SUPTIRICA DIN VECINI
Ea mergea capsuni s-adune,
Fragi s-adune
Eu sedeam pe prag la noi.
Ea, ca sarpele prin foi,
Vine-ncet, pe ochi imi pune
Manile ei mici si moi,
In ureche-o vorba-mi spune,
Rade lung si fuge-apoi.
Pieptul plin cu mana-l tine,
Strans il tine,
Ca-i piept tanar si mereu
Ar salta, si-n salt e greu.
Sta pe loc si-i pare bine,
Bate-n palme: Te stiu eu:
Nu mai viu! De viu la tine,
Ma saruti si nu mai vreu!
Eu o chem si-i spui de toate,
Multe toate,
Multe bune si-n zadar,
Nu-mi faci capul calindar!
Nu te cred si nu sa poate!
Eu ma-ntorc: Ei du-te dar!
Capul mi-l proptesc pe coate,
Stau pe prag, pe ganduri iar.
Stand asa, un brat ridica,
Bland ridica,
Parul meu, pe frunte dat.
Cand ma-nalt raman mirat.
Te-ai intors? Si, suptirica,
Ea pe piept mi s-a lasat
Si zambea c-un fel de frica:
Raule, te-ai suparat?
Autor: George Cosbuc
Poezia SUPTIRICA DIN VECINI de George Cosbuc
|
