Oras

Vezi toate poeziile poetului



Oras-cavou, cu strade-nguste si cu asfalturi de infern, in atmosfera cu surisul rigid al dorului etern, inconjurat de dealuri triste sau de nostalgice cimpii,
Oras cu mahalai ciudate si cu gradinile pustii,
Cu vechi cladiri patriarhale sub ale caror bolti umbrite
Privesc figuri de castelane cu zimbete nefericite,
Cu muzici vagi prin piete albe, si seara-n parcuri cu fanfare,
M-a obsedat atita vreme parfumul tau de-nmormintare
O, m-ai purtat - copil - pe strade inghirlandate de castani,
Spre scoli severe si inalte pierdute prin ograzi patrate,
Ai nins asupra-mi dezolarea funebra-a norilor titani,
Si-n piept mi-ai infiltrat demonic crepuscule insingerate
Mi-ai plins poemele-ti de vise in triste nopti autumnale,



Cind stropi de ploaie-ndoliata, ca niste umede pumnale, imi flagelau adinc simtirea cind goarnele visau trudite
Albastre rugaciuni pe-ntinderi, sub cerurile ruginite
Ma conduceai apoi de mina prin praful negrelor cartiere, imi aratai cladiri cu parcuri si cu balcoane de mistere,
Ma imbatai de somnolenta ce lin pe umeri iti apasa,
Si-ntr-un tirziu - pe uliti strimte - ma conduceai timid

acasa.
Vegheai asupra mea cu mila si cu iubirea unei mame,
Si-n jurul meu melancolia-ti usor se spulbera in game.
Sopotitoare prin frunzisuri sau in simfonice-orchestrari :
Ca plinsul magic de sirene pe-ntinsul pasnicelor mari

Si-ntr-un suspin de toamna moarta in inima-mi infipt-ai raze
Un blind suris mi-a nins pe suflet fiorul primelor extaze.
Priviri de basme-ntunecate si brate albe, de vestale,
Au ratacit in noaptea trista a gindurilor mele pale
Si tu, oras de suferinta, sub cerurile tale mate
(Ca zmeul groaznic din poveste, zburind cu zinele furate),
Ai prins in mrejele-ti de vise fecioara cu suris de floare
Inoculindu-i in privire melancolia ta ce moare,
Purtind-o prin vapai de-amurguri pe sesuri pale stralucind.
Si m-ai lasat in van spre dinsa anemic bratele sa-ntind.

O, te-am urit de-atunci, cetate cu zidurile tale sure
Si-n sufletu-mi dormeau concerte si sonatine de padure,
Pe strade ma urmau flasnete si eu visam gondole roze
Lung clopote sunau balade ca-n tainice apoteoze,
Si eu visam corabii triste, oceane-albastre, nori himerici,
Si chipul ei (viziune alba) plutea pe turnuri de biserici
Si prin alcovuri de penumbra, prin razele surizatoare

Am urmarit-o-n nopti de doliu prin sali de baluri visatoare,
Si printre flori crepusculare, la geamurile larg deschise,
In par cind ii cintau parfumuri si-n ochi cind ii vibrau abise
Si ii sorbeam surisul fraged in care soarele lucea,
Si pribegeam pe strazi uitate, pierdute-n palide foburguri,
Un felinar batrin si girbov cu raza lui ma mingiia,
Figura-i se scalda-n lumina, si-n fata-mi palpitau amurguri
Si te uram atunci, cetate cu zidurile-ti seculare
in care ratacea privirea-i sculptata-n farmecul etern,
O, te uram cu deznadejdea bolnavului fara scapare,
Oras-cavou, cu strade-nguste si cu asfalturi de infern.

Metamorfoza legendara
Orasul e in sarbatoare,
Roiesc in aerul de sera sonore cinturi de vioare,
Drapele-mi filfiie pe suflet, si valsuri ploua din balcoane,
Si stelele renasc pe bolta ca poleite medalioane,
Si dealurile-adorm patrunse de-nfiorarile nocturne
Pe la ferestrele deschise garoafe rosii rid prin urne
Si viata-alearga tumultoasa, palpita, tremura, vibreaza,
Aproape, tot mai mult, mai dornic privirile-i ma sageteaza
Si ea suride in pervazuri de realitate parfumata
Gradinile-mi zimbesc discrete, si floarea dragostei sculptata,
De-o mina stranie desprinsa, mi se-mladie-n butoniera
Orasul pavoazat invie, si-o nenteleasa atmosfera
Subtila, dulce si curata (ca prin statiunile balneare)
Se furiseaza peste ziduri si cinta imnuri de serbare
Ca-n vis plutesc pe strade albe, pe sub miresmele de tei,
Si nu vad turnuri de biserici, nu vad cladiri patriarhale,
Nu mai aud nici corul noptei venit din sfere siderale,
Orasul il simbolizeaza nostalgica figura-a «
O vad, frumoasa, pretutindeni, in cadre de extaze reale ;

Si-i sorb orchestrele din voce si visurile de pe buze,
Privirile-i de voluptate ma-ncing ca brate de meduze
Si risu-i de printesa bruna mi-evoca pinze medievale
Oh, anii, anii de durere traiti in medii solitare,
Se-nsir pe firele gindirei ca siruri de margaritare.
Si lacrimile deznadejdei din vremea-aducerei-aminte,
Mi-apar ca sacre relicvare ce azi i le depun-nainte
Si nu stiu de e vis splendoarea in care inima-mi palpita,
Si daca vraja luminoasa, in deznadejdea-mi adincita,
Va dezmierda mereu fiinta-mi innebunita de iubire
Dar stiu ca te iubesc, cetate, cu soaptele-ti de fericire,
Cu miresmatecele-ti parcuri si cu-orizonturi crenelate in noptile de suferinta vegheaza-asupra mea, cetate ! incinge-ma-n acorduri sacre cu nostalgii de paradis,
Oras-salon, cu strade albe si cu crepuscule de vis


Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Oras pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:

Primavara

Toamna

Iarna

Iubire

Bucurie

Viata

Flori

Boala

Singuratate

Frica

Scoala

vezi mai multe

Politica de confidentialitate



Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani