stea poetul canta si cu luna,
cu dor poetul canta si cu foc,
nedreptatit, ca toti poetii impreuna,
sarac, bolnav ca toti bolnavii la un loc.
Poetul canta. Omeneste. Ne descanta.
Cu firea canta, cu toti codrii seculari.
Calomniat, batjocorit poetul canta
si ne-nteles ca toti poetii mari.
Poetu-nvesniceste Margioara:
basarabeana este Doina lui,
basarabeana patima, stelara,
basarabeana jalea cucului.
S-au risipit regate si palate...
Incoronate frunti au descrescut
si au ramas sa putrezeasca toate
in greu anonimat, de inceput...
O lege, dintre toate cea mai lege,
o sfanta lege adevarul e:
cu vremea care vine, care trece
ne trecem toti, ramane Patrie.
Poetul canta Patria, fireste:
cuvantul de cand lumea e cuvant
numai atunci cand Patria cinsteste
cu juramant, cu pururi legamant!
Dar ce inseamna Patrie in vreme?
Dar ce inseamna vreme-n univers?
Dar ce inseamna univers, demonic
turnat intr-un oftat sau intr-un vers?
Se cauta cu ravna strop de aur,
se arde greu in subterana grea,
se lupta-n miez de noapte ca balaur,
se-nvata a muri si-a invia.
...In iures bland, frumos ca o ninsoare,
peste ce-a fost si este, si va fi
Batranul Tei se scutura de floare
in fiecare revarsat de zi...
Sa-ngenunchem sub ram plecat usure
langa odihna domnului poet,
departe de padure cu secure,
pe-ngalbenita fila de caiet;
sa ascultam cantarea lui barbata,
sa-i intelegem sensul si sa stim
a fi nemuritori ca niciodata,
cand scriem, cand iubim, cand nu iubim!
Autor: Dumitru Matcovschi
Poezia Batranul tei de Dumitru Matcovschi
|
