DOLEANTELE UNUI CRONICAR TEATRAL
Pe cerul plin de sclipitoare puncte,
Trec efemere linii de lumina.
Sub pasul meu intarziat, suspina
Sonorul glas al frunzelor defuncte.
Zadarnic luna ma petrece-n cale
Pe bulevardul alb si singuratic,
Ca subsemnatul, „cronicar dramatic“,
Acum e-n rolul misiunii sale.
De-abia incerc un singur vers de oda,
Si-n capul meu vin stafii inedite,
Cu gesturi largi, cu racnete cumplite:
Motoc, Spancioc, Ciubar si Despot-voda!
„Sunt eu?... Sunt treaz?... Deschide-te, morminte!...“
Deodata tace ritmicul meu pas:
In scena a III-a, mi-am adus aminte,
Madam Pruteanu a strambat din nas.
De ce-a strambat?... Probabil, o nuanta
De fin dispret, cand vede pe Carmina,
Fiindca-si pierde ultima speranta...
De n-as uita nuanta cu pricina!
Si iar pornesc... dar ma opresc deodata.
Ah, sunt dator sa fiu cu mintea-n patru:
De ce nu vin iesenii toti la teatru?...
O chestiune foarte complicata!
Francisca... arta... rasa si talentul...
Deci, vasazica, vor sa se razbune...
Ce-i vinovat Onor. Directiune?
Domnia-sa regreta incidentul...
...Var degetul in buzunarul vestii,
Sunt plictisit si-mi pare rau de luna.
Hm!... bulevardul pare o laguna...
Mi-e capul plin cu fel de fel de chestii.
Dar e-n zadar!...
Va trebui sa scriu
(Chiar dac-ar fi sa nu mai cant o luna)
De Dragomir, de piesa ca e buna.
De Tomsa, de Pisoschi, tot ce stiu!
...As ataca pe d. Sadoveanu
(Caci n-a aniversat pe d. Iorga),
As lauda pe d-ra Horga,
Dar ce-o sa zica d. Ibraileanu?
Chiar daca-n Ilias a fost perfecta,
O sa va para ca... mi s-a parut!
(Dealtminteri, eu stiam de la-nceput
Ca voi emite-o lauda suspecta...)
*
Asa, ma duc ursuz prin promoroaca,
In pacea noptii albe si compacte,
Si nici nu stiu ca-n capul meu „se joaca“
O tragedie-n paisprezece acte!...
Autor: George Toparceanu Poezia DOLEANTELE UNUI CRONICAR TEATRAL de George Toparceanu
|