Hora Unirii
Isi scutura cojoacele Odochia:
albastre papadii, albastre ore...
La Chisinau, la Iasi, la Cluj, la Drochia
se joaca cele mai batrane hore...
Mi-e greu. Mi-e frig. Mi-e teama. De cadere.
De-alunecare-n hau, in gol, in vid.
Durere, Doamne, crancena durere...
Nu cred nici in Iehova in sfarsit!
O zi, macar o zi de primavara!
O floare, macar una, de cais!
Amara painea cea de sat, amara.
Amar poemul meu inca nescris.
Cum, Doamne, cum sa ma despart de mama?
De asta lume cum sa ma despart?
Nesatioasa, harca-mi cere vama,
iar eu doresc numai atat sa ard
ca lumanarea cea de seu, faclie
nu voi mai fi, trecuta clipa mea.
Macar un vers, un rand macar de poezie
din cartea mea, cand voi pleca, va ramanea?
Mi-e trist. Ma dor cuvintele. Ma-ncearca
pareri de rau: de ce anume eu?
O mare. Cea mai larga. Si o barca...
Departe tarmul. Si talazul greu!
Isi scutura cojoacele Odochia:
albabstre papadii, albastru cad
la Chisinau, la Iasi, la Cluj, la Drochia...
Si eu de viata nu m-am saturat!
Autor: Dumitru Matcovschi Poezia Hora Unirii de Dumitru Matcovschi
|