Scrisoare mamei
Si eu sunt, mama, sunt si eu de-acum batran.
Gura de aer ca si tie nu-mi ajunge.
Si eu ca tine vorbele ingan, abia le-ngan.
Un junghi in piept ca si pe tine ma impunge.
Si eu sunt, mama, sunt si eu de-acum batran.
Cuvintele, fierbinti candva, mi se racesc.
Bolesc. Cersesc. Paine de sat. Si sanatate.
Si tot muncesc din noapte-n noapte. Cad in bot.
Si nu mai scriu, iar daca scriu,
blesteme scriu, satire scriu si nu balade.
Cuvintele, fierbinti candva, mi se racesc.
Mi-e dor. Mi-e tare dor de viata. Si tanjesc.
Si nu am bani, si am dusmani,
si casa, goala, nu mi-e casa.
Prietenii de altadata, azi oameni mari ma ocolesc.
Si nu ma lasa inima, si ganduri negre ma apasa.
Ai, inima! O piatra, grea.
Si bine-ar fi sa uit de ea.
Dar cum sa uit, au cum sa uit?
Ea inca bate, bate, bate...
Nu-i cu pereche inima,
nu se-mprumuta inima...
Si ma ascund in sinea mea ca in cetate.
Imi pare rau, atat de rau, imi pare rau ca mi-am pierdut
anii cei tineri fara rost,
un mare prost
pe baricada.
Toti patriotii intre timp, coloana, Prutul au trecut:
la Bucuresti umbla si cainii cu covrigi in coada!
Si-mi pare rau, atat de rau, ca anii tineri mi-am pierdut.
Eram candva stejari si brazi.
Si brazi eram candva, si brazi!
S-au lacomit, s-au pervertit martirii de odinioara.
Unul, cu nas, se crede as.
Altul se crede si mai breaz.
Si amandoi se fac niznai:
au gasca lor parlamentara.
Eram candva stejari si brazi.
Tufari daca mai suntem azi!
Napastuit si ratacit in vreme,
omul de om, ci nu de lup se teme.
Ratata viata noastra, blestemata!
Si Basarabia din nou,
din nou, din nou, din nou tradata...
Autor: Dumitru Matcovschi
Poezia Scrisoare mamei de Dumitru Matcovschi
|
