Dor
Apa mare ne desparte.
Nu stiu pasare sa fiu.
Stiu ca-n mine creste lutul.
Si ca lutul doare stiu.
Apa mare si adanca
izvorand din stanci adanci.
Eu de-o parte plang cu jele,
tu de alta parte plangi.
Cine-aude, cine vede?
Ne topim nadajduind.
Intinzi mana catre mine,
catre tine mana-ntind...
Si pe maluri departate
ne prefacem deodat
intr-o salcie uscata
si-ntr-un pui de plop uscat.
* * *
Apele raului, domoale,
curgeau la vale
ca mierea, dulce si greu.
Soarele pe umarul meu
ardea,
umarul ma durea.
Am intrat in rau pana la brau,
pana mai sus de brau.
Nevazut, apele-au descrescut.
Am intrat in rau pana la piept,
pana mai sus de piept.
Nevazut, apele-au descrescut.
Ca niste sabii stralucitoare
pestii mi se zbateau la picioare.
Se zbateau ca mureau,
iar daca mureau tot se zbateau.
Erau pesti sau nu erau?
Ma vedeam ca dezgolesc
cimitirul stramosesc:
os de tampla, os de frunte...
Si-am facut din oase punte!
Cand am inceput sa plang,
s-a-ntors raul din adanc:
herghelie grea de valuri
intre cele doua maluri...
Si-ntre valuri numai eu,
si-ntre maluri numai eu...
Autor: Dumitru Matcovschi
Poezia Dor de Dumitru Matcovschi
|
