RAUL
Din culmea unde mai presus de nor,
Doar gheata isi sculpteaza diamantul,
Te pravaleai, gigant clocotitor,
Cat zarea-ntins, haotic ca neantul.
In jurul tau, franturi de stanca, lut,
Cadavre ale florei uriase
Monumentau un nenturnat trecut...
Si nicaieri in goana patimase
Reflexul linistit nu locuia
Cu lumea lui navalnicele ape...
Dar anii au trecut... Din matca ta,
Prea stramta-atunci, ai disparut aproape.
Oglinda calatoare, cer mobil,
Te-ai incadrat intr-o usoara spuma
Si-ti porti acum cristalul tau steril
Spre-a marilor indepartata bruma.
Dar murmurul, acord eternizat,
Neincetat marirea ta o plange;
Si-ntregul tau trecut, pietrificat,
In unda potolita se rasfrange.
Autor: Ion Barbu
Poezia RAUL de Ion Barbu
|
