Cainele de langa pod

Vezi toate poeziile poetului
lui Miron Radu Paraschivescu



Referate / Comentarii

Pedalam linistit
prin dimineata racoroasa si plina de soare, pedalam linistit,
egal, cu pieptul plin de bucuria aerului proaspat, a luminii,

de bucuria echilibrului,
a lunecarii libere, line, pe doua roti,
agale pedalam, ascultand
zumzetul rotilor pe asfalt, depanand usor stapu de xeegrai, arbora, campurile verzi, fosnitoare, gardurile
Probabil ca in vazduh ciripeau pasari, cum se-ntampla adesea, si norii alergau in jocuri fantastice pe cer
Dar eu ma gandeam ca de multa vreme nu mai alergasem pe langa garduri, cu un bat in mana, facand sa cante din fuga, rapaind, marile xilofoane ale ulucilor cantecul lor intotdeauna surprinzator de vegetale ciolane moarte
Si-acum, pedaland linistit, cu pieptul plin
de puterea aerului pur si-a luminii,

de bucuria echilibrului
si-a locomotiei libere, line, pe doua roti,
privirea mea alerga de-a lungul gardurilor
libera, dreapta, lipsita de orice sfiala,
libera, energica, materiala, ca o nevazuta nuia,
facand sa rapaie batranele scanduri
in franturi de cantece vioaie, puerile,
crampeie de marsuri increzatoare, ce aminteau
de vremea surazatoare, suava,
a impetuosului "sunt soldat si calaret"
Asa mergeam, pedaland linistit,
inundat de bucuria miscarii,
surazator si tantos,
petrecut de cantecul gardurilor -
cand, deodata, la cativa pasi in fata,
aproape de capatul podului,
l-am zarit asteptandu-ma,
eram sigur ca pe mine ma astepta,
negresit, numai pe mine putea sa ma astepte -
asa cum sedea linistit pe labele dinapoi,
privindu-ma tinta, urmarindu-mi vadit miscarile,
cainele
Degringo ma astepta, apanit deodata,

naiba stie de unde, la cativa pasi in fata mea,
in marginea campului, acolo unde, puteam sa jur,
ochii mei alergasera cu putin inainte,
pipaind drumul.
Si totusi, nu era chip sa ma-nsel,
asa cum sedea tacut si calm,
urmarindu-ma cu privirea,



parea ca ma asteapta acolo de mult, de mult,
poate chiar din clipa cand,
cu un ceas inainte,
pornisem in frumoasa mea plimbare de dimineata,
sau poate chiar inainte de aceasta
Am trecut pe langa el fara graba,
descriind totusi o curba usoara, ingrijorata,
desi, privindu-l in trecere cu coada ochiului,
l-am vazut ramanand linistit,
neschitand nici un gest agresiv,
cu ochii tinta, cu un aer blajin, trist, prostanac -
am trecut ocolindu-l un pic, pedaland fara graba,
cu o usoara strangere de inima -
dar frica nu-mi era, nu mi-e frica de caini -
nu mi-a fost niciodata frica de caini -
si totusi, asa cum ma urmarea cu privirea, tacut,
cainele
Degringo imi dadea o neliniste,

un fel de teama potentiala,
mai degraba impresia
ca lui i s-ar putea parea ca mi-e frica,
sau ca poate intr-adevar era cazul sa-mi fie
Dar frica nu-mi era si, pedaland fara graba,
am intrat pe scandurile podului
lasandu-ma furat o secunda
de clipocitul dulce, vioi, al apei
printre stalpi
in aceeasi clipa, in urma mea,
ridicandu-se incet, fara graba,
cainele
Degringo porni usor
langa roata din spate.
M-am mirat, fireste, si am simtit cumva tulburandu-se bucuriile acelei dimineti,

am simtit alterandu-se, sub povara
unei determinari neprevazute, suparatoare,
nemarginita bucurie a echilibrului,
a lunecarii libere, line, pe doua roti
Si-am intors capul, asteptandu-ma la cunoscuta,
inevitabila vehementa stupida
a potailor exasperate
de miscarea rotunda, inabordabila, a rotilor.
Dar cainele
Degringo alerga linistit,
fara sa schiteze nici un gest de enervare,
fara sa latre macar,
potrivindu-si pasii pe pasii rotilor mele
si privindu-ma tinta in ochi
cu aceeasi privire limpede, blajina,
parca afectuoasa
- Pleaca! - i-am spus intrigat -fugi, du-te-acasa!
desi era cu totul vadit
ca nu putea sa aiba ceea ce se numeste casa.
-
Du-te, dobitoc necajit, lasa-ma-n pace! i-am spus, amenintandu-l cu mana,
si ma gandeam, fireste,
ca-ntotdeauna ar fi mai bine,
cand e vorba de caini, ar fi mai bine,
cand e vorba de orice fel de caini,
ca ei sa latre, decat sa taca
si sa se ia dupa oameni,
chiar daca uneori oamenii isi iau uneori libertatea,
cu totul nevinovata, dealtfel,
si pentru nimeni daunatoare,
de a umbla calare pe bicicleta
sau chiar pe niste cai inaripati

Dar cainele
Degringo alerga linistit
langa roata din spate
pasirandu-si strict ritmul si distanta
si privindu-ma neincetat cu ochii lui umezi
Se scurgeau kilometri
sub fosnetul mangaietor al rotilor,
campuri si livezi
alergau de-o parte si de alta a drumului

si gardurile cantau, cantau,
sub privirile mele energice, materiale,
vechile, uitatele lor cantece puerile,
marsuri increzatoare - probabil ca in vazduh
ciripeau pasari, cum se-ntampla adesea,
si norii se-nvarteau
in fantastice jocuri pe cer
Dar cainele
Degringo
alerga linistit langa roata din spate,
privindu-ma neincetat cu ochii lui umezi,
parca afectuosi.
-
Pleaca! i-am spus, cuprins de o brusca manie, ca niciodata
n-am putut suferi sa se tina cineva dupa mine,
-
Pleaca! i-am spus cu crescanda furie,
in fata acestei nemaipomenite lipse de demnitate,
pleaca, lasa-ma-n pace, du-te dracului!
desi stiam prea bine ca nu exista
un iad al cainilor
si ca ei n-au ajuns nici pana astazi
la treapta gandirii metafizice
care sa le ingaduie a crede in draci,
pleaca! i-am strigat totusi scos din fire,
du-te dracului, dulau nesuferit,
voi, haimanale, potai vagabonde, cazaturi,
ce tulburati sufletele oamenilor cumsecade,
voi, pribegi, scapatati, lepadaturi, ce starniti
fel de fel de conflagratii sfasietoare
in sufletele oamenilor de treaba,
stramutandu-le capitala constiintei, de sus,
de sub frunte,
tocmai jos, in stanga pieptului,
acolo unde se aduna
in vaste strachini filantropice
- aberatii periculoase
ale sfantului instinct de conservare -mila, induiosarea, sentimentalismul, hrana voastra dulceaga, precara, pleaca, milogule, javra, fricosule, hotule! i-am mai strigat furios la culme, desi imi dadeam seama

ca intrecusem masura bunei cuviinte
si ca, mai ales in ce priveste ultimele doua ocari,
n-aveam nici cea mai mica indreptatire
sa le rostesc,
pleaca odata! i-am spus.
Si continuand sa arunc dupa el
bolovanii vorbelor dure, grosolane,
furios afara din cale
m-am inversunat asupra pedalelor
transmitand rotilor
viteza propriei mele manii
Pedalam indarjit, orbit de furie,
prin dimineata insorita,
pedalam din greu, gafaind, si-n jurul meu
nu mai vedeam, nu mai simteam nimic
in afara de valurile mari de aer proaspat
care mi se spargeau in piept
si impotriva carora luptam disperat, gafaind,
cu gura larg deschisa,
ca intr-un mare strigat de spaima
Dar frica nu mi-era si, intorcand capul,
am putut sa vad
ceea ce cu adanca ingrijorare si ciuda presimteam
in salturi mari, atletice,
desirandu-si prelunga, scheletica alcatuire,
cainele
Degringo alerga langa roata din spate
privindu-ma necontenit cu ochii lui limpezi,
in care acum licarea parca
si o tacuta mustrare

Piereau in goana kilometri
sub suierul taios al rotilor,
alergau copaci de-o parte si de alta,
gardurile verzi, inalte, ale padurii,
dar eu pedalam gafaind,
din ce in ce mai greu, mai incet,
risipind in lungul drumului, lasand
in crengile arborilor
mari fasii vinete, galbui
de inversunare si ciuda,
de oarba, prosteasca neliniste,

inversunare si ciuda,
pana cand, ostenit,
despovarat de freamatul nefiresc al nervilor,
am lasat rotile in voie
sa-si cheltuiasca
ultimele elanuri
M-am dat jos.
Langa roata din spate,
cainele
Degringo se oprise si el.
-
Ce vrei? i-am spus rezemand bicicleta de-un pom,
ce vrei, dulau nesuferit?
Si m-am apropiat hotarat sa lamuresc definitiv lucrurile.
-
Ce vrei! i-am spus, asezandu-ma pe o piatra in fata lui,
de ce nu vrei sa fii un caine cumsecade, de ce nu te duci sa-ti vezi de treaba ta?
Dar era cu totul vadit
ca intrebarile mele sunt de prisos,
ca trista vietate din fata mea
tocmai de asta ducea lipsa,
de ceea ce se cheama o treaba, un rost
Auzindu-mi insa glasul mai imbunat,
cainele
Degringo s-a apropiat usor,
cu o anume pondere in miscari,
s-a apropiat usor, fara graba,
fara nici un pic de sfiala, privindu-ma tinta,
privindu-ma mereu cu un fel de iubire amara -
iar eu ma uitam prosteste, inmarmurit,
caci nu era nimic in purtarea lui
din slugarnicia penibila, mieroasa,
a potailor fara capatai, nu era nimic
care sa semene a umilinta si a lingusire -
el parea sa nu cunoasca
ori sa fi uitat de mult
vechea taina patrupeda a guduratului,
parea sa nu stie sa se gudure si sa dea din coada
si faptul ca nu mai avea coada,
ci un ciot urat, o retezatura,
nu putea sa te-nsele, intrucat

se stie ca exista vietati
care stiu sa dea din coada si sa se gudure
chiar fara sa aiba coada
Dar cainele
Degringo
era limpede ca nu stia sa se gudure -
el s-a apropiat usor, fara teama,
cu un fel de simplitate sincera,
atingandu-mi mana cu botul lui uscat,
plin de crapaturi, aspru, ca o gresie,
si privindu-ma neincetat cu ochii lui umezi,
parca afectuosi,
ceea ce, vezi bine, nu se putea,
la urma urmelor,
sa nu ma faca sa cad prada
unei vagi banuieli,
sa nu ma faca sa nutresc inchipuirea
ca, dintr-o clipa intr-alta,
il voi auzi vorbind
Era un dulau mare, voinic, ciolanos,
cu blana roscata,
de care atarnau, ca niste medalii ale mizeriei,
plotoage mari de pasla murdara, cu namol si ciulini.
Ma privea mereu,
pilindu-mi usor mana cu botul lui aspru, cu zimti,
si-n ochii lui nu se putea citi
nici-o urma de umilinta,
nici-o urma de frica - nu, frica nu-i era,
parea sa nu-i fi fost niciodata
parea sa nu stie ce e frica de om,
si poate tocmai de aceea, privindu-l, mi se parea
ca vad in ochii lui o adanca incredintare umana
care spunea ca frica nu e

o zestre fatala a vietii,
care spunea ca ura nu e o lege fireasca
a vietii
il priveam prostit de mirare, inmarmurit,
caci desigur acestea nu sunt lucruri
pe care sa le poti citi in privirea unui caine,
cand, deodata,
zarii in ochii lui limpezi, stralucitori,

chipul meu, oglindit,
chipul meu, care seamana atat de bine
cu o veche coaja de paine neagra,
fruntea mea, plina de dungi,
ca aprinzatoarea unei cutii de chibrituri
in care n-au mai ramas prea multe bete
-
O, ai dreptate, prietene, ma gandeam tulburat
(caci desigur nu e firesc
sa-ti vezi chipul in ochii unui caine)
ai dreptate, da,
si eu m-am luat candva dupa oameni
si ei nu m-au alungat aproape niciodata
si am ramas langa ei, impreuna cu ei,
si nu i-am slujit cu mai putina credinta
decat va este dat voua, cainilor, sa dovediti,
si ei nu m-au alungat
aproape niciodata dintre ei
Ai dreptate, i-am spus, ridicandu-ma,
haide, i-am spus, vino cu mine
Si incalecand, am pornit incet catre casa.
Pedalam usor, linistit, prin dimineata luminoasa,
se scurgeau kilometri sub fosnetul mangaietor
al rotilor,
campuri si livezi alergau
de-o parte si de alta a drumului
si gardurile cantau, cantau,
sub privirile mele drepte, libere,
vechile, uitatele lor cantece puerile,
marsuri increzatoare -
poate ca in vazduh ciripeau si pasari,
cum se intampla adesea,
si norii se invarteau in fantastice jocuri pe cer,
dar eu cugetam la soarta cainelui
Degringo,
ce alerga linistit langa roata din spate
privindu-ma mereu cu ochii lui umezi, afectuosi -
si ma gandeam ca facusem bine ascultand
de invatatura marelui intelept
care-a spus ca nimic nu trebuie lasat sa se piarda
din ceea ce poate fi de folos candva -
si ma gandeam
ca poate facusem rau asezandu-mi viata

sub povara
unei determinari neprevazute, stingheritoare,
ce putea sa-mi tulbure, sa-mi altereze
nemarginita bucurie a echilibrului,
a lunecarii libere, line,
in frumoasa plimbare a vietii
- iti dai seama ce faci? ma intreba un gand, iti iei raspunderea unei vieti,
a unei vieti
Baga de seama!
iti asumi riscuri nemaipomenite,
nu vei mai scapa toata viata
de aceasta potaie vagabonda,
nu vei mai scapa niciodata, niciodata,
in virtutea unei inertii ce se numeste
recunostinta.
Gandeste-te bine ce faci, gandeste-te bine -
o, voi, sentimentali, suflete de gelatina,
duioase inimi caritabile, muieresti,
plopi tremuratori,
voi, furnizori de proteze morale, duhuri senile
cu creierul inotand in lacrimi,
voi ce hraniti in sufletele slabe
nevoia de ocrotire si milostenie,
rasfatul si tanjeala
Gandeste-te bine ce faci!
-
Lasa-ma!
i-am raspuns gandului staruitor ca o musca,
da-mi pace, stiu bine ce fac, inteleptul
avea dreptate,
pleaca! i-am spus,
oamenii nu traiesc ca sabiile,
in teci de otel,
fiecare-ntr-o teaca,
pleaca! i-am spus cuprins de furie,
du-te dracului, pacoste burgheza,
drojdie a josniciei! caci stiam bine
ca numai acolo poate fi locul
unui asemenea gand.
Si continuand sa arunc dupa el
cu bolovanii vorbelor dure, vehemente,

m-am inversunat asupra pedalelor
transmitand rotilor viteza propriei mele manii.
Pedalam indarjit, cotropit de furie,
prin dimineata insorita,
pedalam din greu, gafaind, si-n jurul meu
nu mai vedeam nimic, nu mai vedeam
decat blana roscata, peticita, a cainelui,
salturile lui mari, adetice,
ochii lui umezi, afectuosi,
in care stralucea limpede marea incredintare umana
care spune ca mizeria nu e
zestrea fatala a vietii,
care spune ca nepasarea
nu e legea fireasca a vietii
-
Lasa! mi-am spus, domolind alergarea,
vom vedea,
vom vedea, imi spuneam, framantat de ganduri,
apasat de o noua raspundere,
ah! ma gandeam,
daca as fi cioban, sau macar vanator!
Iata, i-as spune atunci, bucura-te,
acesta e rostul tau:
vei intra in randul lumii,
vei pazi oile, vei fi vanator!
Dar oile mele pasc linistite,
in randuri drepte, pe coala alba
si n-au nevoie -
de-atatea ori v-am spus-o! -
de nici un fel de paza,
iar vanatoarea nu mi-a fost niciodata la indemana,
niciodata, vai! nu m-am priceput,
in ruptul capului nu m-am priceput
la mestesugul vanatului
Lasa, imi spuneam, vom vedea,
pana una-alta, ma va-nsoti
in calatoriile mele de noapte:
am sa-l invat sa zboare,
am sa-l asmut spre cer,
am sa-l asmut spre stele, inaintea mea, departe,
sa pipaie drumul,
asa cum am vazut ca fac

si ceilalti astronauti, trimitandu-si cainii
inainte,
ca la o mare vanatoare,
am sa-l asmut asupra salbaticiunilor fosforescente
ce misuna in padurile cerului -
asa cum am vazut ca fac si vanatorii adevarati
prin padurile de pe pamant -
sa adulmece vanatul, sa-l starneasca, manandu-l
in bataia privirii mele libere, drepte, cutezatoare
Da, da, i-am strigat,
oprindu-ma in fata portii,
vom merge la vanatoare, haimana batrana,
vom zbura, vom vana impreuna -
o, ce vanatori strasnice o sa facem! -
si nu vom sluji aceste inalte mestesuguri
cu mai putina credinta
decat i-a fost dat omului sa dovedeasca
in marele
Iui zbor catre steaua adevarului,
in marea lui vanatoare impotriva inertiei si beznei,
si nu vom sluji
aceste inaripate mestesuguri
CU mai putin devotament
decat va este dat voua cainilor
sa dovediti in slujba omului
Si bucuros de dibacia acestui gand,
am deschis poarta
spunandu-i: fii binevenit in viata mea!
Iar voua, oameni buni, fratii mei,
care veti zambi poate citind
aceasta poveste sentimentala,
la fel va spun si voua, ca intotdeauna:
fiti bineveniti in inima mea!
Acuma insa,
alaturi de aceasta obisnuita vorba de intampinare,
trebuie sa va mai spun ceva,
un lucru insemnat,
asa cum v-as povatui
sa nu puneti mana pe soba incinsa:
fiti cu bagare de seama, aveti grija,

cand veti intinde mana sa deschideti
usa casei mele,
cand veti intinde mana ca s-o strangeti pe-a mea,
potrivit vechiului obicei al oamenilor,
fiti cu bagare de seama ca mana voastra
intinsa,
miscarea mainii voastre
sa n-aiba nici-o umbra de asemanare
cu vechiul gest
al unei maini ce se ridica spre a lovi
Caci cainele
Degringo
se afla acum, credincios, nedespartit,
langa usa mea,
poate chiar undeva in mine
Fireste,
as fi putut sa nu va spun acest lucru
de pe acum,
sa nu va silesc sa-l tineti minte
pana cand va va fi, poate, de folos -
dar voi stiti,
de multa vreme stiti ca nu ma pricep sa mint
si din aceasta pricina n-am sa pot scrie niciodata
pe poarta inimii mele:
"nu intrati, caine rau!"


Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Cainele de langa pod pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:

Primavara

Toamna

Iarna

Iubire

Bucurie

Viata

Flori

Boala

Singuratate

Frica

Scoala

vezi mai multe

Politica de confidentialitate



Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani