PEISAGIU RETROSPECTIV
I
O, desfrunzirile din urma!
Te uita, vastele paduri
Stau vestede sub greaua turma
Pe nori haotici si obscuri.
Te uita, soli ai crustei albe
Ce-o sa se-aseze, de pe-acum
In dantelari de fine salbe,
Pe tufa umeda, pe drum.
Un cinic puf au nins scaietii...
Si totusi, iata-ma venit
In fata toamnei si-a tristetii
Cu gandul iarasi ispitit,
De-avantul surd care destinde
Tot mai departe largu-i zbor
Deasupra zarilor murinde,
A sumbrei vai, a tuturor.
II
De-a lungul tristelor razoare
Pe care vantul gramadi
Atatea crengi ratacitoare,
Mangaietoare vei veni?
Din golul toamnei vei renaste
Iubirii mele, vis fugar,
Si insetatul va cunoaste
Betia vinului tau rar?
Vei fi atunci Izbavitoarea?
Desi umbrit de-un mort trecut,
Imi vei aduce totusi floarea
Neprihanitului sarut?
Si-n pacea-ntinderii, cuvantul
Pe-atatea buze banuit.
Dar iar intrat in noapte, sfantul
Cuvant, va fi, va fi rostit?
III
Miraj fluid, forma fugara,
Strabate surele poteci
Serpuitoare si coboara
In toamna vanturilor reci.
Dorinta mea iti va aprinde
Ardori ce nu se pot grai
Si-n ciuda umbrei ce se-ntinde
Ne vom iubi, ne vom iubi,
Pana cand anii vor asterne,
In colb marunt, argintul lor;
Pana cand, greu de ierni eterne,
Slavitul print al orelor,
Va obosi sa mai adaste
Ivirea ultimilor sloi
Si bolta noptii sale vaste
Va-ncovoia si peste noi.
Autor: Ion Barbu Poezia PEISAGIU RETROSPECTIV de Ion Barbu
|