Asteptarea
Acesta este ceasul... sau cel putin soseste,
Dar ea unde sa fie? De ce nu se iveste?
Minuturi fericite sunt oare de pierdut?
Foar te putine omul in viata lui are!
Se auzi un sunet... Sa ascult... mi se pare...
Nu e nimic; o frunza in vale a cazut.
Noaptea in aste locuri n-are deloc tacere;
Totul se misca, umbla, dar toate sunt parere;
Vantul, umbra ma-nseala, cand cred a o vedea.
Luna aci s-arata, aci iar se ascunde:
Abia cateodata intunecul patrunde,
Si norii inainte-i se pun ca o perdea.
Poate ca si ea are o tainica-ntalnire,
Poate ca stapanita de-asemenea simtire
Paseste-nvaluita in umbra unui nor,
Chiar in acele sfere care au ceresc nume,
Poate-amorul domneste ca aer ul in lume:
Cu ce drept omul singur sa fie simtitor?
Nu stiu, dar la atatea rele nesuferite,
Ce asupra-mi adesea se par a fi unite,
Singur amor ul este izvor ul fericit,
Ce fara incetare m-adapa cu uitare,
Ca undele vestite fantanii de mirare
Prin care mortii uita ca-n lume au trait.
Zile nepretuite ale copilariei,
Tovarasi ai vietii si fii ai bucuriei!
De mi-ar fi iertat astazi a-ncepe sa traiesc,
Cate mi-a dat amorul minuturi, ceasuri bune,
La un loc adunate, cu voi sa se-mpreune,
Si din toate o scurta viata sa-ntocmesc!
M-as duce unde zboara atatea randunele,
Cand viscolul incepe, cand vin vremile rele;
Pe pasur’le verdetii ca ele m-as ivi.
Din loc in loc as trece in climele straine,
Unde sunt alte stele, si ceruri mai senine,
Dar iarasi m-as intoarce cand firea ar zambi.
Satul de mari nimicuri ce nu dau fericirea,
Catand in viata pacea, si-n pace multumirea,
Ca raul fara nume, as trece nestiut.
Oricat de mic e templul, dar tot il locuieste
Acela ce pamantul si cerul stapaneste:
Numai pentru-a lui slava si omul s-a nascut!
Nadajduiesc intr-insul; el poate sa-mi arate
Un drum fara primejdii, carari nesemanate
De asupriri nedrepte, de curse viclenesti.
.....................
.....................
Din frunza-ntunecata a padurii vecine,
Se intinde o umbra... cineva parca vine...
Parere-nselatoare, s-acum ma amagesti?
Dar nu, vad o fiinta... spre mine-nainteaza...
Sa m-arat... de vederea-mi ea nu se spaimanteaza:
Un strain pe aicea sfiala ar avea.
Ea paseste, ia seama... o aud ca sopteste.
Negresit e femeie... Ce zice? Ma numeste!
Pieptul, inima-mi bate: aceasta este ea.
Autor: Grigore Alexandrescu
Poezia Asteptarea de Grigore Alexandrescu
|
