CHEMARE
In zadar te ispiteste visul vietii nestatornic!
Nu vezi tu ca-n intelesul stransului de mana dornic,
Tremura belsugul unei dulci comori nerisipite
De dorinti, pe care ochii nu le lasa tainuite?
Din pustiul pacii tale, tresarind fara sa vrei,
Ai ramas asa, uimita, cu privirea-n ochii mei,
Dar un gand strain, deodata, ti-a inmarmurit avantul
Si sfielnicele buze n-au putut sopti cuvantul...
Unde ti-ai lasat podoaba sufletului de fecioara,
Ca sa tremuri inaintea gandului ce te-nfioara?
Nu vezi tu ca fara veste umbra serii te-a ,
Cand pe cerul tau vapaia diminetii nu s-a stins
Si comoara ta de visuri vanturile-au risipit-o?...
O, -ti cunosc povestea toata, parca insumi am trait-o.
El ti-a fost ursit pe viata, dar e-atata de strain
Si de inima ta calda, si de sufletul senin!
Cum sa-i treaca lui prin minte
Sa-ti cuprinda trupul tanar si cu vorba sa te-alinte?
Si asa, nedumerita, stai pe ganduri ziua-ntreaga,
Nici nu-ti mai aduci aminte de ti-a zis vrodata: draga!...
Ci ridica-te si-asculta, in a firii dimineata,
Glasul cantecului tanar cum te cheama la viata,
Tremurand te-asteapt-un suflet sa te-alinte si sa-ti spuna
Ca nu-i moarta pentru tine taina noptilor cu luna!
Vin’ din umbra unde floarea tineretii tale moare,
Inima sa ti-o-ncalzeasca focul razelor de soare,
Da-mi-i mie ochii dornici de iubiri necunoscute,
Si te-oi saruta cum nimeni n-a stiut sa te sarute!
Ca de n-am podoabe scumpe, fericit sa te slavesc,
Eu am numai o avere: stiu sa cant si sa iubesc!
Autor: George Toparceanu
Poezia CHEMARE de George Toparceanu
|
