Pamantul uitarii

Sa-l aiba nepotii prin veacuri de-acum

Spre-a lor si spre-a noastra marire !
Dar muta veni nepasarea pe-un dr um,
Iar pe-altul star ni-necator u-i samum
Atotucigasa hulire.
Azi templu-i ruina ; prin curtile lui
Culcusuri isi cauta cerbii,
Prin mandrele ganguri scot viezurii pui,
Se joaca pe lespezi de-altare-ale lui
Soparle tacute-ale ierbii.
Cu galbene oase-ale mosilor mei
S-amesteca-n praful cararii
Strivite statui ale marilor zei.
Azi radeti, si vai, cum veti plange, o, misei,
Cu hohot la ziua-nfr untarii !
Dar noaptea din frantele marmuri rasar
Luciri ca de fulger, si soapte :
Stau jalnicii zei la r uine, si par
Cuprinsi de manie si galbeni de-amar
Si zboara cu vaiuri prin noapte.
Si iese-al lor bard si s-aseaza plangand
Pe-o piatra sub zidul de-afara,
Si canta si plange, ghitara batand,
Iar alba lui barba ca raul curgand
Se-mprastie peste ghitara.
Prin lanuri obsiga si sterpul od s

Si-n pieptul lor inimi nebune !
Batjocura-i astazi al nostru prinos.
Ei uita, voind, cu ce truda i-am scos
Din jalnica mortii genune !
Asculta proroci ai minciunii, si plini
De-al lor o nebuna-nvrajbire,
Le-aluneca gandul spre zeii straini,
Fac neamului nostru cununa de spini :
Spre-a lor si spre-a noastra marire !
Eu nu ma voi plange nepotilor tai,
Pamantule sfinte-al uitarii !
Desfa-te tu singur si-nghite pe rai,
Caci iata-i pe toate gatitele cai
Rasar conjuratii pierzarii !