Proclamarea independentei
Mare pentr u noi e ziua, cand tu, Mircea, la Rovine
Ai strivit paganatatea ce s-a prins de piept cu tine,
Peste Dunare-azvarlind-o, iar pe mortii ei in iad !
Mari au fost si-acele zile, cand tu, vecinice Stefane,
Ai infrant in multe locuri groaznicele-ostiri dusmane
Si-ai vazut pierind turcimea ca si frunzele ce cad.
Ah, dar voi vedea cum vine vantu-n unde, vine-ntr una
Tot mai tare, iar in ur ma cum se va starni fur tuna,
Si porni-se-va potopul cel atoate-necator !
Cine sa ne fie scutul intr-o vreme-asa de-amara,
Cui sa cerem ajutorul pentru neam si pentru tara,
Si al cui vei fi prin veacuri, romanescule popor ?
Si-a venit in urma noastra si furtuna-ntaratata
Si potopul larg ! Iar mila Celui vecinic cateodata
Chiar de ne-nalta pe-o clipa cate-un domn viteaz pe tron,
Noi eram ca randunica in brumar, o prad-a mortii !
Inzadar gemu prin aer, ca sa schimbe pasul sortii,
Spada lui Mihai Viteazul si-a cumplitului Ion.
Dar virtutile strabune nu s-au stins in voi cu totul
Oceanul ne cuprinse, insa l-am trecut cu-notul,
Cerul ne cazuse-n crestet, insa n-am murit sub el !
Ni s-a luminat vazduhul tot mai mult, si-n urma soare
Rasari din albe neguri, si-ntr-o zi razbunatoare
Prin ruini gasiram mandra o coroana de otel.
A cantat la Plevna tunul cantul sfant al invierii
Precum clopotele canta la-nceputul primaverii
Pe Christos mantuitorul ce se-nalta din mormant !
Iata ziua cea mai sfanta, cea mai mare dintre zile !
Multa vreme-ai stat deoparte, duh strabun, ca si Ahile.
Dar cand ai sarit in lupta, fost-ai fulger pe pamant !
Autor: George Cosbuc
Poezia Proclamarea independentei de George Cosbuc
|
