BALADA SARPELUI DE CASA
Pe drumul oilor cobor de la munte.
Stiu graiul muntelui pe dinafara:
Cand se-ntuneca, ninge si ploua,
Cand se lumineaza, arde neaua sub soare.
Luati roua din caciub si sfintiti turma.
In frunte va merge moasa noatinilor,
Oaia batrana, impreuna cu batalul.
Imi iau si martu, sarpele de margele.
Nu uitati sarpele de sub talpa stanei.
El vegheaza asupra turmei, in lunca.
Si carligul, bata cioplita frumos
Cu cap de balaur, la capat intors.
Va las tambarea, straiul meu de capra.
De-oi muri, puneti-o pe un pat de ramuri.
Sa vie fartatii mei la priveghi, sa-l planga
Pe cel nelumit, nescos la nunta.
Astrucat, ingropat in campia larga,
Mi-oi asculta fluierasul cu hudele catre vant.
Si daca sarpele meu va pieri, o raza
Se va prelinge din ochii lui intelepti.
Raza lui va ajunge la vatra mea draga,
Cum trece baltaretul prin rapi si prapastii,
Sa va aduca numele meu de mocan, pe care
Soarele l-a scris, ploile l-au plans.
Autor: George Meniuc
Poezia BALADA SARPELUI DE CASA de George Meniuc
|
