CAINELE OVREIULUI
Th. Sperantia
„Anecdota piparata“
Intr-un an, candva-ntr-o vara,
Nu stiu unde, in ce sat,
Un ovrei mergand cu marfa
Intr-o curte a intrat.
Si cum intra el pe poarta
Cu bagajul la spinare,
Hop, ii sare inainte
Un dulau urat si mare.
„Ce sa fac acum? se-ntreaba
Bietul Itic suparat.
Daca strig sa vie omul,
Pan’ sa vie m-a mancat!
Daca plec pe poarta iara,
As pleca eu bucuros,
Dar dulaul e in stare
Sa m-apuce pe din dos...
Nici incolo, nici incoace,
Eu mai bine stau pe loc;
Si-am sa-l iau cu vorba buna,
Chiar asa sa am noroc!“
Moi Grivei, zic zou, asculta,
De cand umblu eu pe jos
N-am vazut in toata lumea
Un catel asa frumos!
Ma mai duc la targ eu, lasa,
Ti-oi aduce un covrig.
Ce folos ai daca latri?
Parca-ti iese vrun castig?
Moi Grivei, tu esti cuminte,
Ce-ai cu mine de-mpartit?
Am venit la badea Gheorghe,
Ei si ce-i dac-am venit?
N-am sa stau un an la dansul,
Plec indata la haham...
Dar dulaul se repede
Si mai tare: Ham! ham ham!
Stai pe loc! Ai-vei mi-e frica!
Ci pacat ca n-am o pusca!
Badi Gheorghe, badi Gheorghe,
Iesi afara ca ma musca!
Badea Gheorghe iese-n usa,
Da c-o piatra dupa caine
Si-apoi zice: Nu te teme!
Tine-ti inima, jupane!
Nu stii vorba romaneasca
De la mosi-stramosi lasata,
Ca un caine care latra
Nu te musca niciodata?
Stiu proverbul zice Itic
Ca-l avem si la ovrei,
Stiu prea bine... dar e vorba
Daca-l stie si Grivei!
Autor: George Toparceanu
Poezia CAINELE OVREIULUI de George Toparceanu
|
