Rodovica

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

Balada din popor
Tot cerul la vest era-n purpur scaldat
Doinind treceau vesel flacaii prin sat
Cu luciile coase pe-un umar robust,
Si fete, cu ochii din soare de-august,
Treceau, avand furca la brane.
Pe-un lait sub veche tulpina de fag,
Eu stam privitor, cum d-a pururi mi-e drag
Sa stau si din ochi de-amarunt sa privesc
La sate tot mersul de trai romanesc,
Ca sfant trai din vremuri batrane.
Era dupa Pasti, si era un timp bun.
Vedeam indeparte un vanat cordun
De munti si pe dansii al iernilor giulgi ;
Ciresii ningeau cazatorii lor fulgi
De alba si nobila floare.
Ici-colo vreo fata fugea la fantani,
Veneau pacurarii cu tulnice-n maini,
Si boi tanganeau cate-un clopot la gat,
Copii se jucau langa plopii din rat
Si-un fluier plangea-n departare.
Si, cum stam pe trunchiul de fag razimat,
Lenos avand capul pe spate lasat,
Priveam intr-un loc la o cruce de strazi :
Stateau inaintea cutarii ograzi
Flacai intr-o deasa gramada.
Pe rand s-adunara mai multi trecatori,

Eram curios eu, la ce-s privitori ?
Intreb pe-un mosneag ce venea dinspre ei,
Si-mi spune ; si plec eu sa vad dara ce-i ?
Am stat si-am privit de pe strada.
Pe prispa de lut, avand furca la brau,
Sta Vica, si par ul ei galben ca grau
Desprins din pletenci, preste umarul drept,
Se varsa val blond pe rotundul ei piept,
Asa, ca-n icoane la ingeri.
In mana cu fir, el se-nfira pe fus,
Dar gandul copilei departe sta dus,
Si blanzii ochi, negri ca sufletul trist,
Ca noaptea cand Precesta naste pe Crist,
Sticlesc intr-o roua de plangeri.
Si ma-sa, stand palida jos langa ea,
Cu dragoste drept intre ochi ii privea,
Soptindu-i cuvinte sa fie cuminti,
Dar fata se-ncoarda si geme-ntre dinti
Si bate-n pamant cu ciobota ;
Apoi sta domoala, cu fr untea-n pamant,
Si mie-mi parea, cum priveam, ceva sfant,
O mama-n genunchi, adiind-o p-obraz
Pe fiica-sa, astfel sta Maica-n privaz
La crucea de lemn din Golgota.
Tu, Vica, m-auzi, Rodovica ? Socoti,
C-asa-i de cand lumea si nu mai mor toti ;
Si haida, ca doara tu nu esti de plumb,
Tu dragostea mamei si-al mamei porumb,

Ma faci tu sa plang eu de tine !
Ca nu-ti mai sta gandul la fus si la tort,
Totuna-i, dar raul din viu te da mort,
De rau ma tem, Vica, ma tem de Ceas-rau,
Si vezi ca stau satele-n plansetul tau
Sa nu te gandesti ca-ti sta bine !

Si lung o saruta si-o strange la piept,
Si capul plecat i-l aseaza ea drept,
Si bland i se joaca p-obrazul de nea,
Si rade, ca doara va rade cu ea,
Si plange si cat o mai roaga.
In aste vremi, palcuri de oameni veneau,
Milosi cate-o seama, iar altii radeau ;
Alaturi de mine primarul din sat
Zbiera prin multime c-o gura de sfat :
La doctor ! Caci n-are o doaga !
Sar mana ! Ei, oameni care nu o-nteleg.
O mana la doctor, cand satul intreg
Vorbeste ca Vica de mult il iubea
Pe Nandr u, ca beata de dragoste ea
Pierdutu-si-a capul si firea.
La claca, ori seara cand tin sezatori,
La joc pe la Pasti, si-n dumineci la hori,
Pe pr und in amurg, la Craciun in vergel,
Ea nu-si dezlipeste nici ochii de el,
Ca vai ! cum o-nvinge iubirea !
S-acum, desperata ca nemtii l-au dus
Pe Nandru-n catane, ea-n ganduri s-a pus,

S-o doare durerea de mila cu drag
Si sta, ca cioplita, sta ceasuri pe prag,
Nici moare si nici nu traieste.
S-acum, inspre seara, cu par despletit,
Si galbena-n fata ca cei ce-au murit,
Nebuna plecase, cu furca in brau,
La moara, cu gand sa s-arunce in rau,
Si ma-sa a prins-o, fireste.
Vai, lasa-ma, mama ; de ce nu ma lasi ?
Mai bine cu giolgiul p-obraz in salas,
Mai bine sub moara de hrana la pesti,
Vai, lasa-ma, mama, de ce ma opresti ?
De vrei, cu securea ma taie !
Ca n-am, cat pamantul, tot fata sa sed !
Ca stiu ca pe Nandru eu n-am sa-l mai vad,
Cand vad eu ca neamtul mi-l pune-n sireag
Si-l poarta cu trambiti si-l joara pe steag,
Si-l duce sa moara-n bataie !
Si plange, ea plange de varsa parau,
Sta rupta si supta de-al inimii rau,
Imbaiera mainile-n parul blondin,
Si palida, parca beuse pelin
Nu-si afla repaos copila.
Si ma-sa, cu frati si cumetri s-au pus
S-o traga in casa, si-au dus-o pe sus,
Si ea-n zvarcolire nebuna gemea
Mereu ma cutremur cand cuget la ea,
Si-atunci am stat vested de mila.

Si cei adunati se-mprastiara pe drum ;
Si iarasi primar ul da sfaturi : Nicicum !
Cu bine nu-i bine, si-i rau cu sudalmi :
Sa-i trag eu din zdravan vro cateva palmi,
S-o vezi cum se scutura-ndata !
S-o bat ca la chip si s-o leg eu butuc,
O data, dar numai o dat sa-i apuc
Cositele-n stanga s-apoi s-o plesnesc,
Cu dreapta, sa-i sara cel sange dracesc
Ca-i prea indaratnica fata !
A fost intr-o miercuri aceasta ; iar joi,
In zori am plecat la oras, si-napoi,
D-atunci neputand a ma-ntoarce la sat,
Trecut-au luni multe si eu mi-am uitat
De fir ul povestii cu Vica.
Tineam, dintru-ntai, ca plansorile ei
Sunt lacrimi de care plang multi farisei,
Asa-mi venea-n suflet sa cred lamurit,
Ca tot acel joc a fost joc fatarit,
Ori prea mult jucat din nimica.
Dar ieri, din ravasul de-acasa trimis
Din sat, intre altele cate mi-a scris
Un prieten, eu af lu ca Nandru e mort,
Si Vica ea, blanda la vorba si port,
Ea n-a fost fatarnica biata.
Catana la tunuri de cand a plecat
Recrutul, s-a pus de-atunci Vica pe pat
Beteaga de friguri, si boala crescand

Prin dorul iubirii, prin unicu-i gand,
Ca moartea topitu-s-a fata.
Pe Nandr u, cum sta cerceland intr-o zi
Un cal, plecat fiind, calu-l lovi :
I-a-ntrat pana-n creieri copita de cal,
Si-a doua zi Nandr u, pe pat in spital,
Muri sub cutite de medici.
Si, cand a prins veste de mortul recrut,
A ras cu amar si din greu a gemut
Copila : de-atunci inzadar a mai fost
S-o mangaie ma-sa cu vraji si cu post
Si zilnic c-o mie de predici.
Si, cand intr-o noapte cu pal luminis
De luna, parintii-i dor meau, pe furis
Din pat ea se scoala si iese-n ocol
Incet, in camasa, desculta,-n cap gol,
Si pleaca spre moara grabita.
Si roata se-nvarte si surd vuiet da.
Deodata tac apele, roata, ea sta :
Cand iese morar ul, sa-i caute de chip
Da-ncolo, da-ncoace si af la sub slip
Sub roata pe Vica zdrobita.
Mai bine sub moara de hrana la pesti !
Tu n-ai citit carti cu novele domnesti,
Tu n-ai invatat a iubi ca-n salon,
Cocheta-ntrupand paragrafi de bonton :
Sa lesini, sa plangi in nimica.
Cu inima calda, cu sufletul viu,
Cu-ntregul lor clocot de sange, azi stiu

Putini sa iubeasca, si tu ai stiut,
Dormi bland ! Si-n etern pe mormantul tacut
Rasara-ti crini albi, Rodovica !