FULGII
Cad fulgii sovaielnici in stoluri fara numar,
Din nevazute urne ei cad pe albul umar
Al dealurilor prinse de-o crusta argintie.
Ostiri de nori alearga...
— Ce surda simpatie,
Nori turburi, nori metalici, spre voi intins ma poarta?
Ati prefacut in domuri de-argint natura moarta
Si-ati pus in peisagiu un nou fior de viata,
Voi blocuri mohorate, convoi de-obscura ceata!...
Tot plumbul meu din suflet, o forme calatoare,
Cu voi sa se topeasca in ganduri de ninsoare,
Caci iata, vine vremea cand albe, impietrite,
Pe gand descaleca-vor zapezi neprihanite...
Cad fulgii sovaielnici, asa cum in poveste
Cad stropi de piatra scumpa, usor si lenes, peste
Un stralucit razboinic, de-o vraje-adanca.
— Asemenea campiei, sub cerul vanat inca,
Tinuturi ale mintii, lasati sa va-mpresoare,
Lasati sa cada-ntruna din neaua altui soare,
Ce vesnic bratul ritmic al timpului arunca...
Cad flori de-argint, de spuma pe lunca-n sarbatoare,
Si vanturi potolite intinsurile-alinta,
Si fluturi albi s-aduna in palcuri orbitoare,
— O, suflete, ca lunca te-mbraca-n hiacinta...
Autor: Ion Barbu
Poezia FULGII de Ion Barbu
|
