MARIA SPRING
Cu altul pe o banca batuta la un nuc,
De tigle arse targul rosea pana departe;
O toamna despuiata, un vant de balamuc
Se calareau la vale pe ierburi multe, moarte.
Si cel cazut cu capul in palmi, pe vis nauc,
De-atata lancezire scapase un trabuc,
Muc desfoiat si umed la capatul subtire:
Din sufletul acelei amiezi de-ngalbenire.
Lumina indoita parea cu-un fel de apa;
A drum, locomotive fumau dintr-o supapa;
Era la ora alba, cand nu stiai sa zici
De-i patru, doua numai, ori a trecut de cinci.
Perechi duminicale de Else si de Hans
Suiau la hanul mare, din deal, unde e dans,
Un han cu nume dublu, nu stiu sa-l mai tin minte,
Cu vaci si servitoare si duh de-ngrasaminte.
Cum Else foarte multe de Hansi razmate-agale
Visau, ma cercetara dulci planuri conjugale.
Pe aburii aleei, la nucul melancolic,
Idila ancorata se inchega bucolic.
— “Dar, Toamna! Barbatia cea dreapta nu e data
In sine sa se toarca, sucita si uscata?
Ca frunza podidita din crestetul de nuc
In palmi, in palarie, pe umeri, pe surtuc.”
Autor: Ion Barbu
Poezia MARIA SPRING de Ion Barbu
|
